INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CM 2018

7 concluzii la final: ce am învățat de la Campionatul Mondial din Rusia » Oamenii de fotbal de la noi nu se pun de acord: "Mondial penibil" vs "Turneu magnific"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 16 iulie 2018 12:29

Campionatul Mondial din 2018 s-a terminat. Franța este campioana mondială, după 20 de ani, grație victoriei cu Croația, 4-2. 

Cu ce rămânem după turneul final din Rusia?

Iată 7 concluzii la terminarea Campionatului Mondial. Poți contribui și tu cu altele: 

1. VAR ajută fotbalul

Cea mai mare schimbare introdusă la acest Campionat Mondial a fost arbitrajul video. Astfel, turneu final a arătat că VAR este o soluție excelentă pentru fotbal și ar trebui introdusă în toate competițiile importante, ajutând la eliminarea erorilor decisive.

"Centralii" au putut vedea reluări, au beneficiat de ajutorul unor arbitri care urmăreau meciurile pe mai multe ecrane și au putut lua decizii în faze grele. Grație VAR, au fost dictate lovituri de penalty care nu s-au dat în primă fază și s-au anulat goluri validate eronat. Chiar și în finală arbitrul Nestor Pitana a dictat penalty pentru Franța la hențul lui Perisic doar după ce a văzut reluările.

2. POSESIE DEGEABA

Spania, Germania și Argentina au fost marile dezamăgiri ale acestui Campionat Mondial. Fostele campioane mondiale au părut incapabile să își adapteze jocul. Cele trei au preferat un joc de posesie, cu multe pase scurte, în lateral, și nu au avut succes în a trece de echipe bine organizate, construite pentru contraatac. 

1029de pase reușite a avut Spania în meciul cu Rusia, din optimi. Ibericii au fost eliminați la penalty-uri

Și Croația a avut de suferit în finală. Echipa lui Zlatko Dalic a avut 61% posesie cu Franța, dar acest aspect nu a contat și croații au fost învinși.

Formațiile care au preferat contraatacul, precum Franța sau Belgia, au avut mai mult succes în acest turneu final, dovedind că era tiki-taka a apus la nivel internațional.

3. Europa domină fotbalul mondial

Cele patru semifinaliste, Franța, Croația, Belgia și Anglia au arătat încă o dată că echipele europene sunt, mai ales în ultimii ani, superioare celor din America de Sud.

Mai mult, în meciuri directe, Franța a eliminat Argentina și Uruguay, Belgia a învins Brazilia, iar Anglia a trecut de  Columbia. În fazele eliminatorii, Portugalia a fost singura echipă eliminată de o națională sud-americană, pierzând 1-2 cu Uruguay.

2002este anul în care Brazilia a câștigat Campionatul Mondial. Argentina a jucat finala din 2014, dar a pierdut cu Germania

4. Luka Modric nu e obosit

La 32 de ani, mijlocașul Luka Modric a fost cel mai bun jucător din turneu și a fost premiat cu Balonul de Aur al competiției. Căpitanul Croației a venit după un sezon epuizant la Real Madrid, în care a bifat 43 de meciuri, dar a avut o evoluție fantastică. Jurnaliștii de la The Guardian au remarcat că Modric a jucat la cel mai înalt nivel în fiecare meci și nu a dat semne de oboseală pe parcursul turneului.

Modric a uimit în sfertul cu Rusia, câștigat la penalty-uri. În minutul 115, mijlocașul a avut un sprint ieșit din comun, alergând aproximativ 50 de metri și recuperând o minge în colțul terenului. (Vezi aici video)

694 de minute a jucat Modric la CM 2018

5. Rusia nu IUBEȘTE englezA

Corespondenții trimiși în Rusia de englezii de la The Independent au remarcat faptul că rușii au probleme în a vorbi limba engleză. Cea mai importantă limbă de circulație internațională nu este vorbită în Rusia, iar jurnaliștii au avut dificultăți în a dialoga cu rușii. "Chiar și discuțiile de bază erau rușinos de dificile. Am fost în țări ca India și Thailanda, dar în niciuna bariera lingvistică nu a fost așa mare. Te face să îți fie greu să alfi mai multe despre istoria și cultura din Rusia", scriu englezii.

6. rușii TRĂIESC ALTFEL meciurile

Tot jurnaliștii englezi de la The Independent descriu modul în care fanii ruși au trăit meciurile naționalei lor, remarcând că este diferit de cel al altor suporteri. "Rușii se bucurau și cântau la fiecare minge recuperată de jucători, chiar și în colțul terenului lor. Erau încântați la fiecare intervenție a portarului Igor Akinfeev sau a fundașilor. A fost ciudat, dar plăcut", scriu englezii. 

7. TINEREȚE. FĂRĂ BĂTRÂNEȚE

Franța e a doua cea mai tânără campioană mondială din istorie, după Brazilia '70. Media de vârstă a elevilor lui Deschamps a fost de 25 de ani și 10 luni, cu o lună mai mare decât cea a sud-americanilor. În lot au fost doar 5 fotbaliști de peste 30 de ani. Cel mai bun fotbalist al francezilor a fost Mbappe (19 ani), cel mai tânăr fotbalist din lot. 

Concluziile oamenilor din fotbal la finalul acestui Mondial se bat cap în cap. Stelistul MM Stoica contestă calitatea meciurilor, inclusiv VAR-ul. 

"O Cupă Mondială a erorilor de arbitraj (până și VARul a fost penibil), a autogolurilor, a penalty-urilor și a gafelor antologice, nu putea să se încheie decât cu o finală catastrofală din toate punctele de vedere. Calde salutări din partea lui Karius tuturor celor dragi", a scris Mihai Stoica, pe Facebook. 

Din Oltenia, Adrian Mititelu, patronul FC U Craiova 1948, a văzut cu totul altceva: "A fost un Mondial magnific! Probabil unul dintre cele mai frumoase! Rusia, organizare impecabilă. Felicitări! Franța, o super echipă, a câștigat meritat această competiție". 

Ție cum ți s-a părut această ediție a Cupei Mondiale? 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (21)
1837820836299732
Marian Barac  •  17 Iulie 2018, 13:45

Daca poti fara posesie (cu anti joc) s-a fii campioana mondiala cu un autogol dintr-o lovitura libera la un fault inexistent ( aproape nimeni nu a comentat asta), un penalty dictatat la VAR pentru un hent care a exiatat dar ar fi trebuit interpretat in spiritul jocului ( nu era pozitie de gol) , atunci asta este fotbalul care nu va mai aduce spectatori in tribuna. Totusi fotbalul este spactacol nu numai o afacere!

hmmmm
hmmmm  •  17 Iulie 2018, 11:22

Daca! Si daca era Maradona cu 30 de ani mai tanar? Daca erau Hagi, Balaci, Marcel Raducanu mai tineri? Daca ar mai fi trait Dobrin? Hai sa nu cadem in derizoriu...

bodrin
bodrin  •  16 Iulie 2018, 20:19

Pe cine credeţi că interesează, legat de acest subiect, părerile lui Stoica și ale lui Mititelu? Vă spun eu, confidenţial: pe nimeni, exact pe nimeni! Ce v-a venit să-i citaţi aici?

Vezi toate comentariile (21)
Comentează