)
Articol de Narcis Drejan - Publicat duminica, 20 aprilie 2025 12:00 / Actualizat duminica, 20 aprilie 2025 12:02
Există echipe care nu iau niciodată în calcul plecarea antrenorului în cazul rezultatelor neașteptate, iar în Giulești se simte căldura fanilor către Șumudică.
Situația giuleștenilor nu este prea diferită față de sezonul trecut, doar că echipa este încă în obiective, Cupa României și un loc în cupele europene. 4 puncte nu ar fi atât de departe de gara Basarab, iar dacă trenul giuleștenilor n-are întârziere, ecartul poate fi ușor ajuns.
De ce nu cade Șumudică, deși norii se strâng deasupra Giuleștiului?
Pentru că, asemenea unui personaj de baladă balcanică, el e mai mult decât un antrenor - e un simbol viu, o flamură fluturând în vântul zbuciumat al amintirilor și al orgoliului rapidist.
E iubit și blamat în același timp, dar e al lor - crescut în spiritul tribunei, nu în laboratoarele sterile ale fotbalului modern. Aduce cu el un amestec de haos și speranță, de scandal și pasiune. E ceea ce Rapidul a fost mereu: o echipă cu sufletul expus, cu nervii la vedere, dar cu inima caldă. E genul de echipă cu temperament de nitroglicerină, iar antrenorul a fost plămădit în substana activă din zona Giulești, chiar dacă a crescut în Piața Romană, unde se făceau 7 feluri de pâine.
Conducerea ezită să-l alunge nu doar din calcule reci de contract sau strategie, ci pentru că în ochii tribunelor încă pâlpâie imaginea băiatului din Giulești, devenit comandant de oaste în bătălii imposibile. Iar orice despărțire ar suna ca o trădare, nu ca o decizie.
Și-apoi, cine să vină? Ce figură rece, calculată, ar putea să aprindă torțele în noapte și să umple stadionul de vibrație? Șumudică rămâne pentru că, în ciuda rezultatelor, încă știe să spună povestea Rapidului — una cu înfrângeri, dar și cu răzvrătire, cu visuri și cu dârzenie.
Rămâne pentru că, într-un fotbal tot mai tehnocrat, el e o poezie urlată, o elegie giuleșteană cu șuturi-n bară și cu oftaturi lungi ca fluierul de final.
Presiune în locurile de tradiție
Șumudică simte că este iubit de suporteri, are și o abilitate de a arunca pisica în grădina oricui, iar la el este curățenie, se tăvălește pe jos, transformă sângele în alb-vișiniu, iar aici conducerea ar avea de suferit dacă s-ar lepăda de el în vară. În locurile de tradiție ale fotbalului românesc, răsfățații tribunelor nu sunt niciodată uitați.
Neluțu Sabău este acel munte de seriozitate și dedicare totală pentru Universitatea Cluj, nu contează că este singurul român apărut pe coperta FIFA, într-o vreme când comercialul învăța noțiunile de bază în fotbal. La fel și la Craiova, Mirel Rădoi, chiar dacă n-a jucat pentru Știința, e copilul Olteniei, respiră și simte la prezentul simplu, iar plecarea sa i-ar aduce huiduieli lui Rotaru.
Există puține locuri în fotbalul românesc, unde antrenorul se confundă cu valorile, tradiția și sufletul echipei. Șumudică este cel mai bun exemplu, să nu mai vorbim despre Hagi, care cu toate trofeele sale, nimeni nu l-ar mai vedea astăzi în afară de Constanța, locul de unde se trage. Păcat că acolo nu există tradiție atât de mare, deși s-a dat ora exactă cu cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.
Cum ar fi fost dacă
După o înfrângere în fața lui U Cluj, după un meci atât de anost, imaginați-vă că altui antrenor i s-ar fi scandat demisia de la golul marcat de Ovidiu Bic. Dar Șumudică are un loc cald, simte că are un public care îl susține necondiționat, care îl iubește și care ar face orice să plece toți jucătorii, pentru ca el să rămână și să ducă Rapidulețul acolo unde îi este locul.
Problema, momentan, nu mai este la antrenor, e aruncată pe conducere, presiune maximă pentru ca din vară să aducă fotbaliști… chiar și dacă i-ar aduce Șumudică pe toți, ar face complet campania de transferuri și ar da greș, să știți că tot Șucu și Angelescu ar fi de vină pentru încă un an nereușit. De ce? Pentru că n-au spiritul…
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
