SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Dublul finalist de la Roland Garros prezintă cum arată viața unui jucător de tenis: „Am adus camera în culise”

Casper Ruud în meciul din turul 3 la Roland Garros 2026 Foto: Imago Images
Casper Ruud în meciul din turul 3 la Roland Garros 2026 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 30 mai 2026, 21:45 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 21:46

Casper Ruud (27 de ani, locul 16 mondial) a ajuns în „optimi” de finală la Roland Garros după o victorie-maraton cu Tommy Paul (29 de ani, numărul 21 ATP). Norvegianul a explicat apoi de ce și-a deschis un canal pe YouTube și cum creează conținut pentru fanii săi.

Pentru Casper Ruud și Tommy Paul, meciul din turul al 3-lea de la Roland Garros a fost un test al nervilor, al inspirației în valuri care vin și se retrag, al rezilienței. Unul pe care l-a câștigat norvegianul, 4-6, 6-7 (4), 6-4, 7-6 (4), 7-5, în 4 ore și 43 de minute.

A fost a treia sa revenire de la 0-2 la seturi în carieră. „Greu de spus ce a făcut diferența. Câteva puncte. Statistica arată că am avut grijă de mingile mele de break, care au fost trei, și le-am câștigat pe toate. La el au fost două din 14, total nefericit pentru el și fericit pentru mine. Așa este tenisul”, a descris el partida. „Este uneori un sport atât de brutal”.

Apoi a adăugat că adversarul său a fost superior în primele două seturi, iar propriul serviciu l-a ajutat să se agațe. „Juca atât de degajat și agresiv, venind la fileu, făcând ca jocul meu să arate inconfortabil”, a explicat, punctând că break-ul rapid din actul al treilea probabil a schimbat un pic momentumul. „Mi-am spus să iau fiecare set pe rând și să vedem ce se întâmplă de acolo”.

Victoria îl aduce din nou în optimi de finală la Paris, pentru a patra oară, după finalele din 2022, 2023 și semifinala din 2024.

Dublul finalist de la Roland Garros prezintă cum arată viața unui jucător de tenis: „Am adus camera în culise”
Tommy Paul și Casper Ruud la finalul meciului din turul 3 la Roland Garros 2026 Foto: Imago Images

Casper Ruud și dorința de a arăta lumii cum e viața unui jucător

Casper are însă și preocupări legate de tenis care merg dincolo de antrenamente, călătorii și meciuri. El și-a deschis un canal de YouTube, căutând să le arate fanilor cum este viața unui jucător de tenis prin video-uri diverse, unele lungi, altele mai scurte.

Mi-a venit ideea aceasta pe la sfârșitul anului trecut, să încerc, poate anul viitor sau chiar anul acesta, să ofer o privire în culisele carierei și vieții mele și să arăt cum este viața unui jucător de tenis profesionist”, a explicat el în conferința de presă de la Paris.

  • Canalul său are 31.000 de abonați, dar video-ul cel mai vizionat, „O zi din viața mea”, a strâns 459.000 de vizualizări.

„Am văzut alți sportivi făcând asta și mi s-a părut destul de interesant. Am văzut o oportunitate de a aduce camera în culise, dar tenisul este un sport foarte repetitiv”, a observat Casper.

„Avem turnee noi, desigur, în fiecare săptămână, dar practic facem cam același lucru în fiecare zi. Nu este atât de ușor să creezi conținut mai mult, nou sau proaspăt. Evident că am încercat și am câteva videoclipuri care sunt încă în proces de editare și care vor apărea”, a adăugat.

Din păcate însă, nu am avut ocazia să aduc cameramanul la sezonul de zgură. Așa că nu vor fi multe de aici, dar am încercat să arăt câteva imagini din culisele turneelor mai mari. Evident, nu este atât de ușor să obții acreditare”, a dezvăluit Ruud.

Sunt atât de mulți alți jucători în jur, așa că nu vrei să le încalci spațiul privat și așa mai departe. Este o provocare, dar mi s-a părut distractiv și mă bucur că unor oameni le-a plăcut. Am încercat să joc o partidă de golf. Am încercat diferite lucruri. Așa că vom vedea ce se va întâmpla în viitor, dar am primit multe reacții pozitive, ceea ce este foarte frumos”, a conchis el.

Citește și:
Imaginea zilei la Budapesta! Ce făcea Marquinhos, căpitanul lui PSG, în timp ce colegii lui declanșaseră sărbătoarea
Liga Campionilor
Imaginea zilei la Budapesta! Ce făcea Marquinhos, căpitanul lui PSG, în timp ce colegii lui declanșaseră sărbătoarea
Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique
Liga Campionilor
Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique
Imaginile cenzurate de UEFA la televizor! » Haos total după golul lui Dembele: poliția a intrat în forță pe stadion
Liga Campionilor
Imaginile cenzurate de UEFA la televizor! » Haos total după golul lui Dembele: poliția a intrat în forță pe stadion
Nicolescu a confirmat alte 3 plecări de la Dinamo și a explicat nebunia cu Alex Pop: „A fost ideea unui acționar”
Superliga
Nicolescu a confirmat alte 3 plecări de la Dinamo și a explicat nebunia cu Alex Pop: „A fost ideea unui acționar”
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează