TOTU-I TACTICA Pentru totdeauna în istorie! » Cum a rescris Spania manualul de utilizare a mingii, în semifinala cu Franța

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

Victoria cu 2-0 nu s-a sprijinit pe un moment de magie individuală, ci pe o demonstrație colectivă despre cum poate fi folosită mingea într-un joc în care poziționarea valorează la fel de mult ca tehnica.

Mikel Oyarzabal a deschis scorul din penalty, în minutul 22, iar Pedro Porro a dublat avantajul, după pauză (58'), pasator decisiv fiind Dani Olmo.

Spania nu a căutat mingea, ci omul dintre linii

În ultimii ani, termenul „posesie” a devenit aproape un clișeu atunci când vine vorba despre fotbalul spaniol. Se vorbește despre procentajele deținute, despre numărul paselor sau despre răbdarea cu care se construiesc pasele, dar semifinala Campionatului Mondial a demonstrat că explicația este mult mai profundă. Spania nu a câștigat pentru că a avut mai mult mingea. De fapt, nici măcar nu a avut-o mai mult.

50%a fost posesia Spaniei, perfect egală cu cea franceză. Ibericii au încheiat meciul cu o precizie a paselor de 86%, față de aproximativ 80% în dreptul Franței. Diferența a făcut-o calitatea circulației.

Această nuanță schimbă complet lectura partidei. Dacă cineva ar privi doar posesia, ar concluziona că semifinala a fost echilibrată. Dacă urmărește însă traseele și pozițiile ocupate de jucători în fiecare fază de dezvoltare a atacului, imaginea devine cu totul alta.

Echipa lui De la Fuente a încercat să păstreze posesia pentru a controla adversarul, unul cu resurse tehnice impresionante. Fiecare pasă a urmărit să provoace o deplasare a blocului francez, fiecare schimbare de direcție a forțat unul sau doi jucători să își părăsească plasamentul, iar fiecare om atras într-o zonă a deschis inevitabil spațiul din alta. O excepțională lecție despre cum să ghidezi mobilitatea celui pe care vrei să-l învingi.

Fotbalul pozițional înseamnă exact acest lucru. Mingea nu circulă pentru că jucătorii se simt confortabil cu ea la picior, ci pentru că adversarul este obligat să circule odată cu ea. În momentul în care unul dintre mecanismele defensive întârzie cu o fracțiune de secundă, avantajul apare aproape natural.

Spania a dezvoltat, de multe ori, atacul cu pasă înapoi. Fotografie generată în platforma Wyscout

Una dintre cele mai interesante observații ale semifinalei apare în modul în care Spania și-a început aproape fiecare construcție. Primul obiectiv nu a fost depășirea liniei de mijloc, ci eliminarea primului val de pressing francez.

Pentru asta, Pau Cubarsi și Unai Simon au refuzat de fiecare dată soluția simplă. În locul unei pase laterale sau al unei degajări, au ales să atragă primul om de pressing, obligându-l să decidă dacă iese sau rămâne în poziție. În clipa în care atacantul Franței a făcut un pas înainte, a apărut automat un om liber în spatele lui.

Această primă decizie, aparent banală, a reprezentat poate cea mai importantă armă iberică, care a creat superioritate numerică în zona centrală.

În același timp, Rodri și Fabian Ruiz au reprezentat în permanență două soluții apropiate, însă adevărata surpriză a venit din rolul pe care l-a primit Alex Baena. Deși a figurat pe hârtie pe o poziție ofensivă, a coborât constant lângă mijlocași, transformând construcția într-un avantaj de patru contra doi împotriva lui Tchouaméni și Rabiot. Dani Olmo a completat apoi imaginea deplasându-se între linii, exact în culoarul pe care francezii nu au reușit să-l acopere simultan.

La ce folos tehnica francezilor?

Aici s-a și produs ruptura tactică a semifinalei. Franța nu a pierdut duelurile pentru că jucătorii săi au fost inferiori din punct de vedere tehnic. Le-a pierdut pentru că a ajuns mereu cu un om mai puțin în zona decisivă. Dacă Tchouameni îl întâmpina pe Rodri, Fabian Ruiz rămânea liber. Dacă Rabiot încerca să închidă culoarul spre Olmo, Baena apărea în spatele lui. Dacă Olise cobora pentru a echilibra, Mbappe și Dembele rămâneau izolați în față, iar primul val de pressing dispărea.

Acesta este unul dintre motivele pentru care declarația lui Mbappe de după meci spune mai mult decât pare la prima vedere. Starul Hexagonului a recunoscut această problemă. În opinia lui, împotriva Spaniei pressingul trebuie făcut om la om. Observația este corectă, însă ridică o întrebare și mai interesantă: cum presezi om la om o echipă care mută permanent oamenii înainte să mute mingea?

Pressing-ul agresiv al Spaniei. Maignan trimite greșit, iar ibericii au ocazie mare de a marca. Fotografie generată în platforma Wyscout

De fiecare dată când Franța a încercat să reducă spațiile, unul dintre jucătorii spanioli cobora sau urca câțiva metri și schimba complet structura fazei. Nu a existat un om desemnat, uneori a fost Dani Olmo, alteori Baena, alteori Oyarzabal, iar în anumite momente chiar Pedro Porro a apărut în interior, în timp ce Yamal fixa fundașul lateral pe exterior.

Omul liber a devenit astfel o funcție pe care o ocupa, pe rând, aproape fiecare spaniol. De aceea traseul mingii a părut atât de natural. Nu pentru că Spania a pasat mai repede, ci pentru că fiecare jucător știa dinainte unde urma să apară următoarea omul în plus.

Se poate spune așadar că balonul nu a căutat niciodată cel mai apropiat coechipier, ci următorul spațiu liber. În multe momente, francezii s-au deplasat corect, ca la manual, dar au făcut-o după o pagină care nu mai exista.

Supraîncărcarea a produs

În analiza unui asemenea meci există tentația de a trata cele două goluri ca pe două episoade independente. Primul vine dintr-un penalty, al doilea dintr-o combinație superbă finalizată de Pedro Porro, însă, privite atent, ambele faze spun același lucru. Nu execuția le unește, ci procedeul care le precede.

Spania nu a atacat niciodată întreaga lățime a terenului în același timp. A ales o porțiune, pe care a încărcat-o cu oameni, a atras în acea zonă cât mai mulți adversari și abia apoi au schimbat direcția atacului. Un proces repetat aproape obsesiv, în care fiecare pasă a avut rolul de a convinge Franța să facă încă un pas într-o direcție greșită.

Al doilea gol a urmat aproape aceeași logică, însă cu un desen diferit. Spania a fixat din nou mijlocașii francezi în jurul mingii, Dani Olmo a primit între linii fără ca cineva să iasă agresiv asupra lui, iar Pedro Porro a apărut din nou în sectorul pe care extrema Franței l-a abandonat. Ceea ce a părut, la prima vedere, o inspirație individuală a lui Olmo a fost, în realitate, rezultatul unei structuri care a produs în mod repetat același avantaj.

La faza penalty-ului, Alex Baena a părăsit flancul și a intrat în interior, obligându-l pe Jules Kounde să-l urmărească. În acel moment, Marc Cucurella a atacat zona liberă pe exterior, iar Michael Olise a întârziat să refacă echilibrul defensiv.

Un-doi-ul Spaniei exploatează zona liberă lăsată de Franța. Porro înscrie. Fotografie generată în platforma Wyscout

Nu întâmplător, ambele goluri pornesc din aceeași zonă a terenului. Aceasta este, probabil, cea mai bună definiție a atacului pozițional. Nu înseamnă să pasezi mai mult decât adversarul, ci să pasezi numai atunci când arhitectura adversă nu mai poate răspunde.

19pase a încercat Franța în careul advers și a reușit doar șase. Spania a avut nevoie de numai 11 încercări pentru a completa tot șase. Nu volumul a făcut diferența.

Glorie poziționării: patru fenomene evaporate

Cu câteva ore înaintea semifinalei, aproape toate analizele se concentrau asupra liniei ofensive franceze. Mbappe, Dembele, Olise și Barcola reprezentau, poate, cel mai spectaculos cvartet ofensiv al Campionatului Mondial, motiv pentru care impresia generală era că Spania trebuia să găsească o formulă defensivă specială pentru a-i limita.

Luis de la Fuente a ales însă o soluție mult mai simplă și, tocmai de aceea, mult mai eficientă. Nu a încercat să-i blocheze individual, ci le-a redus francezilor timpul petrecut în posesie, transformând fiecare recuperare franceză într-o nouă fază defensivă.

Rodri spunea după meci că Spania a jucat chiar mai bine fără minge decât cu ea, iar afirmația pare paradoxală într-o partidă în care fluxul balonului a impresionat atât de mult. În fapt, cele două faze nu pot fi separate. Contra-presingul a funcționat tocmai pentru că pozițiile ocupate în atac au permis recuperarea imediată după pierderea posesiei.

Când un jucător a pierdut mingea, în jurul adversarului au existat deja doi sau trei colegi pregătiți să închidă toate variantele de pasă.

De aceea Franța nu a reușit aproape niciodată să transforme recuperările în tranziții rapide. Mbappe a primit mingea cu întârziere, Dembele a fost obligat să coboare zeci de metri pentru a participa la construcție, iar Olise, omul care între linii schimbase ritmul atâtor meciuri ale Franței, a ajuns să joace tot mai departe de zonele în care putea crea superioritate.

Fotbalul modern presupune din ce în ce mai mult intensitate, presing și tranziții, însă semifinala de la Dallas a confirmat că există ceva capabil să le domine pe toate: poziționarea.

Spania nu a reinventat fotbalul aseară. A făcut ceva mult mai dificil. A ilustrat că un model construit ani la rând, perfecționat de Luis de la Fuente încă din perioada în care îi antrena pe mulți dintre acești jucători la reprezentativele de juniori, poate transforma o colecție de fotbaliști foarte buni într-o echipă care gândește sincronizat.

Fotbalul nu vine cu un manual de utilizare a mingii. Fiecare antrenor își construiește propriile reguli, iar fiecare echipă încearcă să le perfecționeze. Cu Franța, Spania a rescris câteva dintre paginile manualului. Un meci care va intra în istorie ca fiind poate cea mai completă punere în aplicare a atacului pozițional.

Echipa aceasta nu încetează să mă surprindă. Marja ei de progres este nesfârșită. A fost un proces construit cu multă grijă, astfel încât să ajungem în cea mai bună formă exact în momentul decisiv. Știm că această echipă, nu doar jucătorii, ci toți cei care formează lotul, lucrează pentru același obiectiv, cu același entuziasm, iar binele comun este pus înaintea interesului individual.
- Luis de la Fuente, selecționerul Spaniei

Cifrele meciului Franța - Spania

Noi am fost puțin sub nivelul nostru obișnuit, am comis mai multe erori tehnice decât în meciurile precedente și am rămas puțin în urmă și din punct de vedere fizic. Sunt foarte buni la construirea jocului și la anticiparea direcției paselor pentru a le intercepta. Nu am găsit soluțiile. Trebuia să fim la cel mai înalt nivel al nostru. Nu am fost.
- Didier Deschamps, selecționerul Franței