INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Ancelotti explică declinul italian: „Fără ritm și talent, trebuie să ne redescoperim mentalitatea defensivă!”

Federația Braziliană i-a propus un nou contract lui Carlo Ancelotti, valabil până în 2030 // FOTO: Getty Images
Federația Braziliană i-a propus un nou contract lui Carlo Ancelotti, valabil până în 2030 // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 17 aprilie 2026, 19:03 / Actualizat vineri, 17 aprilie 2026 19:43

Carlo Ancelotti (66 de ani), selecționerul Braziliei, a analizat, în interviul publicat de Il Giornale, cauzele decăderii fotbalului peninsular, cu naționala ratând al treilea Mondial la rând și cluburile absente în bloc din semifinalele cupelor europene. „Facem prea multe erori tactice și ritmul e lent. Fără campioni străini, tinerii noștri jucători nu mai au de la cine să învețe”, a declarat marele antrenor.

Serie A a rămas fără nicio echipă în faza semifinalelor competițiilor continentale intercluburi, după ce Bologna a fost eliminată de Aston Villa (1-7 la general) din Europa League, iar Fiorentina a cedat în fața celor de la Crystal Palace (2-4) în Conference League.

Atalanta a fost demolată de Bayern (2-10) în „optimile” Ligii Campionilor, iar naționala a pierdut barajul de la Zenica pentru calificarea la CM 2026, la loviturile de departajare, cu Bosnia-Herțegovina.

Ancelotti: „Diferența fundamentală privește ritmul alergării, dar și ritmul mental, al participării continue și al intensității”

Astfel, Serie A și-a luat gândul că ar putea spera la al cincilea loc în ediția viitoare a Champions League și Squadra Azzurra va urmări turneul din Canada, Mexcic și SUA la televizor. Falimentul italian a fost luat la bani mărunți de ilustrul Carlo Ancelotti.

Ancelotti explică declinul italian: „Fără ritm și talent, trebuie să ne redescoperim mentalitatea defensivă!”
Atalanta - Bayern Munchen s-a terminat 1-6 la Bergamo în turul „optimilor” Champions League / Foto: Imago

Ancelotti a descifrat decalajul dintre cele mai importante cluburi din lume și Serie A, subliniind pierderea intensității și a solidității defensive care, din punct de vedere istoric, au făcut ca naționala să fie în elita mondială.

„Diferența fundamentală privește ritmul, nu numai ritmul competitiv al alergării, ci și ritmul mental, al participării continue și al intensității. Fotbalul italian a pierdut tocmai acest lucru. Și apoi îi a rămas fără soliditatea defensivă.

Deja ne lipsește talentul în alte zone ale terenului, dar controlul excesiv al aspectului tactic ne-a afectat grav caracteristicile”, a declarat Carlo Ancelotti în Il Giornale.

„Fie ne recuperăm fundașii ori, mai degrabă, mentalitatea defensivă care ne-a asigurat victorii la cluburi și națională”

Potrivit selecționerului brazilian, Italia și-a sacrificat istoria pe altarul unei tactici exagerate care nu mai dă roade. „Fie ne recuperăm fundașii, fie mai degrabă mentalitatea defensivă care ne-a garantat victorii pentru cluburi și echipa națională.

Ancelotti explică declinul italian: „Fără ritm și talent, trebuie să ne redescoperim mentalitatea defensivă!”
Carlo Ancelotti, la carnavalul de la Rio (2026)

Altfel, vom continua să suferim, Fotbalul înseamnă să marchezi mai multe goluri decât adversarul, însă, la fel de adevărat, contează și să primești mai puține. Nu este o afirmație banală”.

Ancelotti a analizat critic jocurile din „sferturile” Ligii Campionilor, subliniind cum spectacolul ofensiv este adesea rezultatul unui declin al fazei de non-posesie: „Am văzut meciuri cu multe goluri. Atletico - Barcelona și Bayern - Real Madrid au oferit momente interesante pentru fani. Dar când se dau prea multe goluri e și efectul pre multor greșeli, din partea portarilor și a fundașilor”.

Ancelotti a conchis discuția, amintindu-și cu nostalgie de vremurile în care Italia era în centrul lumii: „Jucători străini buni nu mai vin în Italia. În străinătate, cu drepturile de televiziune scumpe și investitorii bogați, a apărut o piață mai atractivă. Așadar, de unde învață tinerii italieni?”.

Citește și:
Sinner și iubita lui fotomodel au sărbătorit într-un loc de renume al Europei! Au avut alături un milionar controversat
Tenis
Sinner și iubita lui fotomodel au sărbătorit într-un loc de renume al Europei! Au avut alături un milionar controversat
Trofeul Antrenorul Anului, cel mai relevant premiu de profil din presa sportivă, va purta numele Trofeul Mircea Lucescu » Citatul profetic al lui Il Luce, din 2004, care a șocat astăzi redacția
Special
Trofeul Antrenorul Anului, cel mai relevant premiu de profil din presa sportivă, va purta numele Trofeul Mircea Lucescu » Citatul profetic al lui Il Luce, din 2004, care a șocat astăzi redacția
Scandal în Spania! Carles Puyol, „guru” la un eveniment controversat pentru „bărbați derutați și pustii pe dinăuntru”: „Dumnezeu a cerut un congres”
Campionate
Scandal în Spania! Carles Puyol, „guru” la un eveniment controversat pentru „bărbați derutați și pustii pe dinăuntru”: „Dumnezeu a cerut un congres”
„Au vrut să împartă sala în două” » Imagini halucinante cu polivalenta istorică din România
Altele
„Au vrut să împartă sala în două” » Imagini halucinante cu polivalenta istorică din România
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Profit.ro
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!