OPINII  »  EDITORIAL

Nevaccinatul Djokovic nu face nimic ilegal

Articol de - Publicat miercuri, 05 ianuarie 2022 16:14 / Actualizat miercuri, 05 ianuarie 2022 16:30

Djokovic va participa la Australian Open, deși nu e vaccinat. E știrea care a oripilat planeta! Așa blasfemie? Așa lipsă de responsabilitate? Așa nemernicie din partea lui Djokovic?

Dar care e vina lui Novak în toată această poveste? A ajuns un delict să fii nevaccinat? A ajuns să comiți o ilegalitate dacă ai ales să nu te vaccinezi?

Nole n-a constrâns pe nimeni să joace la AO

Djokovici a ales așa, iar acum e arătat cu degetul pentru o decizie care e, de fapt, luată de autoritățile din Australia. Sârbul n-a obligat pe nimeni să-l primească la turneu, ci pur și simplu s-a înscris în lista restrânsă a excepțiilor! Cum? Prezentând o adeverință medicală, care spune că ar dezvolta „puternice reacții adverse la vaccin”. Semnată, parafată nu de el, ci de niște autorități medicale!

Colegul meu Cristian Geambașu a scris pe acest subiect. Și a făcut-o în stilul lui incisiv, pe care l-am admirat întotdeauna. Acum însă sunt departe de a fi de acord cu ce susține. Și într-o democrație care cred că încă există, am argumentele mele, pe care le voi exprima aici, împotriva tuturor celor care îl arată cu degetul pe Djokovic.

Dublu standard de judecată

Toți cei care susțin că „Djokovic a inventat o scutire medicală pentru a dribla faptul că nu e vaccinat” o fac cu seninătatea cu care dai „bună ziua” sau îi zici „salut” colegului de birou. Și așa ceva e acceptat doar fiindcă e în trendul în care se merge în marș foțat și anume pro-vaccinare. 

În schimb, dacă cineva, oricine, emite o frază de genul „Vaccinul produce efecte negative organismului, poate provoca infarct sau atac cerebral”, nu doar că e de neacceptat, dar riști să ți se facă inclusiv dosar penal pentru zădărnicirea luptei împotriva Covid-19. Doar fiindcă, da, e un mesaj anti-vaccin!

Care e diferența între cele două enunțuri? Sunt două opinii, mai degrabă două bănuieli, presupuneri, pe care un ziarist sau altcineva le are și le exprimă. Și e bine ca un jurnalist să aibă întotdeauna reticențe, opinii contrare curentului, să pună întrebări și acolo unde există certitudini pe linie. Dar trăim vremuri în care doar unele au ajuns să fie acceptate și celelalte, nu! 

Cu ce e mai puțin grav ca Djokovic să fie acuzat că a falsificat acea scutire medicală decât că suspectezi că AVC-ul pe care l-a suferit un prieten sau un coleg de birou a fost provocat de vaccin? Și adeverința lui Nole, și vaccinul conțin o parafă a unor minți luminate, atunci de ce doar într-o direcție e permis să existe semne de întrebare?

Nevaccinatul Djokovic nu face nimic ilegal
Novak Djokovic (foto: Imago)

Dacă în numele campaniei de vaccinare se acceptă orice acuzație, iar în numele scepticismului nu se acceptă nimic, atunci lumea în care trăim chiar seamănă foarte mult cu filmul pe care Cristi Geambașu l-a văzut recent și care i-a adus aminte de vremurile în care Ceaușescu conducea România!

Între dopingul lui Nole și dopajul democrației

Tot Cristi e cel care insinuează că Djokovic a apelat la doping fiindcă altfel nu se explică forma lui de invidiat la cei aproape 35 de ani ai săi. E posibil să aibă dreptate și e iarăși supoziția unui jurnalist, care asta trebuie să facă, să vadă alb acolo unde e negru și invers, însă, la fel ca și afirmația despre adeverința medicală, ea nu are niciun suport ștințific. Nimeni n-a dovedit că Nole a luat substanțe interzise. Nimeni n-a dovedit că sârbul a călcat strâmb la acest capitol. 

Da, avem dreptul să fim suspicioși. Dar de ce doar într-o direcție și nu în toate direcțiile, indiferent că e despre dopaj, despre lumea sportului, cea medicală sau cea politică? Fiindcă dacă nu va fi așa, atunci chiar libertatea și democrația pe care încă le avem vor avea nevoie de substanțe anabolizante pentru a mai putea exista, dar efectul va fi devastator și se va numi totalitarism!

Ce lege a încălcat sârbul?

Cristi compară situația nevaccinatului Djokovic, cel care a susținut libertatea fiecărui individ de a alege pentru el, cu cea în care oamenii trebuie să trăiască în limitele unor norme și legi bine definite. Perfect adevărat, Cristi, n-avem voie să mergem dezbrăcați pe stradă, nici să furăm n-avem voie și nici la volan nu ni se permite să urcăm dacă nu avem permis. Atâta doar că în momentul de față, cine e nevaccinat nu încalcă nicio lege, nu trebuie trimis nici la pușcărie, nici nu riscă să fie expulzat. Pentru simplul fapt că vaccinarea nu e obligatorie! Iar dacă nu e obligatorie, de ce Djokovic e tratat azi ca un vinovat pentru crime de război?

Diferența dintre Șoșoacă și Djokovic

Și ne întoarcem de unde am plecat. Cu ce a greșit Djokovic? Cristian Tudor Popescu ne spune că „e exemplu cât se poate de prost pe care îl dă în pandemie un influencer ca el”. Djokovic n-a semnat niciun parteneriat cu vreun Guvern sau cu vreo altă organizație mondială pentru a sprijini vaccinarea ca să fie acum acuzat că nu-și respectă statutul. 

Apoi, Nole nu e un antivaccinist, ci unul dintre cei care au ales să nu se vaccineze, fără a susține însă că vaccinul e dăunător. E o diferență între a fi Șoșoacă și a fi Djokovic. Cât despre exemple, cred că în toți acești ani, sârbul a inspirat milioane de copii să fie sănătoși, determinându-i să se apuce și să practice tenisul. Nu e destul?

Fiecare are un preț

Și tot Cristian Tudor Popescu ne spune că „motivul deciziei organizatorilor de a-l accepta pe Djokovic e evident: e vorba de nr .1 mondial și GOAT, în clipa de față. Un jucător mai puțin faimos nu beneficiază, cu siguranță, de un asemenea favor”. Așa e! Dovadă că indianul Aman Dahiya (17 ani) nu a fost lăsat să participe la concursul de juniori din cauză că nu este vaccinat. Asta, în condițiile în care în India încă nu a început vaccinarea copiilor sub 18 ani!

Da, e valabilă sintagma „Toți suntem egali în fața legii”, însă fiecare persoană are un preț diferit. Sună cinic, chiar îngrozitor, dar e realitate! Iar celor care refuză realitatea le recomand filmul What Is Life Worth, disponibil pe Netflix. Două ore excepționale despre cum cea mai mare democrație de pe planetă, SUA, a calculat ce preț are fiecare om, fiecare categorie profesională și fiecare viață în parte.

Filmul e terifiant pe alocuri, mai ales că e realizat după o poveste reală. După atentatele din 11 septembrie 2001, Guvernul a apelat la experți care să creeze niște algoritmi pe baza cărora să stabilească ce despăgubiri trebuie propuse acelor familii care au pierdut pe cineva în atentate. 

Scopul era să le convingă să nu deschidă procese. Și sumele erau, evident, diferite: una pentru cine era director de bancă, alta pentru cine făcea curat în birourile din World Trade Center și așa mai departe. E complicat de acceptat așa ceva, dar e realitate. Și e SUA, nu China sau Coreea de Nord!

Așa că până să-l arătăm cu degetul pe Djokovic fiindcă e nevaccinat, că nu dă exemple pozitive și că se folosește de faimă pentru a juca la Australian Open, să ne uităm în jurul nostru și să admitem întreaga realitate în care trăim: DA, toți suntem egali în fața legii! Dar NU, nu toți avem același preț.


Comentarii (100)
raissa25
raissa25  •  20 Iunie 2023, 16:18
Postat de dudulici pe 08 Ianuarie 2022, 04:26

Daca citeai toate comentariile,citeai mai bine articolul,incercai sa gandesti cu capul tau si mai pupai si niste moaste ca sa te lumineze,nu ai mai fi pus aceasta intrebare inutila,dar si puerila!Deci,incerc sa explic cat de simplu,sa intelegi si tu:"autoritatile acelea medicale",dupa cum le spune si numele,sunt compuse din medici,specialisti exact in treaba asta cu virusii,imunitatea,vaccinarile,alergiile...etc..etc legat de acest subiect complex.Ei au emis o adeverinta in care se spune ca Nole NU POATE fi vaccinat,caci vaccinul i-ar produce reactii adverse ce i-ar pune viata in pericol!Intelegi raissa25?!Deci,in cazul lui,nu se poate pune problema de vaccin!Pe baza acestei hartii,el a depus actele pentru viza,la cansulatul Australian din Belgrad,sau Monte Carlo,sau de oriunde din lume si...a obtinut o viza!Nici nu s-ar fi putut sui in avion fara viza!Circul a inceput cand a coborat din avion.Nu mai comentez,ca imi vine sa vars,e prea de prost gust si prea multi gagauti pun botul!Mai sunt inca 26 de jucatori la acest turneu(nu o spun eu,o spune directorul turneului si Geambasu si CTP au citit asta pe surse si tac malc!!!),din care trei au intrat deja in Australia(nu va spune nimeni la TV,cautati ca d-aia aveti internet,cat oti mai avea!!)!!Exista oameni din astia,cu alergii si alte ciudatenii!Ei primesc,de la specialisti oficiali,scutiri de vaccin(in Romania cred ca jumatate din Parlament are din astea!).Nu stiu daca Nole are alergii,dar are hartie in regula!!OK?!

Ok, ok, vad ca erai foarte documentat. Iar daca ai asemenea informatii, poti sa ii scoti si pe altii gen eu din *** si fara aroganta, ce zici? Nu cred ca era nevoie de "pupat moaste". In fine... Iar daca tot ne dam asa la arogante, care erau sursele tale atunci? Cele pe baza carora tu stiai adevarul, iar altii trebuiau sa pupe moaste?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dudulici
dudulici  •  08 Ianuarie 2022, 04:39
Postat de dudulici pe 07 Ianuarie 2022, 02:14

Domnule Udrea,astia nu inteleg nimic pe aici!Degeaba le scrieti un asemenea articol excelent,singurul de pe aceasta fituica ***!!!Se vede din multele comentarii care va sunt defavorabile!Si n-or fi toti CTP si Geambasu,sunt spalati pe creier!***E firesc,e greu sa rezisti dublului atac,de la munca si din Media oficiala!Dar,dupa enorm de multele greseli gramaticale,banuiesc ca si alte categorii sociale au creiere spalate***!***Va felicit pentru articol,foarte curajos!Sper sa nu va dea afara,cum au facut cu toti ziaristii ce-si respecta meseria si marii specilisti virologi ***din toata lumea!Un mic mare exemplu:laureatul premiului Nobel Luc Montagnier,ceva mai competent decat Rafila,Gheorghita si Arafat!!!

Ca pe vremea lui Ceausescu mi-a fost ciopartit comentariul!!Nu va acuz Domnule Udrea,stiu ca nu e vina Dumneavoastra!Nu era nimic jignitor,niciun atac la persoana,doar ceva considerat in SUA ,Rusia si China "politically incorrect".Eu credeam insa ca suntem in Romania libera si omenii au voie sa-si exprime liber parerile decente si bine argumentate,chiar daca nu convin unor...ma abtin!!Insa un lucru nu inteleg:ce-ati avut cu "*** *** chiar nu are motiv sa fie cenzurata,e o realitate unanim recunoscuta!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dudulici
dudulici  •  08 Ianuarie 2022, 04:26
Postat de raissa25 pe 06 Ianuarie 2022, 13:48

Mica neclaritate (nu am citit toate comentariile, poate s-a mai pus): autoritatile acelea medicale, care i-au eliberat acea adeverinta, s-au consultat si cu autoritatile australiene inainte de a o elibera? Daca nu, atunci nu are nicio valoare, daca asa e regula acolo, te supui si gata. Sau tratezi inainte problema, vezi ce anume cer autoritatile, poate se putea clarifica. Nu asa, hai acolo cu o hartie, si om vedea, nu e ok.

Daca citeai toate comentariile,citeai mai bine articolul,incercai sa gandesti cu capul tau si mai pupai si niste moaste ca sa te lumineze,nu ai mai fi pus aceasta intrebare inutila,dar si puerila!Deci,incerc sa explic cat de simplu,sa intelegi si tu:"autoritatile acelea medicale",dupa cum le spune si numele,sunt compuse din medici,specialisti exact in treaba asta cu virusii,imunitatea,vaccinarile,alergiile...etc..etc legat de acest subiect complex.Ei au emis o adeverinta in care se spune ca Nole NU POATE fi vaccinat,caci vaccinul i-ar produce reactii adverse ce i-ar pune viata in pericol!Intelegi raissa25?!Deci,in cazul lui,nu se poate pune problema de vaccin!Pe baza acestei hartii,el a depus actele pentru viza,la cansulatul Australian din Belgrad,sau Monte Carlo,sau de oriunde din lume si...a obtinut o viza!Nici nu s-ar fi putut sui in avion fara viza!Circul a inceput cand a coborat din avion.Nu mai comentez,ca imi vine sa vars,e prea de prost gust si prea multi gagauti pun botul!Mai sunt inca 26 de jucatori la acest turneu(nu o spun eu,o spune directorul turneului si Geambasu si CTP au citit asta pe surse si tac malc!!!),din care trei au intrat deja in Australia(nu va spune nimeni la TV,cautati ca d-aia aveti internet,cat oti mai avea!!)!!Exista oameni din astia,cu alergii si alte ciudatenii!Ei primesc,de la specialisti oficiali,scutiri de vaccin(in Romania cred ca jumatate din Parlament are din astea!).Nu stiu daca Nole are alergii,dar are hartie in regula!!OK?!

Vezi toate comentariile (100)
Comentează