INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIGA CAMPIONILOR

SPECIAL Refuzat de Real Madrid, strălucește acum la Barcelona » „M-a durut, dar a fost un semn al destinului! Așa am ajuns la clubul vieții mele”

Pedri (22 de ani) a deblocat tabela cu un șut senzațional în Barcelona - Real Madrid, finala Cupei Regelui / Foto: Imago
Pedri (22 de ani) a deblocat tabela cu un șut senzațional în Barcelona - Real Madrid, finala Cupei Regelui / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 29 aprilie 2025 17:19 / Actualizat marti, 29 aprilie 2025 18:13

Pedri, regizorul genial al lui Hansi Flick, e neprețuita pepită blaugrana creditată cu mari șanse la câștigarea Balonului de Aur. Dacă echipa catalană va trece în semifinale de Inter și va cuceri apoi Liga Campionilor pe 31 mai, la Munchen.

„Am fost dezamăgit că m-au respins la proba pe care am susținut-o la Madrid. Te duci acolo plin de speranță și ei îți spun că nu ești suficient de bun. Eram un copil și lucrurile astea mă dureau! Dar astăzi acel refuz a rămas mult în spate, iar eu îl văd ca pe un semn al destinului.

Real Madrid vrea să dea lovitura de 150.000.000 de euro pe piața transferurilor » „Ingineria” pusă la cale de Florentino Perez
REAL MADRID
Real Madrid vrea să dea lovitura de 150.000.000 de euro pe piața transferurilor » „Ingineria” pusă la cale de Florentino Perez

Acel NU mi-a permis să ajung la Barcelona, clubul vieții mele!", își amintește Pedro Gonzalez Lopez, pe scurt Pedri. Și nu fel de scurt precum numele lui Xavi, alt creier blaugrana de la mijlocul terenului, cu care tot mai des e comparat spaniolul de 22 de ani.

Pedri, farul lui Flick. Așa cum Iniesta lumina jocul Barcelonei

Probabil cel mai constant dintre foarte bunii elevi ai lui Flick este în acest sezon un perpetuum mobile. Toate mingile îl caută și el le cere fără încetare. Tot jocul proximei adversare a lui Inter se învârte în jurul lui. El e motorul mașinăriei catalane de fotbal.

E foarte frumos că lumea mă compară cu Iniesta sau Xavi, care, împreună cu Busquets, au fost idolii mei când eram copil. Dar ei au câștigat totul și, de mai multe ori, au scris istorie. Eu mai am un drum lung de parcurs până să ajung ceea ce au fost ei
- Pedri, mijlocaș Barcelona

Refuzat de Real Madrid, strălucește acum la Barcelona » „M-a durut, dar a fost un semn al destinului! Așa am ajuns la clubul vieții mele”
Pedri și bijuteria de gol marcat cu un șut de la marginea careului, imparabil pentru Thibaut Courtois / Foto: Imago

Al doilea cel mai folosit în acest sezon, după colegul Joules Kounde, cu 4.104 minute jucate. Antrenorul german a încercat să-l menajeze la Dortmund, pentru că, în prima manșă a "sferturilor" Ligii cu Borussia, Barça câștigase cu 4-0. Însă a fost nevoie ca neamțul să-l deranjeze de la odihnă, ca să nu riște o remontada pe Signal Iduna Park.

„Puștiul din Canare s-a întors. Pedri Potter, magicianul care a uimit pe toată lumea, debutând în Segunda Division la 16 ani cu Las Palmas. Echipa care, spre deosebire de Real Madrid, a crezut în el", așa cum remarcă și Gazzetta dello Sport.

52de meciuri a bifat Pedri în toate competițiile acestui sezon pentru Barcelona, având 6 goluri și 7 assisturi

Barcelona l-a luat cu 5 milioane de la Las Palmas în 2019!

Ascensiunea nemaipomenită a început în septembrie 2019. Iar acum, Pedri a ajuns la al șaselea sezon în La Liga! Și are deja două trofee câștigate, Supercupa și Cupa Spaniei. Plus alte două accesibile în orizontul de așteptare al următoarei luni: titlul și Champions League!

Barcelona și-a dat seama de valoarea diamantului aruncat de Madrid și l-a luat în septembrie 2020, pentru doar 5 milioane de euro (acum valorează 120 de milioane, potrivit Transfermarkt!). Un pariu uriaș. Câștigat! În vara lui 2020, Pedri a ajuns la clubul visurilor sale, dar, teoretic, numai ca o achiziție pentru Barça B.

Refuzat de Real Madrid, strălucește acum la Barcelona » „M-a durut, dar a fost un semn al destinului! Așa am ajuns la clubul vieții mele”
Pedri l-a avut antrenor pe Ronald Koeman în 56 de meciuri la Barcelona, reușind 4 goluri și 6 assisturi / Foto: Imago

Cel care a avut curajul, dar și inspirația, de a-l promova de la liga a treia e Ronald Koeman, debutîndu-l pe 27 septembrie, 20 de minute într-un meci cu Villarreal (4-0), pe Camp Nou, în care l-a înlocuit pe Countinho. "Explozia" sa a fost uimitoare. A ars în grabă etapele și a sărit direct la naționala U21, iar în martie 2021, debuta deja la seniorii Furiei Roja!

Pedri e cel mai tânăr spaniol la EURO. Vicecampion olimpic!

Pedri a fost cel mai tânăr spaniol ce a jucat vreaodată la un EURO!. Cu selecționata lui Luís Enrique a ajuns până în semifinala pierdută în fața Italiei. Cei de la federație i-au cerut să meargă și la Jocurile Olimpice.

Și Pedri n-a refuzat, jucând într-un ritm inuman pentru un adolescent caree abia-și serbase majoratul. Și nu s-a dus deloc în vacanță la Tokyo, ci s-a întors cu medalia de argint!

Refuzat de Real Madrid, strălucește acum la Barcelona » „M-a durut, dar a fost un semn al destinului! Așa am ajuns la clubul vieții mele”
Fanii celor de la Atletico Madrid au oferit rar întâlnit în fotbal. Aceștia s-au ridicat în picioare pentru a-l aplauda pe Pedri (22 de ani), mijlocașul celor de la Barcelona.

În primul său sezon la Barça, a bifat 52 de meciuri. Record fantastic pentru un debutant. Plus 20 de partide la nivel de echipe naționale. 72 în total! Iar de-atunci, Pedri va depăși la sfârșitul stagiunii în curs bariera de 200 de apariții în tricoul blaugrana!

Peste 100 de zile pe bară după ruptura suferită la cvadriceps

Numai că Pedri nu era un robot, construit peste noapte, ci o ființă umană, cu limite fizice, pe care el le-a sfidat. Iar corpul firav la acea vârstă n-a mai rezistat teribilei încărcări și lipsei de odihnă. Mintea l-a împins să susțină ritmul incredibil, dar corpul a spus STOP joc!

Cvadricepsul stâng a cedat: ruptură musculară! Gravă. Astfel că a urmat un recul. În sezonul 2021-2022 cu Barcelona, n-a jucat decât 22 de meciuri. Apoi, în următoarele, 35 și 34. Ajunsese în partea de jos a sinusoidei carierei. Dar nu era nici primul, și nici ultimul fotbalist care pățea așa ceva.

195de partide are Pedri în tricoul blaugrana, reușind 26 de goluri și 20 de pase decisove. În Campions League a bifat numai un gol și șase assisturi

EURO 2024 a însemnat renașterea lui Pedri. Deși n-a evoluat decât trei partide ca titular, ieșind accidentat în „sferturi", după o intrare a lui Toni Kroos (rivalul de la Madrid), și fiind absent la ultimele două etape ale traseului către titlul european al Spaniei.

Refuzat de Real Madrid, strălucește acum la Barcelona » „M-a durut, dar a fost un semn al destinului! Așa am ajuns la clubul vieții mele”
Faza în care Toni Kroos îl lovește cu piciorul în genunchi pe Pedri

Hansi Flick: „Eu nu văd limite pentru creșterea lui Pedri!”

Cu o pregătire bună de vară, Pedri a pus bazele „remontadei" în acest sezon, în care a fost ales de 12 ori cel mai bun jucător al meciului în LaLiga. „Nu văd limite pentru creșterea lui”, a admis Hansi Flick după triumful de la Sevilla (3-2 cu Real Madrid), în care Pedri a contribuit cu golul deschiderii scorului în finala Cupei Regelui.

Gavi a cerut Balonul de Aur pentru colegul său: „Îl merită mai mult decât oricine. Este cel mai bun mijlocaș din lume și eu am norocul să joc cu el în echipa națională”.

Pedri are calități și execuții care îmi amintesc de felul în care jucam eu", a recunoscut recent și Andres Iniesta, un alt mijlocaș imens al Barcelonei, cu care proprietarul tricoului blaugrana cu numărul 8 este asemănat.

La 22 de ani, Pedri are deja în vitrină un titl câștigat în LaLiga, două Cupe ale Regelui Spaniei și un triumf la Campionatul European. Acum mijlocașul spaniol visează, și încă îndreptățit, la Tripla, pe care Xavi și Iniesta au reușit-o. De două ori!

Citește și:
Alex Chipciu, gesturi uluitoare în Dinamo - U Cluj » S-a tăvălit în fața lui Istvan Kovacs, apoi a fost eliminat
Superliga
Alex Chipciu, gesturi uluitoare în Dinamo - U Cluj » S-a tăvălit în fața lui Istvan Kovacs, apoi a fost eliminat
Barcelona a sărbătorit în stil mare titlul din LaLiga » 700.000 de oameni pe străzi, Lamine Yamal show și în autocar
Campionate
Barcelona a sărbătorit în stil mare titlul din LaLiga » 700.000 de oameni pe străzi, Lamine Yamal show și în autocar
Starul din Premier League, cameraman la show-ul soției! Claudia e campioană națională la twerk
Campionate
Starul din Premier League, cameraman la show-ul soției! Claudia e campioană națională la twerk
Multimilionar, George Țucudean vorbește în preajma alegerilor prezidențiale: „Lumea s-a săturat de minciună! Dacă te duce un pic capul, vezi ce e fake și ce nu”
Special
Multimilionar, George Țucudean vorbește în preajma alegerilor prezidențiale: „Lumea s-a săturat de minciună! Dacă te duce un pic capul, vezi ce e fake și ce nu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dacia a fost detronată pe piața auto din România! Cele două mașini care sunt mai ieftine decât Duster în 2025

A ales pe cine votează! Ladislau Boloni se poziționează clar în încleștarea Nicușor Dan - George Simion


Comentarii (2)
1ianuarie
1ianuarie  •  29 Aprilie 2025, 21:36
Postat de AdiOvi pe 29 Aprilie 2025, 19:05

Un articol documentat şi bine scris; cu har. Articol care deşi bine pus la punct, n-a adunat nici un comentariu. De orice natură. Dacă era vreo dispută dintre superterii din mămăliga erau sute de injurii pe aici. Asta spune enorm despre cultura suporterului român. Una peste alta, la aşa fotbal național aşa suporteri. Adică varză.

Mulți dintre cei care mâzgălesc pe-aici nu au nimic altceva de făcut în viață decât să bodogănească. Ai dreptate. Uneori am căzut în capcana asta, sper să nu o mai fac. Pedri are talent cât carul. E născut să joace coordonator. Personal nu văd un altul mai bun pe postul lui. Să ne bucurăm că-i suntem contemporani.

AdiOvi
AdiOvi  •  29 Aprilie 2025, 19:05

Un articol documentat şi bine scris; cu har. Articol care deşi bine pus la punct, n-a adunat nici un comentariu. De orice natură. Dacă era vreo dispută dintre superterii din mămăliga erau sute de injurii pe aici. Asta spune enorm despre cultura suporterului român. Una peste alta, la aşa fotbal național aşa suporteri. Adică varză.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează