)
Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 10:56 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2025 10:57
Simona Halep s-a retras din tenis lăsând în urmă o carieră unică și marcată de cele mai înalte reușite. Mulți ani ne-am făcut calendarul în funcție de turneele și meciurile ei. Iar acum îi vom simți lipsa. Poate mai mult decât ne imaginăm.
Asta ascundea zâmbetul. Zâmbetul care s-a ivit des pe buze și în ochi în timpul unui meci în care Simona a fost Simona într-o măsură reținută în comparație cu vârfurile ei aurite. Ascundea împăcarea cu o decizie care, spune ea, a fost ușor de luat.
Pentru că în spatele acestei retrageri poate abrupte pentru mulți se află un timp în care lucrurile s-au așezat și orientat în această unică direcție rămasă. Când corpul te contrazice – și am mai auzit această afirmație nenegociabilă anul trecut, din partea unui imens jucător – nu ai ce face. În final, te supui.
Privind în urmă, au fost mai mult de 10 ani în care ne-am făcut calendarul în funcție de turneele, meciurile, orele la care juca Simona Halep. Într-un sport aglomerat, cu concursuri în fiecare săptămână (mai puțin offseasonul), s-au adunat multe date încercuite, multe alarme puse, mai multe bucurii decât oftaturi.
Privind în urmă, realizăm că pe 4 februarie 2025, la Cluj-Napoca, la Transylvania Open, s-a retras unul dintre cei mai mari sportivi ai României. Cu 24 de titluri, dintre care două de Grand Slam, alte 18 finale jucate, 64 de săptămâni ca lider mondial și puține căsuțe care au rămas nehașurate.
Vârfurile sunt acolo, sclipind intermitent precum beculețele unui Crăciun perpetuu. Roland Garros 2018, Wimbledon 2019. Momente la care am fost martor de o zi, ziua de trofeu. Inegalabile.
Dacă ar fi să aleg însă unul favorit, ar fi Madrid 2014. Scurtele discuții cu Simona de după fiecare meci, și la prima oră, și noaptea târziu, după partida cu Lisicki, când se grăbea să urce pe bicicletă, să împrăștie acidul lactic din mușchi, sau după semifinala cu Kvitova, câștigată în trei seturi pe un soare arzător, care i-a adus și o durere de cap domolită cu un prosop cu gheață, sau după finala pierdută în fața Mariei Sharapova, tot în trei seturi.
Pentru că atunci începea să se contureze ceea ce avea să fie în anii următori. Pentru că atunci s-a născut iubirea necondiționată a unui public care i-a rămas fidel mereu, fără excepție. Pentru că atunci se desena un orizont luminos. Pentru că atunci speranța căpăta durată.
Puțin mai târziu, s-au ivit și contestările, dubiile, criticile. Întrebările. Când va câștiga un Grand Slam, când pe al doilea, cât va sta pe poziția de lider mondial? Când, cât, când? Era normal, într-un fel, mai puțin vehemența ocazională, verdictele timpurii uitate apoi ca și cum nici nu ar fi existat, lipsa de empatie. Halep a avut însă mereu consolarea fanilor fideli, prezenți peste tot în lume unde a jucat. Nu e puțin deloc să ai oameni alături din Toronto până în Singapore.
Fără să aibă un fizic impresionant, ea a arătat că tenisul poate seduce prin dăruire, putere de luptă și de revenire, prin picioare neobosite și zâmbetul de la fileu. Au fost și momente de iritare, nervi, absență, dar celelalte dăinuie.
Iar acum, când Simona Halep a tras linia de „până aici”, se închide o carieră unică, inclusiv prin partea ei amară cuprinsă între toamna lui 2022 și martie 2024. Reperul de lider WTA, cifrele greu de atins, cupele. Sunt ale ei, dar un strop și ale noastre, popor mândru, plângăreț, pretențios, talentat, uneori leneș, alteori aprig, pripit, verdictual, sclipitor. Da, ne va fi dor.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
