Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 07 septembrie 2024 21:22 / Actualizat sambata, 07 septembrie 2024 22:15
Camelia Ciripan (45 de ani) a cucerit a doua medalie pentru România la Jocurile Paralimpice de la Paris, bronz la paratenis de masă, un sport pe care îl practică de 8 ani și care a ajutat-o să depășească umbrele accidentului ce i-a schimbat viața.
Prima participare la Jocurile Paralimpice și prima medalie – bronzul cucerit la clasa 6 a paratenisului de masă, cea care corespunde unor dizabilități severe ale brațelor și picioarelor. Reacția de la final a Cameliei, îmbrățișarea cu antrenorul dau o idee cuantificabilă a bucuriei.
„Suntem sportivi de performanță, mergem la competiții, reprezentăm România, e normal să avem o motivație de a veni în fiecare dimineață la tenis”, spunea ea înainte de plecarea la cea mai mare competiție polisportivă. „Fetele cu dizabilități nu prea fac sport, aș vrea ca ele să se îndrepte spre acest domeniu pentru că ne oferă foarte mult.
O viziune, reușim să ne acceptăm mai mult, putem să facem parte dintr-o comunitate. Reușești să te adaptezi mai ușor în viață făcând sport”, sublinia cea care a început să practice paratenisul de masă cu 8 ani în urmă. Acum are 45, în curând 46, în luna noiembrie, și în urmă o poveste care poate să inspire. Precum cele ale atâtor sportivi paralimpici, o istorie de curaj, voință, durere și înțelepciune.
Camelia Ciripan: „Să schimb totul în modul meu de viață și percepția mea asupra vieții”
„Povestea mea începe pe patul de spital, când medicul neurochirurg se așază pe margine și-mi spune că îmi oferă un scaun cu rotile, dar, dacă vreau să nu-l folosesc prea mult, trebuie să schimb totul în modul meu de viață și percepția mea asupra vieții.
Era destul de simplu: ca să pot merge, recuperarea mea se baza în principal pe recuperarea fizică”, își începe ea confesiunea, un amestec de emoție, decență și echilibru, în volumul „Forța femeilor în sport”, apărut anul trecut la editura Polirom.
Un accident i-a schimbat viața în mod drastic, însă păstrează o măsură rezervată a dramei, indicând că există suferințe și povești de viață „care stârnesc mai multă compasiune”.
Diagnosticul ei a fost traumatism vertebro-medular la nivel toracal și lombar, care a dus la paralizia membrelor inferioare. În aceleași cuvinte simple, explică diferența între o hernie de disc, care se formează în timp, și o fractură, „ceva brusc, care îți frânge orice speranță de a mai fi ca înainte”.
Mi-am petrecut 15 ani prin spitale ca să pot merge asemenea unui pinguin sau precum Charlie Chaplin în comediile mute – Camelia Ciripan
Sportul a intrat în viața ei ca o preocupare aproape devoratoare: medaliata cu bronz paralimpic povestește cum stătea câte 8 ore pe zi în sală, la spalier, cu greutăți, saltele, bare de sprijin și așa a reușit să treacă de la cadrul static la cel cu rotile, apoi cârje, baston și în final de la orteze la ghete ortopedice. A lăsat în urmă și o anxietate pronunțată, pentru care a luat antidepresive timp de trei ani.
Întâlnirea cu un domn care avea „o asociație pentru sportivi cu dizabilități”
Camelia a studiat jurnalism la Universitatea Hyperion, i-a plăcut să scrie, însă în timp a lăsat sportul să o acapareze și să o ajute în același timp. „Când nu mai ai suflu, mintea preia controlul și cu puterea rațiunii te duci dincolo de limitele obișnuite”, notează ea.
În urmă cu 8 ani a întâlnit „un domn care avea o asociație pentru sportivi cu dizabilități”. Nu știa că există așa ceva, că există sport paralimpic, însă astfel a ajuns să practice tenisul de masă. Nu a fost deloc ușor și deseori, de prea multe ori, s-a lovit de mentalități înguste, priviri compătimitoare, piedici puse în mod direct. „Stigmatizarea oamenilor diferiți de majoritate încă se manifestă, deși unele schimbări s-au produs în ultimii 30 de ani”, spune Camelia Ciripan.
Și adaugă că situația femeilor cu dizabilități este și mai grea, foarte puține dintre ele ajungând să practice sport. Personal, s-a lovit de multe obstacole în activitatea sportivă, de la lucruri aparent banale, precum transportul, până la lipsa banilor sau faptul că a început să facă tenis de masă la o vârstă mai înaintată.
Cu toate acestea, „tenisul de masă m-a ajutat enorm să mă integrez, să vreau să fac parte dintr-o comunitate”, recunoaște sportiva. „Nu am plănuit în mod special să câștig medalii, acestea au venit de la sine”, adaugă, referindu-se la cele cucerite la Campionatele Mondiale, la dublu, apoi la simplu.
Ping-pong-ul este ca poezia, relativ scurt, dar are multă profunzime – Camelia Ciripan
Modelele ei: Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Cristina Neagu, Simona Halep
Îi place să urmărească și alte sporturi, alegându-și modele din alte discipline decât cea pe care o practică. Le admiră pe Elisabeta Lipă și Gabriela Szabo, dar și pe Cristina Neagu și Simona Halep, „personalități contemporane mie”.
Mărturisește că are o afinitatate pentru „figurile de seamă feminine care se remarcă prin alte calități decât frumusețea fizică”. Și, de asemenea, demască un clișeu actual ipocrit, „care survine din afirmația că «doar sufletul contează», când în realitate doar aspectul fizic și prima impresie sunt catchy”.
Ar fi putut să se piardă. Să-și deplângă soarta. Să scrie versuri triste și, cel mai probabil, profunde și valoroase. Camelia Ciripan a ales însă sportul. Și, după cum spune chiar ea, așa s-a integrat și a simțit că aparține unei comunități. De fapt, lumii întregi. O lume care de acum are sclipiri de bronz paralimpic.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
