Meciurile
zilei

INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  STATISTICĂ

Efectul noilor reguli impuse de FIFA » Cum se modifică timpul efectiv de joc raportat la ultimele două Mondiale

Reprizele sunt prelungite în general la acest Mondial cu 5-6 minute față de 10 în mod frecvent în Qatar 2022
Reprizele sunt prelungite în general la acest Mondial cu 5-6 minute față de 10 în mod frecvent în Qatar 2022

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2026, 11:00 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 11:06

Inovațiile aduse de IFAB jocului de fotbal și aplicate deja la acest Mondial funcționează. Regula celor cinci secunde la repunerea mingii în joc, de la margine și din careu, și a celor zece la efectuarea schimbărilor au avut ca efect creșterea timpul efectiv al partidelor la competiția din SUA, Mexic și Canada.

Se joacă mai puține minute în total la acest Mondial, dar timpul efectiv e mai mare! Un paradox aparent, rezultat al noilor reguli FIFA. Pierluigi Collina, șeful arbitrilor, declarase înaintea startului: „Ne dorim să creștem ritmul și să reducem întreruperile”.

Zis și făcut. Meciurile sunt mai rapide, există mai puțini timpi morți, mai puține prelungiri decât în ​​Qatar 2022 și un flux continuu, spectaculos, de joc.

46 de secunde mai puține de timp efectiv de joc la CM 2026 față de 2022, dar cu trei procente mai mult din timpul total!

Și pentru că directiva dată de Collina către arbitri e: „Nu mai fluierați la cea mai mică atingere”. Fotbalul e un sport de contact!

Unii jucătorii s-au trântit pe gazon, încercând să scoată lovituri libere sau cartonașe. Numai că, văzând că meciul a continuat și echipa lor a fost expusă pe contraatac, s-au ridicat și au revenit în joc.

Efectul noilor reguli impuse de FIFA » Cum se modifică timpul efectiv de joc raportat la ultimele două Mondiale
Arbitrii numără cele 5 secunde regulamentare permise jucătorilor pentru a repune mingea în joc

Statisticile publicate de Opta vorbesc de la sine. La sfârșitul primei etape, după 24 de meciuri, timpul efectiv de joc a fost de 57 de minute și 22 de secunde. Comparativ cu Qatar 2022, pare să fie o scădere, dar...

De fapt, în prima rundă acum patru ani, timpul efectiv de joc era de 58'08", mai mult cu 44 de secunde. Impresie falsă. Acum, meciurile durează în medie 96:08, în timp ce în 2022, pentru a obține acele 44 de secunde în plus, jucătorii au stat pe teren 102:43.

Gazzetta dello Sport: „Spectacolul din teren are de câștigat, iar meciurile se desfășoară la o viteză mare la CM 2026”

O diferență de șase minute și jumătate! Și asta în condițiile în care pauza obligatori de hidratare s-a mărit la trei minute.

Efectul noilor reguli impuse de FIFA » Cum se modifică timpul efectiv de joc raportat la ultimele două Mondiale
Pauzele de hidratare reinventate de FIFA transformă fotbalul după modelul sporturilor nord-americane / Foto: Imago

„Efectul este că spectacolul are de câștigat, meciurile se desfășoaară la o viteză mare. Comparația cu Rusia 2018 este elocventă, pentru că, din perspectiva timpului, pare o altă epocă.

În prima etapă, timpul mediu de joc a fost de 54:50, dintr-un total de 96:54. Procentual, astăzi se joacă aproape 60% din minutele totale”, a remarcat Gazzetta dello Sport.

În Qatar 2022, acesta era cu trei procente mai mic. Iar cu patru ani înainte, se situa în jur de 56%. Obiectivul lui Pierlugii Collina pare să fi fost atins, chiar dacă Mondialul nord-american este foarte lung.

Citește și:
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
Superliga
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Superliga
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează