Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 28 iulie 2026, 20:28 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 20:31
Inter își va prezenta oficial joi ultima achiziție, John Stones, adus liber de contract. Celălalt jucător dorit de Cristi Chivu pentru centrul apărării este deocamdată departe de un acord cu campioana Italiei. De vină sunt salariul mare cerut de argentinianul Cristian Romero și pretențiile lui Tottenham.
Inter a reușit să îi ia fața lui Juventus și să îl convingă pe John Stones să semneze cu echipa nerazzurra, din postură de jucător liber, după ce s-a despărțit de Manchester City. Odată ce l-a luat pe fostul stoper al lui Guardiola, campioana din Serie A nu mai e atât de grăbită să-l semneze și pe „Cuti” Romero, argentinianul fiind obiectivul prioritar din acest mercato pentru Cristi Chivu.
Inter preferă împrumutul cu obligație de cumpărare pentru 40 de milioane de euro, în timp ce Spurs cer 50 de milioane
Dacă discuțiile s-au închis destul de repede în cazul fundașului central englez, care a acceptat un salariu net anual de 4 milioane de euro cu bonusuri, la Romero s-a pus hold negocierilor.
Cristian nu mai este o necesitate stringentă pentru blocul defensiv interist, clubul cântărind mai bine efortul financiar implicat de transferul de la Tottenham al vicecampionului mondial.

„Este greu de imaginat că Inter ar putea continua negocierile, mai ales că vânzarea lui Pavard nu ar fi suficientă pentru a-i aduce atât pe Stones, cât și pe Romero. Francezul, întors după împrumutul la Marseille este acum destinat să rămână al cincilea fundaș central (și dacă va sosi o ofertă potrivită, în jur de 12-15 milioane de euro, Inter îl va vinde și apoi va căuta o întărire ieftină)”, scrie Gazzetta dello Sport.
Pe de altă parte, Gazzetta dello Sport explică care este stadiul tratativelor pentru Romero: „Există o diferență însemnată în ceea ce privește suma pentru transfer și formula, pentru că Inter ar prefera numai un împrumut cu obligație de cumpărare pentru 40 de milioane de euro, în timp ce Spurs cer 50 de milioane de euro.
Barcelona, Real Madrid și Atletico stau cu ochii pe Romero
Apoi, nu există încă o înțelegere cu jucătorul. Pentru că argentinianul, legat de Tottenham printr-un contract până în 2029, câștigă 6,5 milioane de euro net anual, în vreme ce Inter nu i-a putut oferi decât 5 milioane”.

Tottenham a acceptat că plecarea lui Romero reprezintă cea mai bună soluție pentru toate părțile, o poziție împărtășită de anturajul jucătorului, pregătit pentru o nouă provocare după mai mulți ani în nordul Londrei.
Evoluțiile sale de la recent încheiata Cupă Mondială 2026 i-au consolidat reputația de unul dintre cei mai buni fundași centrali din Europa, menținând un interes ridicat din partea celor de la Atlético Madrid, Barcelona și Real Madrid.
Catalanii îl vor în continuare, dar ar trebui mai întâi să vândă un fundaș și pare puțin probabil ca Romero să aștepte ca situația să se rezolve de la sine.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova