Articol de Luminiţa Paul - Publicat miercuri, 09 mai 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 09 mai 2012 12:36
Slalomul printre specialităţile culinare basce şi porţia de artă contemporană de la muzeul Guggenheim întregesc tabloul unui oraş cuceritor.
Ei, toţi, sînt leii. San Mames, cel care dă numele stadionului, a fost aruncat la lei şi aceştia nu l-au mîncat. O statuetă de lemn a sfîntului e prinsă de perete, luminată discret de un bec, chiar unde se termină scările care duc spre muzeul clubului. Înăuntru, e un leu împăiat, cîştigat de preşedintele lui Athletic în urma unui pariu cu omologul lui de la Alaves.
Iar la tribuna oficială, un bust de bronz al celui care poate va rămîne pentru totdeauna cel mai mare fotbalist de la Bilbao, Rafael Moreno Aranzadi, alintat Pitxitxi. De fiecare dată cînd o echipă vine să joace pentru prima dată pe San Mames, căpitanul acesteia pune un buchet de flori la statuia lui Pitxitxi. Încă o trăsătură unică a lui Athletic.
CITEŞTE ŞI: Corespondenţă din Bilbao, de la Luminiţa Paul » Oraşul cu steaguri la ferestre
Picii de azi îl divinizează pe Llorente. Cei mai bătrîni continuă să creadă că Jose Angel Iribar a fost cel mai mare portar iberic. Eu îi recunosc pe Zubizareta şi Julen Guerrero. Fiecare cu generaţia sa.
Pitxitxi obişnuia să joace cu o batistă albă înnodată pe cap. A înscris primul gol de pe San Mames, chiar în meciul de inaugurare din 21 august 1913, contra lui Racing de Irun. Ca semn de recunoaştere a prolificităţii lui (a marcat de 101 ori în 8 ani de carieră în prima ligă), Marca a denumit după el trofeul care se acordă golgeterului din fiecare sezon. S-a retras la 29 de ani şi a murit în 1922, la nici 30, bolnav de tifos. Era nepotul scriitorului Miguel de Unamuno.
La magazinul clubului e vînzoleală. Nu mai sînt magneţi. Leii de pluş mai au un pic şi se epuizează şi ei. Aşa că iau doi. Există păpuşi-bebe cu tricouri minuscule alb-roşii şi tradiţionala bască pe cap. Fulare pe care scrie "Europa League La final, National Arena, 9 de mayo 2012".
Tricourile încep de la 60 de euro, dar acelea sînt discrete, doar cu emblema. Grupul de copii a micşorat stocul de jucării. Afară a început să plouă insistent şi destul de tare. Mai tîrziu va ieşi soarele, apoi iar vor apărea norii, cenuşii, denşi, iar în final soarele va cîştiga meciul. Aşa e aici, vremea se schimbă repede.
Rău de înălţime
Să ne adăpostim în muzeu atunci. Chiar simpla plimbare în jurul lui e o experienţă. Dai de un păianjen gigant de metal, pe o terasă se zăreşte un buchet de lalele imense, colorate diferit, făcute tot din metal. În mod excepţional, biletul de intrare e 8 euro în loc de 10, pentru că etajul al doilea e închis. Iar dacă începi vizita de sus, de la nivelul al treilea, ar fi bine să n-ai rău de înălţime.
Cîteva pasaje înguste, cu balustrade simple, te ţin suspendat şi îţi arată drumul spre sălile cu exponate. Sălile sînt ample, cu tavane extrem de înalte, lăsînd mult spaţiu alb pe pereţi. E o senzaţie de aerisit, minimalistă, pe care arhitecţii au căutat-o de la început. Aşa, atenţia e atrasă asupra exponatelor, fără ca vizitatorul să se simtă sufocat.
Muzeul Guggenheim din Bilbao a fost inaugurat în octombrie 1997 de regele Juan Carlos I. Este unul dintre cele 5 muzee pe care Fundaţia Solomon R. Guggenheim le-a deschis peste tot în lume. Expune artă contemporană, avînd o colecţie proprie, dar găzduind şi frecvente expoziţii. Criticii spun că arhitectura edificiului întrece valoarea exponatelor, de aceea, în ultima vreme, s-au prezentat şi creaţii aparţinînd altor epoci, mai îndepărtate, inclusiv Michelangelo, Durer şi tablouri aduse de la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.
Încă plouă. Să mergem la masă şi intrăm în primul restaurant, înainte să ne udăm de tot. La masă şi la bar serveşte un cuplu în vîrstă, dar alert. Ea propune ca aperitiv "ensalada mixta, ensalada de pasta o paella", apoi peşte, vită sau coaste de porc. Salata de paste are ou fiert, bucăţele de şuncă, salată verde şi un sos făcut din ketchup şi maioneză. Vită înseamnă bucăţi micuţe de carne, însoţite de ceva ce seamănă teribil cu ghiveciul nostru. Pe coastele de porc, bine prăjite, e destulă carne, iar alături ai cartofi prăjiţi. Aflu însă că aici carnea e mîncată mai degrabă în sînge, că fasolea roşie, lintea şi năutul sînt foarte prezente.
Tricoul-tablou
Tipice însă sînt felurile de mîncare cu peşte, între care bacalao al pil pil şi bacalao a la vizcaina. În traducere, cod a la pil pil şi cod a la vizcaina. Primul se pregăteşte cu cod, ulei de măsline, usturoi şi ardei iuţi, iar al doilea cu cod şi sos vizcain, care se face din ardei şi ceapă şi e foarte picant.
Pe unul dintre pereţii restaurantului e atîrnat un tricou alb-roşu înrămat. Are semnăturile jucătorilor de la Athletic. Originale. Găseşti cîte unul sau o fotografie ori alte însemne ale clubului în orice local, cafenea sau restaurant. Face parte din ADN-ul oraşului. Precum steagurile de la ferestre. Precum mîndria puştilor de la stadion. Precum îndemnul de "Aupa Athletic". E ceva ce aproape că se poate auzi pînă la Bucureşti.
