INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DINAMO KIEV

EXCLUSIV INTERVIU Mircea Lucescu, despre greșeala făcută de Jorge Jesus înainte de Fenerbahce - Dinamo Kiev: „Această presiune foarte mare s-a întors împotriva jucătorilor lui”

Mircea Lucescu, Foto: GSP
Mircea Lucescu, Foto: GSP

Articol de - Publicat joi, 28 iulie 2022 13:25 / Actualizat joi, 28 iulie 2022 14:13

Mircea Lucescu (76 de ani) a învins-o pe Fenerbahce chiar la ea acasă (2-1), s-a calificat cu Dinamo Kiev în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Și, vineri, chiar în ziua în care împlinește 77 de ani, va fi tot în iarbă. Pe Goodison Park, la un amical caritabil cu Everton. Pentru Ucraina! „Sunt conștient că va veni și clipa când voi spune «Gata! S-a terminat!». Nu acum”, a încheiat tehnicianul.

Mircea Lucescu e omul fără vârstă, antrenorul fără vârstă. Împlinește 77 de ani și continuă să sfideze timpul. E tot pe teren, pasiunea pentru fotbal e prea mare. Nimeni și nimic nu-l face să se oprească. 

Decizie-șoc în Formula 1: multiplul campion mondial și-a anunțat retragerea!
PILOȚI
Decizie-șoc în Formula 1: multiplul campion mondial și-a anunțat retragerea!

Mircea Lucescu: „Toată viața mea e pe teren”

În ciuda războiului, o pregătește pe Dinamo Kiev departe de Ucraina, face turul Europei în meciuri caritabile și când îi iese în față o echipă ca Fenerbahçe o învinge, împotriva tuturor calculelor. Pe terenul său, cu stadionul plin de fani turci. După 0-0 „acasă”, în Polonia, la Lodz, a câștigat cu alb-albaștrii la Istanbul. 2-1, la sfârșitul unui joc furtunos.

Adversarii au rămas în 10 din minutul 53 (Yüksek, cartonaș roșu), imediat ucrainenii au deschis scorul (Buialski, 57), apoi Bușcian a apărat penaltyul lui Enner Valencia (70) și totuși gazdele au egalat, în finalul timpului regulamentar (Szalai, 89). Dar Karavaev, intrat pe teren la startul prelungirilor, a decis totul în minutul 114. Și Kievul e în turul 3 preliminar. Cu Sturm Graz.

Azi-dimineață, Mircea Lucescu se pregătea de plecare. De la Istanbul, ajunge în Anglia. De ziua lui, Dinamo joacă pe Goodison Park, cu Everton. Un amical în care promovează încă o dată cauza Ucrainei. Se strâng bani pentru refacerea țării. Și cere oprirea războiului.

Mircea Lucescu: „Ambiția noastră uriașă i-a învins”

- Bună ziua, domnule Lucescu. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această victorie? 
- E importantă, mai ales pentru băieții mei, au nevoie de speranță într-o perioadă atât de dificilă. Departe de țară, de casă, de familii. Turcii ne-au primit într-o atmosferă incendiară. Era de așteptat. Au investit mulți bani și erau convinși că vor câștiga. Au avut totul de partea lor acum, dar am învins noi. Ambiția noastră uriașă i-a învins. O dorință extraordinară. Și am pregătit totul, știam totul despre ei.

- Ați pregătit inclusiv faza de apărare. 
- Fotbalul se joacă și cu apărarea, nu doar cu atacul. În anumite situații, trebuie să te adaptezi. Sigur, contează valoarea individuală a jucătorilor, însă câștigă cine e mai organizat, mai disciplinat, cine analizează și pregătește mai bine meciul. De aceea, Maccabi Haifa poate să o bată în Grecia pe Olympiakos cu 4-0. Chiar nu mai există echipe mici. Uite că și o echipă din Andorra face egal cu campioana noastră!

Decizie definitivă în procesul dintre Dinamo și Dario Bonetti » Clubul trebuie să-l despăgubească pe antrenor!
DINAMO
Decizie definitivă în procesul dintre Dinamo și Dario Bonetti » Clubul trebuie să-l despăgubească pe antrenor!

Mircea Lucescu: „A încercat să-i provoace pe suporteri și să influențeze arbitrul”

- Cât de special a fost locul acestui succes, Istanbul? 
- Foarte special. Toți cei patru ani în care am jucat aici, cu Galatasaray și Beșiktaș. Plus că de vreo trei ori puteam fi și antrenor la Fenerbahçe.

- Ați simțit ironia lui Jorge Jesus dinaintea meciului? Antrenorul lui Fener spunea că, pentru a opri echipa lui, trebuie să faceți mai multe faulturi decât în tur. 
- A fost o strategie, un truc, o justificare tactică. A încercat să-i provoace pe suporteri și să influențeze arbitrul.

- Vă așteptați? 
- Sincer, nu mă așteptam să facă așa o afirmație, la vârsta lui (n.r. - Jesus a împlinit 68 de ani pe 24 iulie). Mai ales că eu îl respect. Dar a fost și o greșeală din partea lui...

- Care? 
- A spus că publicul trebuie să marcheze în acest meci. Această presiune foarte mare s-a întors împotriva jucătorilor lui.

- Cât a contat cartonașul roșu, în minutul 53? 
- Știam că vor juca agresiv, că ne vor lua tare. Noi i-am așteptat și am intuit bine. Au avut un iureș, au dominat, am avut și ceva șansă, am reușit să scăpăm și am profitat de eliminare. Importantă eliminarea, dar corectă. Agresivitatea lor a depășit limitele. Yüksek, cel care a luat cartonaș roșu, a jucat până de curând în divizia B, nu știe să se stăpânească.

Ce posturi TV transmit meciurile de astăzi din Conference League ale echipelor românești
PRELIMINARII
Ce posturi TV transmit meciurile de astăzi din Conference League ale echipelor românești

Mircea Lucescu: „La penalty, eram nervos pe arbitru”

- După golul de 1-0, Buialski v-a îmbrățișat. Ce v-a zis? 
- Mi-a mulțumit pentru ce fac pentru el, pentru echipă.

- De ce l-ați înlocuit? 
- Nu se simțea foarte bine, a primit o lovitură cu cotul în coaste cu Lyon. El mi-a cerut să-l schimb. Eu n-aș fi făcut-o niciodată. E un jucător foarte inteligent.

- V-ați putut uita la penalty? 
- Sigur că m-am uitat. Eram încă nervos pe arbitru, care, în aceeași fază, nu fluierase fault la Zabarnîi. Înțeleg, fotbalul e sport de contact, însă prea mare agresivitatea. Apoi a dat 11 metri la Popov. Într-o parte nu e fault, în cealaltă e.

- Bușcian a apărat penaltyul. Sunteți mulțumit de el? 
- Bușcian a fost foarte bun, nu doar că a apărat acel penalty.

- Totuși, a greșit la golul primit. 
- El a protestat, mi-a spus că a fost împins în săritură.

Mircea Lucescu: „Mă bucur de fiecare moment”

- De-abia s-a terminat confruntarea cu Fenerbahçe și jucați în Anglia, cu Everton. Chiar în ziua în care împliniți 77 de ani. Aceasta este imaginea vieții dumneavoastră? 
- Toată viața mea e pe teren. Și e un exemplu pentru toți oamenii trecuți de 70 de ani. Poți merge mai departe, chiar și într-un mediu stresant, plin de presiune, ca fotbalul.

- Vă face fericit fotbalul? 
- Mă bucur de fiecare moment. Fotbalul e ca un drog pentru mine. Cât timp rămâne pasiune, minte limpede și sănătate, voi continua. Dar sunt conștient că va veni și clipa când voi spune «Gata! S-a terminat!». Nu acum.

- La mulți ani, domnule Lucescu! 
- Mulțumesc mult.

Mircea Lucescu nu s-a mai dus la conferință: „Am plecat și din cauza scandărilor cu Putin”

Mircea Lucescu nu putea fi primit bine pe „Şukru Saracoglu”. A fost fluierat încă de când a apărut pe teren. Și acum, la două decenii după ce le-a pregătit pe Galatasaray și Beșiktaș, ultrașii lui Fener nu uită că a fost antrenorul marilor rivale. Aceiași ultrași au avut o reacție revoltătoare după ce Dinamo Kiev a deschis scorul, în minutul 57. 

I-au strigat numele lui Vladimir Putin, președintele rus care a ordonat invadarea Ucrainei. Lucescu a vrut inițial să participe la conferință. Voia inclusiv să protesteze împotriva gestului oribil al galeriei gazdelor. Apoi, după ce a așteptat trei sferturi de oră, văzând că discuția lui Jorge Jesus cu jurnaliștii turci nu se mai termină, a părăsit stadionul: „Am plecat și din cauza scandărilor cu Putin”. 

Chiar în timpul meciului, foarte mulți turci au comentat dur pe rețelele de socializare. Iată doar două dintre ele: „Fanii lui Fenerbahçe au adăugat un lucru nou la lunga tradiție de mizerii. Îl sprijină pe Putin, cel care a comis un masacru în Ucraina și care a ucis 33 de soldați turci în Siria. E punctul de minim istoric pentru fotbalul din Turcia”. Sau „Mi-e rușine că trăiesc în aceeași țară cu susținătorii lui Fenerbahce”.

VIDEO. Rezumatul meciului Fenerbahce - Dinamo Kiev (1-2 d.p.)

Citește și:

Mesaj clar pentru CSU Craiova: „Ne vreți golgheterul? Ni-l dați pe Nistor la schimb!”

Dică, într-o situație dificilă înainte de returul cu Saburtalo » Șoc și nu prea: mereu s-a încheiat cu eliminarea românilor!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
boierasul
boierasul  •  29 Iulie 2022, 03:23
Postat de marcel1974 pe 28 Iulie 2022, 16:40

Sa ne traiesti maestre ,sa fii sanatos si sa mai antrenezi inca.Urat ca turcii ,au uitat de fair play.

Au fost provocați. Presa "omite" faptul ca după marcarea golului, ucraineanul a făcut semnul vulturului ostentativ în fața galeriei turce. Cred ca dacă nu erau provocați, turcilor nici prin cap nu le trecea sa strige Putin. Ps- vulturul reprezinta rivala Besiktas Istanbul))

marcel1974
marcel1974  •  28 Iulie 2022, 16:40

Sa ne traiesti maestre ,sa fii sanatos si sa mai antrenezi inca.Urat ca turcii ,au uitat de fair play.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează