)
Articol de Andrei Niculescu - Publicat duminica, 05 aprilie 2026 13:38 / Actualizat duminica, 05 aprilie 2026 13:41
7 puncte. Aceasta e, astăzi, diferența dintre Barcelona și Real Madrid în fruntea clasamentului din La Liga. Erau 4, au devenit 7 după cele petrecute într-o zi de sâmbătă suficient de agitată și, posibil, suficient de importantă pentru istoria acestui sezon.
Fiindcă după tot ce s-a văzut în interval de câteva ore a devenit destul de clar că soarta campionatului stă doar în mâinile Barcelonei.
Inclusiv în sens negativ, fiindcă doar Barcelona poate face ca titlul să ajungă în cele din urmă pe „Bernabeu”. Real Madrid nu pare o echipă capabilă să se lupte, ci doar să aștepte pașii greșiți ai rivalei.
În mod normal, madrilenii n-ar fi trebuit să aibă probleme în această sâmbătă de dinaintea Paștelui catolic ci, eventual, speranțe.
Speranțe într-o mână de ajutor întinsă de clasicul inamic Cholo Simeone în partida serii, căci pentru deplasarea la Palma de Mallorca toate calculele indicau că mai repede se pierde avionul de întoarcere decât duelul de pe ”Son Moix”.
Dar ce preț mai poți pune pe aceste calcule în fotbalul de azi, când atitudinea e un element uneori mai important decât valoarea?
Pentru Real Madrid, luna martie a fost una extrem de profitabilă. Chiar dacă a s-a urnit cu un eșec acasă contra lui Getafe, a continuat de-a dreptul magic, făcând ca starea de spirit a echipei lui Arbeloa să urce la cote greu de imaginat prin ianuarie.
Mulți au spus însă pe parcursul acestor zile, când la Madrid se vorbea inclusiv de posibilitatea câștigării dublei La Liga-Liga Campionilor, că revenirea lui Mbappe și Bellingham în programul echipei ar putea reprezenta un moment al adevărului.
Teoretic, a te baza din nou pe cel mai important marcator și pe un mijlocaș ”box to box” precum englezul ar fi trebuit să însemne un mare plus.
Practic însă, la Mallorca i-a cam dat cu minus lui Arbeloa. Iar asta s-a văzut în primele 60 de minute, dar cel mai bine în ultima jumătate de oră, când Madridul a avut în teren toată artileria grea, dar a pus adversarului mai puține probleme, deși a marcat golul egalizator, din corner însă, prin Militao.
Mai mult cu gândul la Bayern și la posibilitatea ca Atletico să facă un cadou, Real Madrid a pierdut încă un meci împotriva unui rival de categorie inferioară. Mallorca, Osasuna, Getafe, Celta Vigo (plus Atletico) sunt eșecurile din acest sezon ale unei echipe ce încă n-a înțeles că un campionat se pierde extrem de lesne în aceste partide capcană.
Dacă din cele 12 puncte, măcar jumătate erau câștigate se discuta altfel acum ecuația titlului. Mai ales că Barcelona de azi nu mai pare la același nivel cu Barcelona de anul trecut pe vremea asta.
Barcelona și „trilogia” cu Simeone
Și am ajuns la victoria catalanilor de pe ”Metropolitano”. Se tot spune că meciurile împotriva lui Pepe Bordalas și al său Getafe seamănă cu o vizită la dentist. Atunci când ți-e teamă, aș adăuga eu, fiindcă vizitele la stomatolog nu pot și nici nu trebuie să aibă conotații negative.
Însă nici confruntările cu Cholo Simeone nu-s cine știe ce sesiune spa. Întotdeauna e greu să joci împotriva lui Cholo, chiar și-atunci când el nu pune prea mare preț pe respectiva confruntare și e cu gândul la ce urmează.
Meciul ăsta dintre Atletico și Barcelona a post primul episod al unei trilogii ce poate fi vizionată în decurs de 10 zile. Părea o ”cafea fără cofeină”, ca să citez din „Marca” de vineri, dar e limpede că Simeone nu consumă așa ceva. Cu o formulă de-a dreptul experimentală, iar plasarea lui Nico Gonzales ca fundaș stânga a fost un experiment complet ratat, Atletico a scos untul din catalani, ceea ce cred că, de fapt, a și căutat antrenorul argentinian în perspectiva următorului duel, cel de miercuri.
Cu toate astea, e greu să spui că Barcelona a jucat mai bine, chiar dacă rezultatul o avantajează și chiar dacă a avut o repriză întreagă în superioritate numerică.
Paradoxal, această situație i-a convenit mai mult lui Simeone decât lui Flick, căci catalanii s-au văzut puși în fața unei situații ce nu-i avantajează, un fel de joc la perete, căutând fisuri ce nu prea se întrezăreau.
A fost nevoie ca norocul ce-l părăsise pe Lewandowski în tricoul Poloniei să se întoarcă, evident și cu sprijinul polonezului a cărui poziționare la respectiva fază a fost de mare ajutor, pentru ca Barcelona să ia punctele dorite și să se apropie și mai tare de indeplinirea obiectivului principal: campionatul. La cum arată catalanii astăzi, Champions League e un bonus cam neclar, chit că traseul până la finală e oarecum mai simplu.
Cât despre faza ce a stârnit atâtea comentarii și polemici, n-am de spus decât ce am mai spus: regulamentele sunt făcute de oameni care n-au jucat fotbal și puse în aplicare de alți oameni care, la rândul lor, n-au jucat fotbal.
Explicația anulării cartonașului roșu la intervenția lui Gerard Martin e clară în litera regulamentului, căci ultimele circulare spun că dacă degajezi o minge și nu ai unde să pui ulterior piciorul fiindcă adversarul ți-a invadat spațiul corporal atunci există circumstanță atenuantă.
Însă litera e una, iar spiritul jocului poate fi altul, ghinionul lui Thiago Almada și al lui Simeone implicit fiind că argentinianul a scăpat cu piciorul întreg.
N-are nimeni de unde să știe cum ar fi arătat jocul în 10 contra 10. Știm însă cum arată acum clasamentul. Și mai știm că șansele de calificare ale lui Atletico în semifinalele Champions League nu-s deloc atât de mici cum ar crede unii. Mai ales cu returul pe ”Metropolitano”.
Arsenal și butonul de panică
La mijloc de martie, Arsenal era singura echipă din Europa cu perspective de a câștiga patru trofee majore. Mai apoi, odată cu eșecul din finala Cupei Ligii cu City, au rămas trei. Iar acum au mai rămas două, fiindcă ”tunarii” au reușit să iasă glorios și din Cupa Angliei, eliminați fiind de Southampton, locul 7 în Championship.
Cum s-ar zice, până la duelul cu Guardiola din 19 aprilie, pe Arteta l-au cam mâncat ”sfinții”. Iar acum, în mod oficial, butonul de panică a fost apăsat pe ”Emirates”, căci, brusc, cele 9 puncte ce separă locul unu de locul doi în Premier League au devenit puține.
În ultima perioadă, stilul de joc al „tunarilor” a fost suficient de aspru criticat. Cinismul cu care băieții lui Arteta câștigau punctele a devenit un subiect la modă.
Dincolo de asta s-a observat că adversarii ce izbuteau să pună presiune pe angrenajul gândit de antrenorul spaniol aveau șanse rezonabile de câștig. Iar pentru așa ceva nici măcar nu e nevoie de o valoare peste medie.
Pe undeva e ciudat, căci dacă 7 puncte diferență par în La Liga o sentință, 9 puncte în Premier League sunt motive de speranță. Vorbesc evident de diferența dintre prima și a doua clasată. În fine, să zicem că ar fi 6, pe ideea că City are totuși un meci mai puțin.
Cu toate astea, discuțiile se fac doar pentru că e vorba de Arsenal, care în ultimele sezoane a arătat că luna aprilie nu e chiar cea mai profitabilă. Oare dacă City era pe primul loc și Arsenal pe doi, în situație similară, abordarea era aceeași? Mă tem că nu.
Arteta e chemat să dea deoparte această senzație prin câștigarea campionatului, ceea ce ar da un reset absolut percepțiilor care circulă.
P.S.
Zilele lui Arne Slot pe banca lui Liverpool sunt deja numărate. Luis Enrique are acum în mână stiloul cu care se va iscăli sentința tehnicianului olandez.
Ce ciudat e și fotbalul ăsta! Arne Slot a luat campionatul mai repede decât Jurgen Klopp, are o medie de puncte semnificativ mai mare decât Klopp după primele 100 de meciuri, ba a și fost în mijlocul unei campanii de achiziții fără precedent în Anglia și Europa. Decizia se ia însă în funcție de situația de moment, iar aici Arne Slot e într-un dezavantaj flagrant.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
