INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANGLIA

VIDEO Chiricheş, rege pe Old Trafford » Cu românul titular, Tottenham a învins pe terenul lui United, scor 2-1

sursă foto: belfasttelegraph.co.uk
sursă foto: belfasttelegraph.co.uk

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 02 ianuarie 2014 10:49

Tottenham a obţinut o victorie imensă pe Old Trafford, 2-1 cu Manchester United.

Adebayor a deschis scorul în minutul 35 cu o lovitură de cap. Oaspeţii s-au desprins prin reuşita lui Eriksen, care i-a luat faţa lui Valencia şi a marcat din 6 metri.

Welbeck a redus rapid din diferenţă, dar londonezii au rezistat şi au plecat victorioşi.

Vezi VIDEO cu golurile

Chiricheş, cu emoţii

Fundaşul român a alternat intervenţiile bune cu greşeli. A început prost, cînd în minutul 9 a pierdut o minge la 20 de metri şi din lovitura liberă obţinută de "diavoli", Rooney a trimis peste poartă. După cîteva intervenţii bune, Chiricheş a fost aproape s-o comită grav în minutul 59.

Welbeck a dat mingea pe lîngă el în careu, românul a întins piciorul, dar Howard Webb a considerat că n-a fost contact şi n-a acordat penalty. Marele minus în contul căpitanului naţionalei a fost la golul gazdelor. S-a plasat modest la o pasă pe culoar şi Welbeck l-a depăşit, a scăpat singur şi a marcat. Pînă la final, Chiricheş a fost pus în mare dificultate de asediul celor de la United, dar n-a mai greşit şi a terminat partida cu capul sus.


Manchester United - Tottenham 1-2

min 68 - Welbeck îl depăşeşte pe Chiricheş, scapă singur şi înscrie, 1-2
min 66 -
Tottenham se desprinde prin golul lui Eriksen, cap din 6 metri
min 35 -
Adebayor deschide scorul printr-o lovitură de cap


Echipele de start:

United: De Gea - Smalling, Evans, Vidici, Evra - Valencia, Carrick, Cleverley, Januzay - Rooney, Welbeck

Tottenham: Lloris - Walker, Chiricheş, Dawson, Rose - Lennon, Capoue, Dembele, Eriksen - Adebayor, Soldado

 

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Nationala
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
Special
Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (344)
alpin
alpin  •  02 Ianuarie 2014, 12:30
Postat de adrian.1984 pe 02 Ianuarie 2014, 09:57

Nu stiu ce meciuri urmariti voi dar eu aseara am vazut un Chiriches care nu isi gasea locul in aparare, era dezorientat si haotic. Nu stia cand sa atace decisiv. Omul inca nu s-a adaptat si este posibil sa nu o faca. Nu inteleg ce va dati atat cu fundul de pamant pentru Chiriches cand este criticat.

Corect! dar oilor degeaba le vorbesti. Pricep doar daca behai!!

sakamoto
sakamoto  •  02 Ianuarie 2014, 12:29

Cu Vlad Chiriches in teren Totenham este foarte puternica. Fara Vlad Chiriches in teren Totenham este surclasata. Care este valoarea lui Chiriches? MARE! Parca trage echipa dupa el!

right_wing_resistance_romania
right_wing_resistance_romania  •  02 Ianuarie 2014, 10:41
Postat de right_wing_resistance_romania pe 02 Ianuarie 2014, 10:35

Adriane ai baut gaz? Tu chiar te pricepi la fotbal sau iti place un alt sport si fotbalul nu-l intelegi? "nu si-a gasit locul in teren"...pai cu catastrofa aia de Rose vroiai sa stea fix pe pozitia lui? Lua spurs 6 daca Chiriches isi mentinea pozitia si nu apara si partea lui Rose care la 70% din dueluri a fost driblat foarte usor. Pe langa asta a avut 9 degajari reusite, 85% pase reusite,4 din 6 tacklinguri reusite, la golul luat de Spurs, Rose a aparut tarziu la dublaj si Chiriches nu a mai avut timp sa blocheze pasa...unul ca M Owen a trait degeaba..sunteti voi analisti sportivi..

Ce sa mai spunem de sprintul dintr-o latura a terenului pana in cealalata dupa un corner pentru a muta autul de langa careu....asta prin minutul 90..cand toti de la Spurs nu mai aveau energie nici pentru a mai sta pe picioare....el a alergat 40m pentru a baga o alunecare si pentru a muta autul cu 20 de metri. Asta este Chiriches! Acelasi om care si-a dat viata pe teren la Bucuresti cu Ajax si Chelsea. Cine l-a vazut live pe Chiriches isi da seama ca fotbalistul asta valoreaza cu mult peste suma platita de Spurs pentru serviciile sale.

Vezi toate comentariile (344)
Comentează