INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ADVERSAR CFR CLUJ / AS ROMA

Ranieri: "Celelalte echipe s-au întărit puternic, AS Roma mai puţin"

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 august 2010 00:00

Antrenorul echipei AS Roma, Claudio Ranieri, s-a arătat puţin dezamăgit de campania de achiziţii a clubului său, apreciind că celelalte candidate la titlu în Italia s-au întărit mult mai mult decât gruparea romană, viitoarea adversară a CFR Cluj în grupele Ligii Campionilor, informează AFP.

"Roma se numără printre candidate. Celelalte grupări s-au întărit foarte mult, noi mai puţin, din motivele pe care le cunoaşteţi, dar Roma este încă puternică, vom demonstra asta", a spus Ranieri în conferinţa de presă dinaintea partidei cu Cesena din prima etapă a campionatului Italiei.

Referitor la campania de achiziţii, Ranieri a menţionat: "Nu e ca şi cum aş fi cerut cine ştie ce, l-am cerut pe Burdisso, pe care l-am considerat necesar".

Fundaşul argentinian Nicolas Burdisso, legitimat la Internazionale Milano, a jucat împrumutat în sezonul trecut la AS Roma, însă el a revenit la milanezi după expirarea contractului.

AS Roma, la care evoluează românii Bogdan Lobonţ, Adrian Piţ şi Alexandru Pena, va întâlni, sâmbătă, formaţia Cesena, în prima etapă din sezonul 2010/2011 al campionatului italian. "Trebuie să începem bine, să câştigăm cele trei puncte. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, pentru că noi suntem AS Roma", a mai spus Ranieri.

Campioana României, CFR Cluj, va evolua în grupa E a Ligii Campionilor, alături de formaţiile Bayern Munchen (Germania), AS Roma (Italia) şi FC Basel (Elveţia), conform tragerii la sorţi de joi de la Monte Carlo.

Sursa: Mediafax

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează