INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  UCRAINA - FRANŢA 0-2

Blanc visează frumos: "Avem o echipă bună şi putem progresa!"

Laurent Blanc știe că echipa sa poate ajunge pînă în finală și le cere jucătorilor să joace din ce în ce mai bine
FOTO: reuters
Laurent Blanc știe că echipa sa poate ajunge pînă în finală și le cere jucătorilor să joace din ce în ce mai bine FOTO: reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 iunie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 16 iunie 2012 10:27

La finalul meciului cîştigat de naţionala Franţei în faţa uneia dintre gazdele acestui Campionat European, Ucraina, selecţionerul francezilor, Laurent Blanc este convins că echipa sa poate ajunge foarte departe la acest turneu final. Acesta este mulţumit de jocul echipei din această seară, dar ştie că jucătorii lui au un portenţial uriaş şi ar putea progrsa.

"Mi-a făcut o deosebită plăcere să urmăresc echipa Franţei jucând în această seară. Am marcat două goluri, am fi putut marca mai multe. Progresăm, nu este totul perfect, dar jucătorii sunt conştienţi că potenţialul lor nu cere decît progres. Fiecare meci are povestea lui. În această seară am fost mai buni ca Ucraina şi nu a fost uşor, mai ales că au avut un stadion întreg alături de ei", a declarat Blanc conform Mediafax.

Franţa s-a impus în această seară la Doneţk, pe Donbass Arena, în faţa Ucrainei, scor 2-0. Golurile "Cocoşilor galici" au fost marcate de Jeremy Menez şi Cabaye.

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!

Acesta e locul cel mai potrivit pentru a face bani din pariuri. Cele mai importante informaţii, cele mai interesante pariuri, cele mai tari cote! Citeşti, pariezi şi cîştigi cu ponturile noastre!

Citește și:
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
Liga 2
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Superliga
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Cupa Romaniei
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (1)
style1
style1  •  15 Iunie 2012, 23:16

Allez Les Bleus !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează