INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DECIZIE

Protestele din Franța afectează meciul din Europa League » Decizia finală luată de UEFA

Protestele din Franța // Foto: Imago Images
Protestele din Franța // Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 28 octombrie 2026 13:41 / Actualizat miercuri, 28 octombrie 2026 14:01

Partida din etapa a patra din faza principală din Europa League dintre Stade Rennes și Olympiacos a fost mutată de joi, 5 noiembrie, pe miercuri, 4 noiembrie, din cauza manifestațiilor și a grevelor programate pe teritoriul francez.

După ce duelul din etapa a 8-a din Ligue 1 dintre PSG - Lyon (2-0) a fost amânat din ziua de duminică, 25 octombrie, pentru luni, 26 octombrie, tensiunile sociale din Franța din ultima lună au generat modificări și în programul cupelor europene.

Stade Rennes - Olympiacos, mutat din cauza protestelor din Franța

Sute de mii de oameni au ieșit în stradă la manifestațiile din 17 și 24 octombrie, iar un noul apel la proteste naționale vine pe fondul unui climat social marcat de o tensiune ridicată pe teritoriul Franței. În timpul protestelor au fost consemnate episoade violente și jafuri la magazinele aflate în orașe.

Îngrijorările legate de fanii echipei vizitatoare au amplificat, de asemenea, gradul de risc al întâlnirii. Suporterii greci se află sub o monitorizare strictă din partea Direcției Naționale de Combatere a Huliganismului. De altfel, deplasarea acestora a fost interzisă în ultimul moment chiar și la partida din aceeași competiție cu Marseille, disputată pe 15 octombrie pe stadionul Velodrome și încheiată cu scorul de 1-0

Proteste Franța // foto: X
Proteste Franța // foto: X
Proteste Franța // foto: X
Proteste Franța // foto: X
+21 FOTO

„UEFA a fost informată de către autoritățile franceze că acestea nu sunt în măsură să garanteze condițiile de securitate și siguranță necesare pentru meciul din UEFA Europa League dintre Stade Rennais FC (FRA) și Olympiacos FC (GRE), prevăzut pentru joi, 5 noiembrie, pe fondul grevelor și al protestelor programate în acea zi în Franța”, a anunțat forul european printr-un comunicat, potrivit rmcsport.com.

  • În urma consultărilor purtate între UEFA, autorități și cele două cluburi implicate, confruntarea din runda a patra a competiției a fost fixată pentru miercuri, 4 noiembrie, de la ora 17:30.

După disputarea primelor trei etape, Rennes se află pe locul 13 în clasament, cu 5 puncte, înregistrând două rezultate de egalitate și un succes în fața celeilalte formații elene din grupă, OFI Creta.

La rândul său, Olympiacos are un parcurs impecabil, cu trei victorii, ocupând poziția a 5-a, la egalitate de puncte, 9, cu actualul lider, Benfica.

Clasamentul din Europa League

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » A început partida
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » A început partida
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Campionate
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Ioan Andone e pesimist: „Din păcate, o echipă cu tradiție dispare”
Superliga
Ioan Andone e pesimist: „Din păcate, o echipă cu tradiție dispare”
Jignit și numit „bestie și canalie”, i-a dat replica lui Cornel Dinu: „Doar un singur lucru îi zic”
Superliga
Jignit și numit „bestie și canalie”, i-a dat replica lui Cornel Dinu: „Doar un singur lucru îi zic”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
Gru2
Gru2  •  28 Octombrie 2026, 15:27

"Faza grupei UCL" ??? Gresit dragilor, este UEL !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează