Talentul de a ne îneca la mal

Și totuși, în ciuda acestor eșecuri și dincolo de dezamăgirea provocată de ele, n-ar trebui să dăm în echipa lui Pancu, s-o criticăm. Deoarece ea a jucat un fotbal plăcut, adesea de la egal la egal cu parteneri cotați ca fiind mai puternici, mai valoroși. Spania, după transfermarkt.com, chiar de 10 ori! Cu toate astea, formația noastră de tineret a părut uneori mai în vână decât prima reprezentativă, dacă e să comparăm cu evoluția lui Stanciu et Co de la Viena. Mai prezentă și mai vioaie.

De fiecare dată însă, ca să bag și eu capul într-o fotografie foarte populată, băieții lui Pancu și-au făcut rău cu mâna lor. Cu Italia, Louis Munteanu a irosit o lovitură de la 11 metri, iar cu Spania, abia intrat, Blănuță a comis un fault grosolan și a primit direct cartonașul roșu.

Eliminarea lui a însemnat începutul sfârșitului, al derutei. În doar 3 minute, din 85 în 88, ibericii au întors scorul de la 0-1 la 2-1 și au câștigat, cum se zice, la mustață. Într-adevăr, ne-au cam călărit, dovadă o posesie zdrobitoare(rotunjită la 76%) și alte raporturi favorabile lor (11-2 la cornere, 578-177 la pase etc).

Dar marile ocazii de gol au aparținut, paradoxal, băieților noștri! Ei au avut o dublă ocazie imensă în minutul 61 prin Perianu și Rareș Ilie, pentru ca Grameni să treacă și el de puțin, în 79, pe lângă șansa de a mări diferența la 2-0.

Dacă nu l-am pus la zid pe Louis Munteanu pentru penalty-ul previzibil cu Italia, ar trebui să procedăm la fel și cu Blănuță. Care a comis-o, nu încape discuție. Să nu-l judecăm însă prea aspru în ideea că a greșit, fault stupid la mijlocul terenului!, tocmai dintr-o prea mare dorință. La U21 se iartă mai ușor așa ceva, nu?

Sigur că în minutele de coșmar din final s-a simțit lipsa unui jucător, ceea ce le-a oferit spaniolilor spații mai largi de manevră. Dar nu atât absența lui Blănuță a contat, părerea mea, cât cea a lui Akdag din centrul defensivei, acesta ieșind accidentat, la capătul puterilor.

Ca și Oct. Popescu și Louis Munteanu, clujeanul fiind autorul unui gol fabulos, cel mai frumos de până acum al Europenelor. O bijuterie ce-i va urca prețul lui Louis și îi va deschide mai multe porți.

Bile albe și pentru Răzvan Sava, excelent în majoritatea situațiilor. Totuși, o spun cu părere de rău, cred că are partea lui de vină la golul egalizator. Un portar cu pretenții nu ia niciodată gol de la 25 de metri, înțelegeți ce vreau să spun.

Privind arbitrajul olandezului Van der Eijk, 34 de ani, sunt de acord cu aprecierea că a greșit de câteva ori în defavoarea "tricolorilor". Nu însă în faze importante. Mai degrabă, a avut mici scăpări. Nu se impunea însă să acorde penalty la "cotul" lui Tarrega deoarece mâna apărătorului spaniol, în alunecare, se afla pe gazon, iar ultimele recomandări UEFA în materie nu consideră că trebuie fluierat henț în asemenea cazuri.

La Bratislava, o dată în plus a părut că ne sperie succesul în fața unor adversari cu ștaif și reputație. Că ne e teamă de el, că nu știm să gestionăm tocmai momentele decisive. Că avem, pe lângă un ghinion moștenit, talentul de a ne îneca la mal. De a ne subția concentrarea și încrederea în sine exact când ar fi mai mare nevoie de ele.

Afirmația e valabilă și dincolo de fotbal. Visăm la o țară ca afară, dar și la un campionat de o calitate superioară, eventual din Top 5. Mi-e teamă că ne amăgim și nu vom ajunge niciodată la așa ceva.