INTERNATIONAL  »  STEAUA - AJAX  »  AJAX - STEAUA

Soţiile şi iubitele "pregătesc" turul cu Ajax! » Steliştii vor avea liber la sex înaintea meciului cu olandezii

De la stînga la dreapta: Andreea (iubita lui Chipciu), Antoaneta (iubita lui Tătărușanu), Adelina (iubita lui Adi Popa), Gabi (soția lui Pintilii), Ana (soția lui Pîrvulescu), Sabrina (prietena lui Chiricheș), Mădălina (soția lui Stanca), Roxana (soția lui Rusescu), Roxana (iubita lui Latovlevici), Adina (soția lui Bourceanu) +4   FOTO
De la stînga la dreapta: Andreea (iubita lui Chipciu), Antoaneta (iubita lui Tătărușanu), Adelina (iubita lui Adi Popa), Gabi (soția lui Pintilii), Ana (soția lui Pîrvulescu), Sabrina (prietena lui Chiricheș), Mădălina (soția lui Stanca), Roxana (soția lui Rusescu), Roxana (iubita lui Latovlevici), Adina (soția lui Bourceanu)

Articol de - Publicat marti, 05 februarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 04 februarie 2013 19:31

Partenerele de viaţă ale jucătorilor au fost chemate în Antalya şi vor sta cu jucătorii în ultimele 4 zile de cantonament, după care îi vor însoţi în deplasarea la Amsterdam.

Cu fix o săptămînă înaintea primei manşe cu Ajax, din "16-imile" Europa League, Reghecampf ia o decizie inovatoare în fotbalul românesc. Aduce în cantonament soţiile, iubitele şi prietenele fotbaliştilor. Partenerele de viaţă ale steliştilor vor pleca mîine seară în Antalya şi vor locui alături de jucători pînă la finalul stagiului, care se va încheia duminică.

Două amicale alături de partenere
Chiar şi deplasarea în Olanda se va face împreună, după care, la Amsterdam, drumurile lor se vor despărţi, fotbaliştii urmînd să stea undeva la marginea oraşului, iar fetele la un hotel din centru. Practic, în perioada 6-10 februarie, jucătorii vor locui în stagiul din Turcia alături de consoartele lor, timp în care vor disputa şi ultimele două jocuri amicale: joi, cu Slovan Bratislava şi sîmbătă, cu FC Jablonec.

Originală pentru fotbalul românesc, metoda e utilizată deseori la nivel înalt în Occident. Nu mai departe de vara lui 2012, selecţionata Germaniei s-a aflat cam în aceeaşi situaţie. Selecţionerul Joachim Low a surprins pe multă lume cînd i-a anunţat pe jucători că vor putea să locuiască pe perioada Europeanului alături de soţiile şi iubitele lor.

Modelul Low: "Cu soţii şi iubite, dar după meci"
În cantonamentul pe care nemţii l-au avut la Gdansk, în Polonia, fotbaliştii erau vizitaţi, după meciuri, de partenerele lor. Mai mult, Low le-a dat liber lui Podolski şi compania inclusiv la bere, vin şi chiar la ţigări. Măsurile selecţionerului german au provocat foarte multe critici în Geramania, fiind acuzat că ceea ce propune el nu are nimic în comun cu sportul.

La turneul final european, Germania a cîştigat, cu punctaj maxim, grupa B, din care au mai făcut parte Olanda, Danemarca şi Portugalia, după care a eliminat-o în sferturile de finală pe Grecia, scor 4-2 însă a pierdut în penultimul act, 1-2 cu Italia.

Franţa a dat chix după vizita soţiilor
Tot la Campionatul European din vara anului trecut, a existat un alt selecţioner, în afara lui Low, care a decis să le aducă elevilor lui soţiile în cantonament. E vorba despre Laurent Blanc, antrenorul Franţei, care însă a făcut acest lucru după primele două jocuri din grupă, 1-1 cu Anglia şi 2-0 cu Ucraina. Rezultatul? În ultimul joc din grupă, Ribery şi compania au pierdut, scor 0-2 cu Suedia, însă s-au calificat pentru că Anglia a bătut Ucraina. Franţa a terminat însă pe locul 2, a întîlnit Spania în sferturi şi a plecat acasă, pierzînd cu 2-0.

Au purtat noroc la Copenhaga
În manadatul lui Reghecampf s-a mai întîmplat o dată ca soţiile şi iubitele să meargă într-o deplasare, acolo unde partenerii lor aveau acţiune oficială cu Steaua. E vorba despre ultimul meci din grupa de Europa League, la Copenhaga, însă atunci fetele şi-au organizat propria excursie şi au locuit în acelaşi hotel, alături de soţii şi iubiţii lor. Copenhaga - Steaua s-a terminat 1-1, iar roş-albaştrii s-au calificat în primăvară.

28 de zile din ultimele 30 au fost plecaţi jucătorii Stelei departe de familie, în perioada 7 ianuarie - 5 februarie fiind acasă doar în zilele de 25 şi 26 ianuarie

CINCI mari sportivi, UN antrenor şi UN medic vorbesc despre sexul înainte de competiţii

- Boxerul Lucian Bute, care o are ca iubită pe Elena (foto 5) de 7 ani, susţine că "nu îţi impune nimeni să fii abstinent, dar, din experienţa mea de 17 ani, încercînd toate variantele, am decis că mi-e mai bine fără sex. O perioadă bună înaintea meciurilor, zile, chiar săptămîni, abstinenţă totală".

- Fotbalistul Adrian Mutu, căsătorit de mai bine de 7 ani cu modelul dominiqan Consuelo (foto 2), a spus acum 3 ani: "În cazul meu, da, sexul făcut înainte de meciuri mă oboseşte. Eu cred că un fotbalist are voie să facă sex marţi, cel tîrziu miercuri, dacă sîmbătă are meci. Trebuie să aibă trei-patru zile de odihnă înainte de joc".

- Atletul Linford Christie, campion olimpic, mondial şi european la 100 de metri, a susţinut mereu că "pentru mine, sexul făcut aproape de o competiţie la care urma să iau parte pur şi simplu îmi turna plumb în picioare".

- Boxerul David Hayes (foto 4, alături soţia sa, Natasha) e de părere că "trebuie respectată cu sfinţenie regula celor 6 săptămîni de abstinenţă totală impusă de Muhamad Ali. Eu, cel puţin, nu mă abat niciodată de la ea".

- Tenismen-ul Andy Murray, care are o relaţie de 6 ani cu Kim Sears (foto 3), susţine că "nu sînt de acord cu abstinenţă înainte de jocuri, cel puţin eu nu o practic. Dacă am fi boxeri, să avem un meci o dată la 6-7 luni, atunci da, dar noi jucăm în fiecare săptămînă, deci nu se poate aplica".

- Casey Stengel, un fost antrenor extrem de apreciat în baseball, susţine: "O noapte petrecută cu o femeie nu i-a stricat niciodată unui jucător de baseball profesionist. Strică să cauţi toată noaptea o femeie". Stengel a antrenat echipele New York Yankees şi New York Mets.

- Medicul echipei italiene de fotbal Napoli, Alfonso De Nicola, a explicat secretul faptului că jucătorii săi nu se accidentează: "Avem o regulă strictă. Trebuie să evite sexul în cele două zile care preced o partidă. Apoi, mese regulate, mîncăruri biologice, fără alcool în exces şi să nu subestimeze nici cea mai mică anomalie musculară apărută".

"Nu s-a studiat niciodată cum anume afectează sexul atitudinea şi starea psihică a sportivului. Dar dacă este adevărat că sexul reduce agresivitatea, atunci ar putea dăuna celor care nu sînt destul de agresivi, dar poate fi util celor care sînt prea agresivi" (Ian Shrirer, specialist în fiziologie, fost preşedinte al Academiei Canadiene de Medicină Sportivă)

5 zile va fi distanţa între momentul ultimei nopţi pe care jucătorii Stelei o vor petrece cu partenerele lor în cantonamentul din Antalya şi seara zilei în care va avea loc meciul tur cu Ajax

Playtech: BOMBĂ! Patrick Borcea va deveni MILIONAR în euro. Afacerea care îi umple conturile de bani


Comentarii (21)
kossu
kossu  •  06 Februarie 2013, 00:53

Aiurea! Sunteți prost informați. Nu vor avea liber la sex doar înaintea meciului cu olandezii, ci și în timpul lui. E drept, atunci vor reprezenta partea pasivă, dar Dodel chiar nu se supără, cică de când a auzit asta se antrenează de-i sar capacele, nu mai are absolut nicio concurență pe post.

conasu_boeru
conasu_boeru  •  05 Februarie 2013, 13:11
Postat de lobbyone pe 05 Februarie 2013, 09:18

Tatarusanu are liber la baieti !

El pare asaaa....transsexual

conasu_boeru
conasu_boeru  •  05 Februarie 2013, 13:08

Daca nu e si sefa haremului, nu are nici un farmec ! Eu cred ca ea vine totusi incognito ! In ce camere o intra prima data ?!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează