Articol de Maria Olteanu, Cezar Titor - Publicat sambata, 30 mai 2026, 22:41 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 23:01
PSG - Arsenal, finala Ligii Campionilor. PSG își păstrează cel mai important trofeu la nivel intercluburi de pe continent, după o finală decisă la lovituri de departajare în fața londonezilor de la Arsenal, scor 4-3, după 1-1 la finalul celor 120 de minute de joc. La festivitatea de premiere, comparativ cu edițiile precedente, organizatorii nu au mai pregătit un spectacol de artificii în momentul în care echipa campioană ridică trofeul deasupra capului.
Momentul culminant al serii a venit în timpul festivității de premiere, atunci când căpitanul Marquinhos a ridicat deasupra capului trofeul Ligii Campionilor, în aplauzele zecilor de mii de spectatori prezenți pe stadionul din Budapesta. Jucătorii lui PSG au pornit fiesta alături de suporteri, la capătul unei seri în care au fost conduși încă din minutul 6, dar au revenit în joc în partea a doua.
Totuși, ceremonia a avut și un detaliu neobișnuit. Spre deosebire de edițiile precedente, ridicarea trofeului nu a fost însoțită de un spectacol de artificii pe cer.
Fără artificii pe cerul din Budapesta, după ce PSG a devenit campioana Europei
Organizatorii s-au rezumat la câteva efecte pirotehnice în interiorul arenei, însă cerul Budapestei a rămas surprinzător de liniștit în momentul în care Marquinhos a ridicat trofeul.
Absența artificiilor de la festivitatea de premiere a contrastat cu imaginile spectaculoase oferite de finalele din anii trecuți, când ceremonia de premiere era completată de show-uri ample. Chiar și așa, bucuria francezilor nu a fost estompată, în sânul echipei fiind sărbătoare.
Cele mai tari imagini din finala Ligii Campionilor
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.