)
Articol de Ionuţ Iordache - Publicat duminica, 15 iunie 2025 14:44 / Actualizat duminica, 15 iunie 2025 15:17
Sâmbătă am asistat la două evenimente total diferite, dar cu un numitor comun, desfășurate la o distanță de doar 60 de kilometri: parada Pride din Viena și meciul „tricolorilor” mici de la Bratislava.
Într-o lume tot mai dezbinată, mai fragmentată, mai anxioasă și aflată într-o continuă frământare între tradiție și schimbare, între conservatorism și progresism, ziua de sâmbătă mi-a dat speranța că putem lăsa la o parte diferențele dintre noi și alege din nou ceea ce ne-a ajutat să evoluăm și să supraviețuim pe acest pământ: iubirea, apartenența socială și umanitatea.
Mai întâi, am fost la Pride Parade, la Viena, unde 200.000 de oameni au ieșit pe bulevarde pentru a celebra diversitatea.
E greu să-i urăşti ce oamenii de lângă tine
A fost prima astfel de paradă la care am luat parte, iar sentimentele au fost amestecate. Am rămas surprins de unele costumații, dar atmosfera a fost una de unitate, bucurie și iubire.
Nu conta că ești heterosexual, gay, bisexual sau transsexual, că ai venit cu o mască de câine pe față sau cu aripi de înger. Chiar dacă oamenii de lângă tine sunt total diferiți, e greu să îi urăști atunci când ești aproape de ei – dacă nu ești psihopat sau sociopat.
E un act de curaj și vulnerabilitate să lași telefonul sau tastatura, Facebook-ul sau TikTok-ul, și să cobori în mijlocul celor pe care crezi că nu îi înțelegi sau nu îi accepți.
Să vezi că sunt oameni ca tine, cu aceleași nevoi de iubire și apartenență, că toți avem nevoie să fim văzuți și respectați, așa cum avem nevoie de aer, apă sau hrană.
Singurătatea, boala lumii în care trăim
Să-i vezi pe cei din „tabăra cealaltă“ ca fiind inferiori este un act dezumanizant.
Deviza „Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră” duce la divizare și, ulterior, la singurătate. Iar singurătatea este una dintre „bolile” erei pe care o trăim – ea se naște din frică, iar de aici se ajunge la ură și furie.
Iar un asemenea eveniment, la care a participat o cincime dintr-un milion de oameni, poate însemna un imbold de a înțelege că noi, oamenii, suntem conectați la un nivel superior, printr-o forță mai presus de individ.
Același lucru l-am simțit și o oră mai târziu, când am ajuns pe stadionul național din Bratislava, unde România U21 își juca calificarea în „sferturile” Europeanului de tineret.
A mai contat cu cine ai votat?
Am văzut, din nou, oameni fericiți: români cântând împreună, copii, femei, bărbați.
Nu conta că unii sunt olteni, ardeleni sau moldoveni, nu conta că unii au votat cu Simion și alții cu Nicușor, nu conta că sunt rapidiști, dinamoviști sau steliști.
Și nici nu a contat că am pierdut – dimpotrivă. Suferința are aceeași putere ca bucuria în a ne apropia, dacă nu chiar mai mare.
Am văzut cum fanii români i-au aplaudat și consolat pe jucători. Am văzut cum iubitele, mamele și surorile i-au luat în brațe pe fotbaliști, i-au pupat și le-au șters lacrimile.
Iubirea și sentimentul de apartenență sunt nevoi fundamentale pentru toți oamenii, indiferent că ești un bătrân gay care defilează într-un costum fistichiu la Pride Parade sau un fotbalist de 19 ani.
Pe social media putem să-i excludem ușor și să-i maltratăm verbal pe cei cu care nu suntem de acord, dar față în față, acest lucru devine mult mai greu de pus în practică.
Pentru că suntem oameni, iar structura noastră neuronală și genetică favorizează interdependența, nu independența.
Toți avem nevoie de o asemenea zi de sâmbătă care să ne readucă speranța că nu ne vom tembeliza de tot și nu ne vom înstrăina unii de ceilalți din cauza unor nenorocite rețele de „socializare”.
Iubirea este iubire. Nu există o versiune greșită a iubirii
Barack Obama, în discursul său după legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în SUA
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
