SPORTURI  »  ALTELE  »  SUPER RALLY

Costel Cășuneanu, la al doilea titlu de campion din carieră » Și-a asigurat locul 1 în Bănie

Articol de GSP - Publicat luni, 16 septembrie 2019 12:00

Costel Cășuneanu jr a fost cel mai rapid dintre piloții care s-au întrecut în acest weekend în a treia etapă din Campionatul Național de Super Rally, care a avut loc pe străzile Craiovei. În manșele finale, acesta a reușit să obțină un timp mai bun decât Dani Oțil și Titi Aur.

După podiumul de la Mangalia și victoria de la Târgu Mureș, Cășuneanu a început excelent și runda desfășurată în centrul Băniei. Pe o Skoda Fabia R5, acesta s-a poziționat ca lider încă din calificări în aplauzele celor aproximativ 10.000 de spectatori.

În manșele finale, pilotul originar din Bacău a bifat timpul zilei, încheind traseul de concurs în 03:19,153. Acesta i-a devansat pe Dani Oțil și pe Titi Aur, cei care l-au urmat în clasamentul general al rundei.

Victoria i-a asigurat lui Costel Cășuneanu jr titlul de campion general al Campionatului Național de Super Rally, o premieră în cariera sa. Acesta va celebra succesul chiar în runda finală, programată în perioada 25-26 octombrie la București.

„E o victorie muncită, sunt bucuros pentru acest rezultat și abia aștept finala de la București. Am învățat să nu mă mai bucur dinainte și prefer să iau totul pas cu pas”, a spus Cășuneanu la finalul etapei de la Craiova.

Titlul de la Super Rally este al doilea din cariera sa după ce a devenit campion național și la Off Road, chiar la clasa regină, Extrem. Mai mult, în cariera lui Cășuneanu jr se mai regăsesc un titlu la hard enduro, un loc 6 în Campionatul Mondial de Rally Raid, dar și rezultate excelente în raliuri și viteză în coastă.

Un total de 37 de piloți s-au întrecut în evenimentul organizat în zona pasajului Universitate din Craiova. Printre cei care au asistat la etapă s-a numărat și luptătorul Cătălin Moroșanu, acesta alegând să concureze din dreapta unuia dintre concurenți.

Citește și:
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Marius Șumudică: „NU aș accepta așa ceva. Pentru mine e capăt de linie”
Superliga
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Marius Șumudică: „NU aș accepta așa ceva. Pentru mine e capăt de linie”
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Prima reacție a lui Novak Djokovic, după rezultatul istoric de la alegerile parlamentare din Serbia
Tenis
Prima reacție a lui Novak Djokovic, după rezultatul istoric de la alegerile parlamentare din Serbia
Românul fost concurent pe post cu Harry Kane: „Nu avea calități să câștige Balonul de Aur, i-au făcut loc în echipă. Dar uite ce face munca!”
Campionate
Românul fost concurent pe post cu Harry Kane: „Nu avea calități să câștige Balonul de Aur, i-au făcut loc în echipă. Dar uite ce face munca!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează