)
Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 07 mai 2025 13:34 / Actualizat miercuri, 07 mai 2025 21:30
Simone Inzaghi a ajuns în a doua finală Champions League la doi ani după cea pierdută la Istanbul cu Manchester City (0-1). Ud până la piele, antrenorul italian, mereu pus la patru ace, s-a agitat nonstop pe margine. Ba chiar a fost copil de mingi într-o fază în care putea oferi un assist, dacă arbitrul polonez nu fluiera finalul primei reprize din extra-time!
Triumful epic al campioanei Italiei are în spate și un antierou. Personajul deloc strălucitor în lumina reflectoarelor, ironizat des în emisiunile satirice pentru glasul ușor pițigăiat, care se zbuciumă, pune pasiune nebună la margine, asemeni unui dirijor de orchestră. Și chiar așa a fost pe Scala din Il Calcio, la probabil cea mai frumoasă și dramatică semifinală din istoria competiției!
Fratele mai mic și mai puțin faimos ca atacant al lui Pippo Inzaghi, antrenorul care tocmai a promovat în Serie A cu Pisa românilor Marius Marin, Moruțan și Rus, reușește să egaleze performanța lui Allegri. Două finale de Champions în trei sezoane, pe care Max le-a disputat cu Juventus în 2015 și 2017. A avut însă „ghinionul” de a le înfrunta pe Barcelona și pe Real Madrid, de care a fost învins clar de fiecare dată!
L-a egalat pe Allegri, cu două finale de Ligă în trei sezoane!
Inzaghi cel mic are jumătate din meciurile lui în Ligă și este departe de experiența și de trofeele lui Allegri ca antrenor, însă a reușit în a doua sa semifinală ceea ce nimeni n-a putut ori nu-și imagina: să deraieze expresul supersonic al lui Hansi Flick de pe linia dreaptă spre Munchen!
Tehnicianul ce părea distrus și resemnat în fotoliul de la margine după ce Raphinha semna remontada blaugrana, a crezut și a înviat când Acerbi i-a stropit cu apă vie pe „moșnegii” nerazzurri. În frunte cu Acerbi (37 de ani), Sommer (36), Mkhitaryan (36) și Darmian (35), care le-ar putea fi părinți minorilor Lamine Yamal și Pau Cubarsi, ca să ofer numai câteva exemple.
Să ne întoarcem puțin, propunându-vă un exercițiu de memorie, cu doi ani. Simone Inzaghi era amenințat serios cu demiterea, iar pe lista eventualilor înlocuitori apăruse Cristi Chivu, pe-atunci la Inter Primavera!
Nu doar că antrenorul n-a fost concediat, ci i s-a dat credit în alb. Acum e aproape să încheie a cincea stagiune la Inter, fiind al doilea cel mai longeviv dintre „principalii” echipelor actuale din Serie A, după Gasperini!
Nu s-a dat bătut, nici după ce s-a ales praful din visul tifosilor de pe Giuseppe Meazza să repete Tripla din 2010, cu Mourinho și Chivu. Pierduse deja Cupa Italiei, și mai ales cum?, cu eșec în semifinale în Il Derby della Madonnina! Iar șansele ca Inter să-și păstreze titlul sunt, poate exagerând un pic, precum cele ale primarului Capitalei în turul al doilea al scrutinului prezidențial.
Trei eșecuri la zero, contra liderului și câștigătoarei Cupei
Practic înaintea coridei cu atât de temuta Barcelona, care spera îndreptățit și real la aceeași performanță campionat-cupă-Ligă, puțini specialiști din lumea fotbalului sau suporteri mizau pe o calificare surpriză a lui Inter.
Mai ales având în vedere dinamica diametral opusă cu care combatantele se prezentau la semifinală: Inter, trei eșecuri la zero într-o săptămână de vise rele, iar Barcelona, după un al treilea Clasico în care și-a pus la colț rivala, și favorită (în continuare) s-o deposedeze pe Real Madrid de trofeu și în LaLiga.
Numai că atunci când realizezi pericolul să ajungi la celebrele vorbe de duh ale lui Mourinho - zeru tituli - cu care obișnuia să-și persifleze dușmanii interiști, se întâmplă să descoperi puteri neobișnuite. Să prinzi aripi, fără a apela la băutura energizantă sau la alte injecții de încredere. Pentru că doar așa ai speranța să ieși viu dintr-o cursă teribilă cu mașinăria de fotbal catalană.
Dincolo de meritele elevilor săi, pe care mereu i-a apărat și cărora a ținut să le repete că rămân cei mai buni, chiar dacă deloc tinerei, iese la lumină amprenta lui SimOne, pentru a aduce aminte de supranumele The Special One al lui Jose Mourinho.
Cum a reușit să citească toate slăbiciunile Barcelonei, jocul incredibil de riscant și atât de avansat la ofsaid, vulnerabilitatea la fazele fixe și la mingile aeriene. Cum poți să scurtcircuitezi hipnotizanta țesătură de pase și cum să respiri în presingul asfixiant blaugrana!
A blocat geniul Lamine Yamal, ce apare o dată la 50 de ani!
Cum a încercat, și cred că a putut cel mai bine dintre toate adversarele înfruntate de los blaugranas, să îi limiteze arsenalul de distrugere lui Lamine Yamal, altfel în fața căruia și-a scos, cu mult fair-play, pălăria, recunoscând că un talent ca al puștiului de 17 ani apare o dată la 50 de ani.
Felicitări Barcelonei, foarte puternică. A fost nevoie de un super, super Inter. Apoi băieților: două performanțe monstruoase. Sunt foarte mândru, au dat tot ce au avut. Ce am spus înainte de prelungiri? Că schimbările ne vor ajuta, să credem în ele și să încercăm să limităm o echipă dificilă. Au fost câteva probleme, însă cu inima noastră am trecut peste toate obstacolele!
Simone Inzaghi, antrenor Inter
Așa cum, la o jumătate de secol, ai privilegiul de a fi martor al unui regal fotbalistic, la un nivel și de un suspans accesibil doar Ligii Campionilor! Pentru Inter și Simone Inzaghi (oare n-ar trebui ca el să fie seniorul ca antrenor?) lo scudetto rămâne o himeră și doar Napoli îl mai poate pierde în ultimele trei etape.
Dar Simone poate intra definitiv în istoria clubului nerazzurro, alături de marele Helenio Herrera și de Mourinho, dacă va ridica „urecheata” pe Allianza Arena, pe 31 mai. De 15 ani n-a mai reușit nimeni în Italia să urce pe culmile Europei, iar acum Inter nu mai are decât un hop.
Nu cred că, la acest nivel, mai contează și pe cine va întâlni, PSG sau Arsenal. Băieții maturi ai lui Inzaghi au demonstrat că nu pleacă, dar nici nu mai trebuie să fie considerați, outsideri în fața nimănui. Pentru că ceea ce nu te ucide te face mai puternic!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
