SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Au început Mondialele de canotaj de la Shanghai » Patru bărci tricolore merg mai departe în semifinale și finală

Magdalena Rusu și Simona Radiș în serii la dublu rame - CM 2025 Foto: FR Canotaj/Balint Czucz
Magdalena Rusu și Simona Radiș în serii la dublu rame - CM 2025 Foto: FR Canotaj/Balint Czucz

Articol de - Publicat duminica, 21 septembrie 2025 12:36 / Actualizat duminica, 21 septembrie 2025 12:42

Bărcile României de dublu rame, feminin și masculin, respectiv 4 vâsle, feminin și masculin, au avansat în semifinale, iar cea de 4 vâsle feminin în finală după seriile disputate în prima zi a Campionatelor Mondiale de la Shanghai (21 – 28 septembrie).

Canotorii români, aflați de aproape o săptămână la Shanghai, au avut în sfârșit unda verde, alături de adversarii lor, de a ieși pe apă pentru primele întreceri oficiale din cadrul Campionatelor Mondiale. Acestea sunt găzduite de Shanghai Water Sports Centre, o bază inaugurată în 1983, dar care a fost renovată pentru a găzdui Mondialele din acest an.

Cel mai devreme, la ora locală 10:31, s-au prezentat la start Magdalena Rusu și Simona Radiș, repartizate în seria a treia a probei de dublu rame. Campioanele europene de la Plovdiv din acest an, de asemenea învingătoare în etapa de Cupă Mondială de la Lucerna, au condus cursa de de la început până la final, impunându-se cu timpul de 6:51,72.

Echipajul din Elveția a sosit pe poziția secundă, dar la diferență de 7,51 secunde. Româncele au bifat de departe cel mai bun timp al seriilor și vor evolua marți, 23 septembrie, în semifinala a doua.

Florin Lehaci și Florin Arteni avansează la dublu rame

Peste 12 minute, au luat startul Florin Arteni și Florin Lehaci în seria a doua a probei similare masculine. Și au avut aceeași evoluție sigură, instalându-se în frunte de la primii metri și încheind cursa în manieră similară, cu timpul de 6:20,62.

Campionii europeni au fost urmați de bărcile Irlandei și Danemarcei și au avansat în faza următoare, a semifinalelor. Vor reveni pentru calificarea în ultimul act tot marți, în semifinala a doua.

Barca de 4 vâsle feminin, direct în finală

Alte două bărci ale României au intrat apoi în concurs, cele de 4 vâsle. La feminin, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Andrada Moroșanu și Mădălina Cornea au venit pe locul secund în prima serie, cu timpul de 6:15,36, în urma Marii Britanii cu 1,18 secunde.

Au început Mondialele de canotaj de la Shanghai » Patru bărci tricolore merg mai departe în semifinale și finală
Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Andrada Moroșanu, Mădălina Cornea și antrenorul Sorin Băhnărel Foto: FR Canotaj.Balint Czucz

„Tricolorele” vor evolua în finala programată joi, 25 septembrie, pe culoarul 5, alături de Noua Zeelandă, Germania, Marea Britanie, Olanda și Canada.

La masculin, Alexandru Gherasim, Nicu Chelaru, Cristian Nicoară și Florin Horodișteanu au încheiat pe poziția a cincea prima serie, în 4:20,97, după Marea Britanie, SUA, Franța și China. Timpul lor, 5:48,13, le-a permis să se califice însă de pe poziția a 12-a în semifinale. Vor lua startul în prima, marți, 23 septembrie.

13bărci a înscris România la Campionatele Mondiale de la Shanghai, cinci la feminin, șase la masculin și două în nou-introdusele probe de mixt

5medalii a cucerit România la ediția precedentă a Mondialelor, Belgrad 2023, două de aur, una de argint și două de bronz

Programul românilor în ziua a doua

  • Ora 05:37 » dublu vâsle (f) » Bianca Ifteni, Mariana Dumitru – seria 1
  • Ora 06:07 » dublu vâsle (m) » Andrei Cornea, Marian Enache – seria 4
  • Ora 06:15 » 4 rame (f) » Ancuța Bodnar, Geanina Juncănariu, Adriana Adam, Amalia Bereș – seria 1
  • Ora 06:27 » 4 rame (m) » Ștefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă – seria 1
  • Ora 09:49 » schif simplu (m) » Mihai Chiruță – seria 4

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul "Energie pentru performanță".

Citește și:
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Planul lui Gigi Becali nu a funcționat
Superliga
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Planul lui Gigi Becali nu a funcționat
De ce Fenerbahce va folosi tricouri cu „Chobani” pe piept la meciul cu FCSB
Europa League
De ce Fenerbahce va folosi tricouri cu „Chobani” pe piept la meciul cu FCSB
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Handbal
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
1.000 de suporteri ai lui Fenerbahce au plecat spre Arena Națională cu STB-ul. Jandarmii au „meci” greu
Europa League
1.000 de suporteri ai lui Fenerbahce au plecat spre Arena Națională cu STB-ul. Jandarmii au „meci” greu
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează