INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  FCSB - VIKING 1-2

FOTO FCSB, eșec nedrept cu Viking » Dan Udrea: „O echipă a jucat fotbal, alta a câștigat meciul”

Sursă foto: Cristi Preda (GSP) +18   FOTO
Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , , - Publicat joi, 18 august 2022 23:22 / Actualizat vineri, 19 august 2022 02:19

FCSB a dominat, dar a terminat învinsă pe Arena Națională cu Viking, 1-2. Nordicii au profitat de eternele greșeli din defensiva roș-albaștrilor, iar echipa lui Nicolae Dică s-a chinuit serios, fără un om de gol în echipă.

  • Returul are loc peste o săptămână, în Norvegia. Echipa care câștigă dubla merge în grupele Conference League

S-a scurs un mileniu de la bătăliile de la Stamford Bridge și Hastings între vikingi, normanzi și anglo-saxoni, ceea ce în istorie a rămas ca sfârșitul vikingilor, cel puțin în Europa continentală.

Pe Arena Națională, un stadion plin atât cât s-a putut după excesul de zel al UEFA, adică 30.000 de oameni, au venit urmașii vechilor cuceritori nordici, o echipă ce duce numele civilizației trecute mai departe. 

Viking nu-i Rosenborg, un „Ragnar" pentru FCSB, aviz amatorilor serialului, ci mai degrabă o Valerenga, echipă cu care Dică & co se distrau la Constanța în urmă cu 17 ani. Ieri, cu Dică pe margine, în rol de "regizor", FCSB voia să scrie sfârșitul lui Viking în Europa noastră de azi, adică Conference League.

Start nebun în FCSB - Viking!

Bravi, puternici, cu o statură fioroasă, așa-i știam pe nordici. Din cărți, din povești și din precedentele întâliniri. Ei, Viking, sunt exact opusul. Nici firavi, dar cu ceva centimetri sub FCSB. Capitol exploatat din plin de români. Au curs centrările în careul lui Gunnarsson din prima secundă. Prima pe Miculescu, ratată. La a doua, venită de la surpriza Pantea, vârful venit de la UTA a lovit bara, mingea a ricoșat la Coman. 

Cel ce-a preluat banderola după plecarea lui "Tase" s-a revanșat și a trimis în plasă. Toate frustările adunate într-un an plin de secetă s-au simțit în mingea trimisă simplu, în poarta nordicilor. Un avantaj atât de firav încât a cedat în nici 90 de secunde. 

Kabran s-a descotorosit ușor de Radunovici și Olaru și a trimis violent, de la 17 metri. Târnovanu spectator! E 1-1, în 5 minute.

Defensiva FCSB, pusă la zid după repriza lamentabilă cu Viking: „Cum să iei gol imediat? Nu înțeleg ce face Olaru”
FCSB - VIKING
Defensiva FCSB, pusă la zid după repriza lamentabilă cu Viking: „Cum să iei gol imediat? Nu înțeleg ce face Olaru”

Haos în apărarea FCSB-ului în formă continuată

Insistentă, FCSB și-a făcut jocul în prima jumătate a reprizei I. A „masat-o" puternic pe Viking. A obligat-o să se apere haotic și putea lovi din nou. "Motorul" roș-albaștrilor, Darius Olaru, l-a găsit pe Edjouma, excelent cu Chindia, bară acum.

Două bare și un gol pentru FCSB într-un sfert de oră. Cu minutele s-a dus și elanul "găștii" lui Dică. Un șut răzleț al lui Olaru, prins ușor de Gunnarsson. Apoi o fază fixă, panica obișnuită în defensiva roș-albastră, gol din nou pentru Viking. Bjorshol înscrie și-l pune din nou în căutări de fundași pe Gigi Becali. Niciun meci fără cel puțin un blackout în apărare.

FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
+14 FOTO

Miculescu OUT, la FCSB nu merge fără om de gol

Anemică, parcă și neputincioasă, FCSB a început palid repriza secundă. Motiv pentru Dică să mute. Pantea, pe zero ieri, după o pasă de gol și o ezitare la reușita #2 a nordicilor, plus Miculescu, absent nemotivat de la jumătatea primei părți, le-au făcut loc lui Crețu și Rusu. 

Mai multă prospețime, oameni mai buni de luptă. Și o realizare, pasă Crețu, șut în plasa laterală trimis Popescu. Bucurie pe Arena Națională. Doar pentru o iluzie optică. 

Dar FCSB începe să preseze. E timp, iar intențiile lui Viking sunt clare. A trecut la 5-4-1, pe conservare, pe trageri de timp repetate, mulțumită evident cu zestrea. Popescu putea înscrie, atipic petru el, cu capul, Gunnarsson s-a remarcat. FCSB s-a chinuit, la propriu. 

A ținut de minge, a pasat-o până a amețit-o. Însă zero rezultate. O șansă a lui Rață și cam atât. Atât pentru că patronul încă nu înțelege, după eșecuri repetate, că nu poți spera la grupe cu Rusu de la Mioveni, poate nici cu Safranko din Africa de Sud. Iar până când FCSB nu-și găsește omul de gol, probabil finalul îl știm toți. În urma CFR-ului și doar cu gândul la grupele europene.

FCSB, 25 de șuturi la poartă!

FCSB, eșec nedrept cu Viking » Dan Udrea: „O echipă a jucat fotbal, alta a câștigat meciul”

Statistica meciului, oferită de Sofascore

FCSB - Viking 1-2

Vocea Gazetei » Dan Udrea, despre FCSB - Viking 1-2

Să începem cu ceea ce am înțeles din acest meci. În primul rând cu confirmarea unui clișeu: în fotbal nu câștigă mereu echipa care joacă mai bine. FCSB a fost mai bună, a arătat fotbal mai de calitate, dar tabela a spus altceva. Frustrant! 

În al doilea rând: când primii jucători la care apelezi din postura de rezerve, pentru a te ajuta la greu, sunt Crețu și Rusu, atunci e destul de complicat să poți emite pretenții într-un meci european. A fost seara în care am înțeles și că Edjouma e probabil cel mai bun mijlocaș central din România și probabil că va fi următorul jucător pe care Becali va încasa bani mulți. 

Ajungem și la ceea ce n-am înțeles. În primul rând, cine a decis să-l scoată pe Pantea, ca să-l bage le Crețu. Dacă a făcut-o Becali, atunci nu e de mirare schimbarea. Dacă a făcut-o Dică, atunci singura explicație e faptul că puștiul n-a mai putut fizic. Oricum, în 55 de minute, Pantea a dat mai multe centrări bune decât Vali Crețu în toate meciurile lui la FCSB. 

Nici prestația lui Octavian Popescu nu poate fi înțeleasaă. Foarte ștearsă! Datorită victoriei, Viking a devenit favorită să meargă în grupe. Datorită jocului prestat însă, FCSB păstrează șanse importante. Calificarea nu e jucată!

30.134 de spectatoriau fost prezenți la FCSB - Viking

  • Final de meci. FCSB pierde cu Viking, 1-2, și e obligată să câștige în Norvegia pentru a face pasul către grupele Conference League. 
  • min.90: Partida de pe Arena Națională e prelungită cu cinci minute.
  • min.81: Valentin Crețu găsește o centrare excelentă din flanc, Vadim Rață apare la finalizare, reia cu capul, dar portarul norvegienilor e din nou atent și reține balonul.
  • min.78: Se înmulțesc din nou ocaziile la poarta scandinavilor, Gunnarsson respinge în corner, peste bară, lovitura de cap a lui Cordea.
  • min.70: Gunnarsson o salvează din nou pe Viking, la o fază la care norvegienii au fost aproape de autogol.
  • min.69: Crește presiunea la poarta norvegienilor, care sunt asediați în ultimii 30 de metri.
  • min.63: Edjouma îi așază o minge lui Dawa, fundașul roș-albaștrilor vine lansat, dar „catapultează” mingea în peluză.
  • min.60: Acțiune periculoasă a roș-albaștrilor, Coman e blocat de portarul oaspeților la capătul unei faze în care fusese angajat ideal de Radunovic. Oricum, asistentul semnalizase, total eronat, o presupusă poziție de ofsaid.
  • min.58: Octavian Popescu șutează în forță din interiorul careului, mingea se duce în plasa laterală.
  • min.54: Dică îl scoate pe David Miculescu și îl aruncă în luptă pe Bogdan Rusu. Nu e singura schimbare: iese puștiul Pantea, intră Valentin Crețu.
  • min.50: Reluare cu capul a lui Florinel Coman. La post, Gunnarsson reține mingea fără emoții.
  • min.49: Cifră oficială: 30.134 spectatori sunt prezenți la confruntarea de pe Arena Națională.
  • min.48: Norvegienii încearcă să „rupă” ritmul și să-l surprindă pe Târnovanu, însă mingea se duce alături.
  • min.46: A început repriza secundă. Nicio schimbare la pauză în garnitura lui Dică.
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
FCSB - Viking, în play-off-ul Conference League, foto: Cristi Preda / GSP
+14 FOTO

Vocea Gazetei » Dan Udrea, despre prima repriză din FCSB - Viking

O repriză plină de paradoxuri: 
- FCSB a jucat fotbal mai bun, dar echipa care conduce e Viking;
- Raportul ocaziilor mari a fost de 5-2 pentru români, dar scorul e 2-1 pentru norvegieni;
- 99% din jocul aerian a fost dominat de FCSB, dar singurul gol venit după o fază fixă l-a marcat Viking, după o recentrare cu capul, probabil singurul moment în care nordicii au câștigat un duel în aer.
Concluzia e una singură: scorul e total nemeritat, dar la fotbal contează doar tabela, nu impresia, ocaziile sau posesia.

  • min.45: Prima repriză intră în prelungiri. Sunt dictate trei minute suplimentare.
  • min.44: Apetit ofensiv deosebit arătat astăzi de Edjouma, fotbalistul de care s-au interesat francezii de la Toulouse. Mijlocașul central îi domină pe fundașii lui Viking la duelurile aeriene, apare iarăși la finalizare, dar lovitura sa de cap se duce alături.
  • min.38: Edjouma e din nou aproape de gol, dar lovitura sa de cap e parată de Gunnarsson. Mingea ricoșează la Miculescu, a cărui execuție din cădere nu prinde poarta.
  • min.35: GOL Viking! Defensiva roș-albaștrilor clachează din nou, de data aceasta la o fază fixă. Norvegienii speculează spațiile lăsate de roș-albaștri, iar  Sondre Bjorshol apare la finalizare și înscrie din cădere. 
  • min.33: După 30 de minute jucate într-un ritm fantastic, partida se mai liniștește puțin.
  • min.26: Olaru primește „cadou” o minge în poziție centrală, nu stă prea mult pe gânduri și șutează periculos cu stângul. Gunnarsson plonjează și culege balonul de la „rădăcina” barei.
  • min.22: Schemă încercată de echipa lui Dică la un corner, mingea ajunge la Pantea, al cărui șut de la 25 de metri e respins în corner de apărătorii scandinavi.
  • min.17: Andrei Cordea avansează vijelios spre poarta norvegienilor, se prăbușește în careu, dar arbitrul lasă jocul să continue, deși extrema FCSB-ului a cerut penalty.
  • min.16: Florinel Coman, cel mai activ jucător în acest start de meci, își încearcă norocul de la distanță, dar șutul său de la aproximativ 20 de metri, care a „mușcat” și pământul, e reținut de Gunnarsson.
  • min.14: BARĂ FCSB! Vicecampioana României e extrem de aproape să revină în avantaj, dar transversala îi salvează pe scandinavi. Darius Olaru a „inventat” o centrare perfectă în urma unei faze fixe, Edjouma apare la finalizare, însă lovitura sa de cap zguduie transversala. Ce păcat!
  • min.6: Ce meci alert avem pe Arena Națională! Roș-albaștrii reiau atacurile după golul primit în urmă cu un minut. Florinel Coman ajunge din nou într-o poziție periculoasă, șutează în forță de la marginea careului, însă balonul se duce în peluza lăsată goală de UEFA.
  • min.5: GOL Viking. La faza imediat următoare, norvegienii restabilesc egalitatea. Defensiva FCSB-ului e ezitantă, mingea ajunge la Kevin Kabran, al cărui șut violent de la 17 metri îl lasă fără replică pe Târnovanu. 
  • min.3: GOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLL FCSB! Început ideal pentru roș-albaștri, care deschid scorul după doar trei minute. Mai întâi, Miculescu a reluat în bară, cu capul, centrarea de manual a puștiului Alexandru Pantea. Mingea a ricoșat la Florinel Coman, care a înscris printr-un șut din prima, din zona punctului cu var. 
  • min.2: Încep primele șarje ofensive ale formației lui Nicolae Dică. David Miculescu e angajat în adâncime, vârful adus de la UTA încearcă în zadar să se descotorosească de un fundaș norvegian, iar oaspeții îndepărtează pericolul.
  • min.1: A început partida, încep și emoțiile celor peste 30.000 de spectatori prezenți pe stadion. Roș-albaștrii beneficiază de lovitura de start.
  • Ne pregătim de startul partidei! Cele două formații au ieșit pe gazon, unde sunt întâmpinate de atmosfera senzațională creată de suporteri.

Vocea Gazetei » Dan Udrea prefațează FCSB - Viking

FCSB are o linie de apărare care joacă pentru prima dată în această formulă. Ceea ce, în mod normal, nu poate provoca decât vulnerabilitate în sistemul defensiv. 

Primul „11” însă arată atât de bine de la mijloc în sus, încât în mare dificultate ar trebui să fie mai degrabă norvegienii. Cei 6 jucători ofensivi titularizați de Dică au costat 6 milioane de euro. 

Mai mult decât e cotată toată echipa de start a lui Viking. OK, nu joacă banii, joacă fotbaliștii, dar cei mai valoroși dintre cei ai celor două echipe se află la FCSB.

FCSB - Viking, echipe de start

FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic - Edjouma, Olaru - Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman -Miculescu
REZERVE: A. Vlad, V. Crețu, Haruț, I. Stoica, M. Tănasă, M. Dulca, Rață, Boboc, Oaidă, Musi, Radaslavescu, Rusu 
ANTRENOR: Nicolae Dică

VIKING: Gunnarsson - Sondre Flem Bjørshol, Brekalo, Vevatne, Pattynama - Fridjonsson, Solbakken, Lokberg - Kabran, Karlsbakk, Tripic
ANTRENOR: Morten Jensen

  • Alexandru Pantea a fost marea surpriză a lui Nicolae Dică pentru confruntarea de pe Arena Națională. Puștiul de 18 ani a fost utilizat de „Nick” în flancul drept al defensivei, în detrimentul lui Valentin Crețu, opțiunea #1 a roș-albaștrilor pe acel post, după accidentarea lui Ovidiu Popescu.

UPDATE 20:45 // Bișnițarii fac legea la doi pași de jandarmi

Casele Arenei Naționale s-au închis oficial astăzi în jurul prânzului când ultimele bilete disponibile au fost scoase la vânzare. Din acel moment au intrat în rol bișnițarii! Care au profitat la maximul de importanța meciului din play-off-ul de Conference League. Au achiziționat câte cinci bilete / comandă de pe siteul oficial al clubului, apoi și-au mutat cartierul general în jurul stadionului. 

Cu o oră și jumătate înaintea fluierului de start, speculanții întrebau în stânga și dreapta după doritori. Totul la câțiva metri de forțele de ordine ale Jandarmeriei care păzeau perimetrul stadionului. Prețurile bișnițarilor nu s-a modificat față de ieri, au rămas triple, de 100 de lei la tribuna II, în loc de 30. 

Conform oficialilor FCSB, la meciul din această seară au fost comercializate până în 30.000 de tichete, ținând cont de decizia UEFA de a închide cele două peluze, care însumează aproape 26.000 de locuri.

UPDATE 20:35 // Ultrașii au făcut haos în peluză

Cum peluza destinată în mod obișnuit galeriei FCSB a fost închisă de UEFA la meciul retur din turul 3 preliminar cu Dunajska Streda, ultrașii s-au mutat în peluza opusă. Au umplut zona respectivă până la refuz, dar au lăsat în urma lor un adevărat dezastru. Sute de scaune au fost rupte, iar administratorii Arenei Naționale i-au înștiințat în mod oficial pe cei de la FCSB că trebuie să plătească pagubele produse de fani.

Nu e pentru prima dată când FCSB e obligată să plătească pentru problemele produse de suporteri. În acest moment, FCSB a fost somată în mai multe rânduri de către oficialii Primăriei București că au de plătit în jur de 2.000 de scaune pe care ultrașii din peluză le-au distrus la meciurile precedente. Conform înțelegerii dintre Primărie și FCSB, chiriașul are obligația de a suporta costurile de înlocuire a acestora.

FCSB, eșec nedrept cu Viking » Dan Udrea: „O echipă a jucat fotbal, alta a câștigat meciul”

UPDATE 20:25 // „Olaru, azi dai două goluri, bă, băiete!”

A fost nebunie la sosirea autocarului celor de la FCSB la Arena Națională. Sute de fani s-au strâns ciorchine în jurul mașinii care i-a adus pe Coman și compania la stadion. Primii au coborât cei din staff, apoi jucătorii. 

Cel mai aclamat a fost Darius Olaru, fanii având mesaje speciale pentru mijlocașul de 24 de ani. „Olaru, azi dai două goluri, bă, băiete!”, i-au strigat fanii, iar Darius, aflat în preajma lui Mihai Stoica a început să râdă. Chiar înaintea meciului, finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat că există interes din străinătate pentru Darius, dar a refuzat categoric o ofertă de 6 milioane de euro venită pentru acesta.

VIDEO Imagini de la antrenamentele celor două echipe înainte de FCSB - Viking

Citește și: 

Reacția lui Dică în direct, când a fost întrebat despre fotbalistul mazilit de Gigi Becali: „Nu vreau mofturi!”

Gigi Becali, ironizat de un patron din Liga 1: „Îl iau pe Bouhenna de la FCSB, dacă Gigi îmi dă 500.000 de euro”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (318)
babinu
babinu  •  23 August 2022, 22:20
Postat de 1ianuarie pe 19 August 2022, 00:19

Amuzant comentariul tău. Mai puțin amuzant e că fcsb joacă în Europa, și ce dacă joacă?!?

Pai aia zic, ca joaca; bine, rau, da' joaca. Voi jucati la nunti si la botezuri.

Rosalbastrii43ver
Rosalbastrii43ver  •  23 August 2022, 16:56
Postat de parintele.gurgui pe 19 August 2022, 09:56

Ai doborât limba română gigistule! "A-ți" înțeles vreodată ceva din școală!?.... Și proști, și needucați și cu nasul deasupra porumbului sunteți voi țăranii gigisti!!

Uite ca sa vezi ca eu sunt capabil sa evoluez, m-am documentat si am vazut ca ai dreptate, bravoi tie, nu am nici o scuza pentru asta chiar daca am emigrat din tara de mai bine de 15 ani. Pe viitor, ai putea sa critici si pe un ton mai normal, la urma urmei nu am mintit cand am spus ca au evoluat pana au retrogradat:D

zorrozabal
zorrozabal  •  19 August 2022, 20:35

He he he!Când te bate locul 5 din Norvegia(din 10 echipe?),se vad *** din campionat-***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (318)
Comentează