INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CFR CLUJ - MARIBOR

video CFR Cluj - Maribor 1-0 » Calificare à la Dan Petrescu. CFR, în grupele Conference League grație unui gol FABULOS!

CFR Cluj - Maribor
CFR Cluj - Maribor

Articol de GSP - Publicat joi, 25 august 2022 22:06 / Actualizat vineri, 26 august 2022 12:46

CFR Cluj a învins-o pe Maribor la limită, 1-0, și s-a calificat în grupele Conference League! Golul izbăvitor a venit în minutul 90 și a fost de-a dreptul spectaculos: reluare pe spate, aproape de „foarfecă”, a lui Cvek! 

În ciuda faptului că prima ocazie importantă de poartă le-a aparținut oaspeților (Scuffet a blocat șutul lui Brnic), CFR a controlat prima repriză.

Campioana României a fost periculoasă în repetate rânduri, dar imprecisă la finalizare. Rând pe rând, Yeboah (minutul 13) și Jefte (minutul 31) au ratat ocazii uriașe.

În partea a doua, jocul nu a mai fost la fel de ofertant din punct de vedere al fazelor de poartă. Cele două echipe au fost mai reținute, iar prima mare ocazie a venit abia în minutul 87, pe seama unei neglijențe a apărării lui Maribor. Yeboah a lovit bara transversală, după ce a ajuns primul la un balon la care fundașii sloveni renunțaseră, considerând că va ieși în aut de poartă!

Lovro Cvek a adus calificarea în grupele Conference League

Trei minute mai târziu, CFR Cluj a înscris golul calificării! După o aruncare de la margine a lui Cristi Manea, mingea a ajuns la Lovro Cvek, care a reluat pe spate, acrobatic, direct în vinclu!

CFR Cluj ajunge, astfel, pentru al doilea an consecutiv în grupele Conference League. 

FINAL » CFR Cluj - Maribor 1-0

Vocea Gazetei » Ovidiu Ioanițoaia la finalul meciului: „În ultimul minut!”

Surprinzător, după o repriză promițătoare, cu câteva ocazii de gol, între care cea a lui Betancor (31) a fost monumentală, CFR parcă a pierdut busola în a doua jumătate. Pe parcursul căreia, să recunoaștem, campioanei noastre nu i-a mai ieșit nimic. Asta în fața unui adversar care a început să tragă de timp încă din primul sfert de oră. 

Din păcate, atacanții folosiți de Dan Petrescu n-au reușit să suplinească lipsa golgheterului Debeljuh. Iar atunci când Yeboah a insistat la o fază ce părea moartă, mingea a lovit bara. Victoria și calificarea au venit când nimeni nu se mai aștepta, croatul Cvek marcând spectaculos, foarfecă pe spate, în minutul 90! 

Sigur, totul e bine când se termină cu bine și îți atingi obiectivul. Trebuie spus, bărbătește, că formația din Gruia a avut emoții, dacă nu și temeri, pentru această izbândă. Până la urmă, una meritată, însă obținută in extremis, mai greu decât ne-am închipuit.

  • FINAL DE MECI! CFR Cluj, în grupele Conference! 
  • min. 90: GOL CFR CLUJ! Cvek reia pe spate, acrobatic, fără șanse pentru portarul oaspeților! 
  • min. 87: Yeboah profită de „somnolența” fundașilor lui Maribor, care credeau că mingea va ieși în aut de poartă, și trimite cu capul spre poartă. Din nefericire pentru CFR, balonul lovește bara transversală! 
  • min. 80: „galben” pentru Adrian Păun, care și-a lovit un oponent. 
  • min. 70: Păun îi ia locul lui Betancor. 
  • min. 63: cartonaș galben pentru Yeboah, care-și lovește un adversar în săritură. 
  • min. 62: Jefte este găsit în careu de o pasă precisă a lui Claudiu Petrila, dar încercarea de execuție acrobatică nu îi reușește. 
  • min. 55: Kronaveter primește cartonașul galben după ce l-a lovit în zona inghinală pe mario Camora. 
  • min. 53: prima intervenție a lui Scuffet din această repriză. Portarul CFR-ului respinge peste poartă șutul lui Kronaveter.
  • min. 46: schimbare la Maribor. Rok Kronaveter, întrecut jucător la Petrolul Ploiești, i-a luat locul lui Aljaz Antolin, mijlocaș cu cartonaș galben din prima parte.
  • A început repriza secundă. 

Vocea Gazetei » Ovidiu Ioanițoaia, la pauza meciului CFR Cluj - Maribor: „Sub așteptări”

Directorul GSP, Ovidiu Ioanițoaia, comentează CFR - Maribor:

În disputa cu un adversar care nu-i de top, însă nici de lepădat, îndrăzneț, cu liniile surprinzător de sus, CFR a controlat prima repriză. Uneori autoritar. Dar a cam cărat apă cu ciurul, în sensul în care și-a creat rare ocazii de gol. Practic, una singură cu adevărat foarte mare, ratată de Betancor în minutul 31. Când, din păcate, spaniolul l-a luat la țintă pe portarul lui Maribor! 

Cam puțin pentru calificare, totuși sub așteptări. Ar trebui mai bine.

  • Pauză în Gruia. Campioana României a fost mai periculoasă, dar tabela rămâne neschimbată. 
  • min. 37: CFR Cluj solicită penalty după ce Zinic, fundașul dreapta al lui Maribor, l-a împiedicat pe Yuri. Stoperul ardelenilor a căzut peste Yeboah, pe care l-a doborât.
  • min. 32: din cornerul rezultat după ocazia lui Jefte, Yuri reia cu capul puternic, dar peste poartă! 
  • min. 31: Jefte întoarce un adversar de două ori în careul advers, dar șutează slab, pe direcția portarului! 
  • min. 13: șansă de gol uriașă pentru CFR Cluj! Deac i-a centrat lui Yeboah, dar lovitura de cap a atacantului ghanez a fost blocată de portarul oaspeților, Bergsen.
  • min. 11: „galben” pentru Antolin, care l-a lovit cu brațul în figură pe Yuri, după ce stoperul CFR-ului lovise mingea cu capul.
  • min. 10: prima ocazie mare a meciului le aparține oaspeților! Scuffet respinge șutul lui Brnic, care și-a făcut mingea pe interior de lângă Manea.
  • min. 5: cele două echipe propun un fotbal atractiv în primele minute, cu o intensitate demnă de cupele europene. 
  • Ora 19:59 - A început meciul!

Vocea Gazetei » Ovidiu Ioanițoaia prefațează CFR Cluj - Maribor 

Directorul GSP, Ovidiu Ioanițoaia, comentează CFR - Maribor:

Normal, CFR e considerată favorită după 0-0 în turul de la Maribor. Nu-i va fi însă simplu să facă pasul decisiv spre grupele Conference League. 

Va trebui ca Betancor și ceilalți atacanți să suplinească absența golgheterului Debeljuh, iar piciorul lui Boateng, jucător abia întors de la vindecătoarea - minune Marijana Kovacevici, să reziste cât mai mult.

Dacă aceste condiții vor fi îndeplinite, cum speră clujenii, campioana României se va califica. În caz contrar, va avea mari probleme.

Echipele de start la CFR Cluj - Maribor:

CFR Cluj: Scuffet - Manea, Burcă, Matias, Camora - Boateng, Jefte, Cvek - Petrila, Yeboah, Deac
Rezerve: Bălgrădean, Brucic, Păun, Roger, Malele, Mistrati, Hoban, Kolinger, Bordeianu, Braun, Muhar, Buș
Absent: Debeljuh (accidentat)
Antrenor: Dan Petrescu

Maribor: Bergesen - Zinic, Karic, Uskokovic, Sikosek - Antolin, Vidakovic - Repas, Bozic, Brnic - Baturina
Rezerve: Zalokar, Pridgar, Kronaveter, Sirk, Bozickovic, Maher, Lausic, Mitrovic, Guerrico, Koderman, Vipotnik, Cuk
Antrenor: Damir Krznar

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu (Cluj)
Arbitru: John Beaton (Scoția)

 Citește și:

Și CFR Cluj a „reparat” un titular în Serbia! Speră să joace în Conference League, după tratamentul la Marijana Kovacevic

A căzut transferul plănuit de CFR Cluj! Ce au descoperit ardelenii

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (68)
francescoli1974
francescoli1974  •  26 August 2022, 12:13

Steaua București joacă luni,ora 18,la Dumbrăvița ieri a jucat echipa pipereanului evlavios și a acoliților săi,Martorii lui Gigi.

justi
justi  •  26 August 2022, 08:52
Postat de vasileroaita pe 25 August 2022, 23:18

Greșești! ȘASE!!!

Cel putin 10 vor fi consecutive , pana se vor plictisi choar !

stefdomi
stefdomi  •  26 August 2022, 08:11
Postat de guimaraes1.0 pe 25 August 2022, 22:11

Care steaua ba prosstule?

Violența în limbaj e ultimul refugiu… inteligentule :)

Vezi toate comentariile (68)
Comentează