INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  OLANDA - BRAZILIA 2-1

Melo-dramă » Brazilia eliminată în sferturi de Olanda

Articol de - Publicat sambata, 03 iulie 2010 00:00

Refăcut cu mari eforturi, Felipe Melo a inventat pasa la golul lui Robinho, apoi a gafat la ambele reuşite ale olandezilor şi a plecat devreme la vestiare, primind "roşu" direct

Brazilia s-a curăţat la Port Elizabeth pe mîna lui Felipe Melo şi amînă visul celui de-al şaselea titlu mondial pentru turneul de acasă, din 2014. Mijlocaşul-dezastru de la Juventus, cumpărat cu 25 de milioane de euro!, a ruinat într-o repriză tot ce reuşise pînă la pauză şi a colecţionat toate gafele imaginabile. N-a meritat deloc efortul medicilor "naţionalei", care au muncit zi şi noapte să-l repună pe picioare pe Melo, accidentat de Pepe şi absent cu Chile.

Şi cît de bine pornise închizătorul poreclit "Malo" în Spania, pentru apetitul deosebit la faulturi şi cartonaşe de toate culorile! Cu pasă decisivă verticală de 30 de metri care i-a pus pe tavă golul lui Robinho. Dar "minunea" n-a ţinut prea mult, tot el dînd semnalul prăbuşirii.

Refăcut cu mari eforturi, Felipe Melo a inventat pasa la golul lui Robinho, apoi a gafat la ambele reuşite ale olandezilor şi a plecat devreme la vestiare, primind "roşu" direct

Brazilia s-a curăţat la Port Elizabeth pe mîna lui Felipe Melo şi amînă visul celui de-al şaselea titlu mondial pentru turneul de acasă, din 2014. Mijlocaşul-dezastru de la Juventus, cumpărat cu 25 de milioane de euro!, a ruinat într-o repriză tot ce reuşise pînă la pauză şi a colecţionat toate gafele imaginabile. N-a meritat deloc efortul medicilor "naţionalei", care au muncit zi şi noapte să-l repună pe picioare pe Melo, accidentat de Pepe şi absent cu Chile.

Şi cît de bine pornise închizătorul poreclit "Malo" în Spania, pentru apetitul deosebit la faulturi şi cartonaşe de toate culorile! Cu pasă decisivă verticală de 30 de metri care i-a pus pe tavă golul lui Robinho. Dar "minunea" n-a ţinut prea mult, tot el dînd semnalul prăbuşirii.

După pauză, Olanda a înviat chiar cu ajutorul lui Felipe. L-a păcălit pe Julio Cesar şi a deviat cu capul în propria poartă mingea centrată de Sneijder. Autogolul de 1-1 a fost doar începutul sfîrşitului. S-a uitat apoi la acelaşi Sneijder cum răstoarnă rezultatul de lîngă el şi a tras cortina în stilul "valetudo", arte marţiale de stradă pe care le-a practicat în tinereţe în ţară. "Roşu" direct de furie, după ce s-a suit cu crampoanele pe Robben. Arbitrul japonez n-a gustat deloc procedeul şi i-a închis Mondialul în minutul 73. Brazilia s-a mai chinuit puţin.

28 de cartonaşe, dintre care 4 de culoare roşie, a încasat Felipe Melo în 58 de meciuri în Serie A la Fiorentina şi Juventus

"Îl sfătuiesc pe Felipe Melo să nu îndrăznească să vină în vacanţă în ţară"
Ronaldo, atacant Corinthians, pe Twitter

Mondialul în imagini
Olandezii iau tot cu ei!
Suporterii olandezi debordează de imaginaţie în Africa de Sud. Dacă un fan şi-a adus bebeluşul de şase luni, altul şi-a luat lumea în cap, adică dragile simboluri batave. Morile de vînt, cu care s-au luptat brazilienii, saboţii, ce au incomodat samba, lalelele, şi o păpuşică. Probabil din vitrinele cu jucării, nu din cele aflate în cartierul cu felinare roşii.

Mondialul vesel
Duelul ironiilor

Cîţiva fani brazilieni l-au luat peste picior pe olandezul Arjen Robben înaintea jocului. Aceştia au afişat un banner în faţa arenei din Port Elizabeth pe care scria: "Există un singur Robben şi este o insulă" (foto 1). Suporterii "naţionalei" auriverde făceau referire la insula Robben, situată la 7 kilometri de Cape Town, şi pe care echipa lui Van Marvijk chiar a vizitat-o săptămîna trecută. Olandezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Ziarul De Pers a publicat alături de un material care enunţa avantajele "Portocalei mecanice" o imagine a celebrei statui a lui Iisus din Rio de Janeiro înlocuită cu o suporteră batavă în fustă (foto 2).

Mathijsen înlocuit la încălzire
Joris Mathijsen şi-a pierdut locul în unprezecele de start al Olandei după încălzirea dinaintea jocului. Fundaşul central a resimţit dureri la genunchi şi a intrat imediat pe mîna medicului echipei. În locul său, selecţionerul Van Marvijk l-a trimis pe gazon pe Andre Ooijer, stoperul lui PSV greşind la golul de 1-0 al Braziliei, cînd nu s-a coordonat la ieşirea la ofsaid cu Heitinga.

Trei portocalii suspendaţi
Olanda nu va putea conta la meciul din semifinale pe trei fotbalişti din cauza suspendărilor. Van der Wiel, De Jong şi Oijer au primit al doilea cartonaş galben din turneu şi vor sta o etapă. De altfel, 10 oameni din unsprezecele de start al batavilor erau pasibili de suspendare în cazul unui avertisment. Vestea bună pentru Van Marvijk este că după jocul de ieri, conform regulamentului FIFA, restul cartonaşelor au fost şterse.

Le-au dublat primele
Federaţia olandeză a reacţionat prompt după calificarea "naţionalei" în semifinalele Mondialului sud-african. A majorat primele pe care jucătorii le vor primi dacă iau titlul suprem: de la 150.000 la 300.000 de euro pentu fiecare jucător din lot. În total, e vorba despre 6,8 milioane de euro.

Mondialul în presă
Argentinienii rîd de rivali

Eşecul Braziliei din "sfertul" cu Olanda a stîrnit un val de ironii în ţara lui Diego Maradona. Cotidianul argentinian Ole a titrat pe site-ul publicaţiei "Brazilia 2014" la cronica jocului de la Port Elizabeth. O referire directă la viitoare ediţie a Campionatului Mondial ce va fi găzduită chiar de "ţara cafelei".

Dunga a demisionat

La finalul partidei, Carlos Dunga a anunţat că renunţă la postul de selecţioner al Braziliei după patru ani. "Vina pentru eliminare îmi aparţine, e mai bine aşa", a zis tehnicianul. El anunţase înainte de startul competiţiei că nu va mai continua: "Nici măcar cîştigarea trofeului nu mă va împiedica să plec", spunea Dunga.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
flafy
flafy  •  03 Iulie 2010, 12:43

oricum portarul e da vine ca cauta acolo cand melo era singur nu era nk un adversar pe langa el

flafy
flafy  •  03 Iulie 2010, 12:42
Postat de kokosel pe 03 Iulie 2010, 11:43

ce ma bucur ca au iesit cei mai basinosi in frunte cu marele pele vorba lui maradona locul lui este la muzeu cea mai aroganta echipa ma bucur ca ia scos olanda si as vrea sai scoata argentina pe alti basinosi adica pe nemti si atunci indiferent cine ar juca finala ar fi frumos

ce ai mah cu cel mai mare fotbalist al lumii sicu echipa braziliei? brazilia a jucat chiar frumos la acest cm in fine forta spania!!!

nameuser
nameuser  •  03 Iulie 2010, 11:45
Postat de claustrofobus pe 03 Iulie 2010, 08:40

ce cretini au scris acest articol? la primul gol melo nu are nici o vina. e 100%portarul vinovat. sneijder centreaza melo sare sa respinga cu capul, din spate vine julio cesar, portarul, il loveste in cap pe melo, care astfel nu mai poate lovi mingea din plin si mai mult portarul rateaza boxarea mingii. melo nu avea cum sa stie ca portarul vine din apate, el era cu spatele. si chiar daca portarul a strigat "las-o" sau "eu" cred ca a facut-o prea tarziu ca melo sa poata reacti

@claustrofobus portarul brazilian a strigat : HAI AEK sa stii si tu

Vezi toate comentariile (7)
Comentează