SPORTURI  »  ALTELE  »  DECES

Povești de cabană cu Ivan Patzaichin » Reportaj special semnat de Luminița Paul și Cătălin Tolontan, în intimitatea marelui campion

Articol de , , - Publicat duminica, 05 septembrie 2021 14:23 / Actualizat duminica, 05 septembrie 2021 19:19

Textul de mai jos a apărut în Gazeta Sporturilor în ianuarie 2008. Atunci, o echipă de jurnaliști ai ziarului - Cătălin Tolontan, Luminița Paul și fotoreporterul Cristian Preda - au mers cu lotul olimpic de kaiaccanoe al lui Ivan Patzaichin la Piatra- Arsă

"Stimaţi telespectatori, transmitem din Infern"… Nu, la Piatra-Arsă, nu e un infern, după cum România nu e un infern decît pe ecrane. Infernul e telegenic, normalitatea nu prinde prime-time. În Bucegi, vineri şi sîmbătă a fost soare ca la Mamaia, stăteai doar în tricou afară şi parcurgeai golul alpin pe o zăpadă de consistenţa trotuarului de pe Calea Victoriei. Duminică a venit ninsoarea, dar la 2.000 de metri se schiază şi se aleargă.

"Aici, lotul olimpic e claustrat.." Adio, clişee! Patzaichin îşi tratează sportivii ca pe nişte oameni maturi. "După prima săptămînă le dau liber sîmbătă la amiază şi se pot întoarce duminică seară. Cu motosania şi telecabina, fac o jumătate de oră pînă în Buşteni", povesteşte Ivan.

"Condiţiile sînt dure, aşa se suferă pentru medalii"… Se munceşte, e adevărat, dar nu ca în lagăr. E cald în camere şi în sală, iar bucătăria merită o jumătate de stea Michelin. Patzaichin glumeşte: "I-am şi zis bucătarului: măi frate, tu dai kilul de icre la 2000 de metri cu un milion, cu cît îl găsesc eu în Deltă! :-)". La sărbătorirea lui Iosif Chirilă s-a mîncat ştiucă şi crap şi s-a băut vin.

"E senzaţional…" Nu, nu e nimic senzaţional, epopeic şi dramatic. Sînt sportivi profesionişti care îşi fac treaba şi care, atunci cînd cineva pleacă de la cabană pentru a coborî în lumea plină de catastrofe vandabile şi de dramatism ficţional, îi strîng mîna şi-i urează ceea ce-şi doresc şi lor: "Să nu avem evenimente naşpa!". Restul celor 25 de zile banale de cantonament le duc ei.

Tiberul de la Piatra-Arsă

Uite un grup de români nesimţiţi! Îl recunosc pe Ivan Patzaichin, îl salută pe Ivan Patzaichin, se fotografiază cu Ivan Patzaichin şi intră prin faţa lui Ivan Patzaichin, ocolind coada.

+4 FOTO

Ivan rămîne sprijinit de zidul telecabinei din Buşteni, mîngîindu-şi căţeaua Blanche, o chestie alb murdar, "niţel şchioapă şi pe jumătate surdă, dar numai atunci cînd nu e aproape oarbă", după cum o recomandă, călduros, stăpînul.

O lună la 2000 de metri

Blanche urcă la Piatra-Arsă din 1992. "Eu nu mai ţin minte de cînd vin aici", spune fostul mare campion. De pe vremea "cînd eram sportiv şi ne trezeam cu promoroacă pe pături în vechea cabană".

Ziua a început devreme. Cu bagaje, cu geci groase, bocanci şi urechi de pluş. Lotul olimpic de kaiac-canoe se mută pentru o lună. Schimbă Snagovul pe Bucegi, un ritual de fiecare început de an. Pentru 30 de zile

Mere roşii

Coada e lungă. Uite o româncă de bun-simţ! Se apropie, un pic sfioasă.

- Ne putem fotografia, vă rog?

- Eu sînt de poză, doamnă?

- Dar ce, noi sîntem?!

- M-aţi convins!

Dintr-o sacoşă răsar cîteva mere roşii, împărţite în grabă. O sticlă fîsîie nu prea elegant, dar atît. "Ce să beau din ăsta, că e îngheţat!", spune Silviu Simiocencu, un pic dezamăgit.

Se mută familia Simpson

Grămada de bagaje e genială în brambureala ei. Genţi cu echipament sportiv, un storcător de fructe, laptopuri, filtru de cafea, greutăţi pentru sală, bandaje.

Încet-încet, coada se mişcă. Bagajele sînt purtate de scări, din mînă în mînă. Ajunşi în preajma locului de plecare a telecabinei, se fac ultimele aranjamente. Cîte curse, cine merge cu bagajele, cine rămîne la urmă cu simulatoarele voluminoase.

+4 FOTO

Va apune soarele pînă cînd acestea vor ajunge şi ele la cabană. Nu le duce nimeni dorul. E apa de care se feresc, mişcările pe care le visează. Preferă schiul. "Cam 20-30 de kilometri pe zi".

"Stimaţi telespectatori, transmitem din plin soare!"

În 18 minute se ajunge sus, aproape de Babele. E soare! Nimic din prăpădul invocat de televiziuni. Citiţi producţia unor ziarişti de presă scrisă, ne plătim poliţe. Acum serios, tot lotul rămîne cu gura căscată. "Mamă şi ce dramă ziceau ăştia că ne aşteaptă!", spune Cuculici, una dintre speranţele de la Beijing. Pînă acolo mai sînt 7.000 de kilometri. Tocmai i-au făcut pe primii doi, pe verticală, şi pe următorii patru, spre cabană.

Nimic eroic

Piatra-Arsă se vede în vale. E inestetică şi utilă. Nimic din idilicul unei cabane izolate. Doar multă tablă, care înveleşte acoperişul şi pereţii, încercînd să ţină căldura. De la distanţă, reflectă lumina soarelui. Sportivii şi stafful încep să se mişte spre ea, dar nu în coloană, ca în filmele cu alpiniştii de pe Everest, ci fiecare cum apucă, relaxaţi şi familiari, ca un soi de drum dinspre sufragerie spre bucătărie. E un traseu parcurs de sute de ori. Nimic eroic la mijloc.

Apa de vis

La 2.000 m., doar munca e sigură. Vremea se schimbă. Un reportaj despre viaţa reală a sportivilor

Sîmbătă, lotul olimpic de kaiaccanoe al lui Ivan Patzaichin a schiat pe soare la Piatra- Arsă. Se vedeau toate crestele Bucegilor, pînă departe, spre Făgăraş. Ieri, a venit ninsoarea. Nu se mai distinge în 10 metri.

+4 FOTO

Mironcic, uriaşul cuminte

Sîmbătă. Ora 9:30. Un buchet pestriţ răsare pe monocolorul zăpezii de la Piatra-Arsă. Canoiştii se pregă tesc de porţia de schi. Nu-i mai recunoşti. Pe Nicolae Flocea îl identifici prin eliminare. Are chipul acoperit cu o cagulă tricotată şi ochelari de soare. Andrei Cuculici are şi el cagulă, iar ceilalţi fesuri coborîte pînă peste ochi. Schiuri înguste de fond, beţe şi o doză de veselie înainte de start. Pentru Florin Mironcic, ziua a început din noaptea precedentă.

- Poate mai pleacă din turişti.

- De ce, măi?

- Dacă nu, îi conving eu.

- Ce s-a întîmplat?

- Azi noapte, la unu, chiuiau pe holuri.

Antrenorul coordonator Ivan Patzaichin îl calmează. "Trebuia să ieşi şi să-i rogi frumos să tacă!". Dacă apă rea în uşă, efectul era garantat. Mironcic e cel mai înalt şi mai solid dintre canoişti.

Duminică. Ora 10:30. Peisaj schimbat. Ceaţă. Vînt. Ninsoare măruntă, înţepătoare. Grupul e la fel de colorat. Doar că se distinge mai greu. Aerul e mai tăios, respiraţia aburitoare.

Simiocencu şi Loredan Popa, cei mai buni

Sîmbătă. Se porneşte la schiat. Raţia: în jur de 12 kilometri. Ca pentru prima zi. Patzaichin le arată traseul, un circuit ce va fi repetat de 4 ori. Zăpada e mare, dar îngheţată deasupra. Încep în şir indian. Stau grupaţi pînă la primele urcuşuri, apoi se detaşează. Silviu Simiocencu şi Loredan Popa au cea mai lină alunecare pe schiuri. Un fel de Ole Einar Bjorndalen autohtoni. Iau avans rapid.

+4 FOTO

Duminică. Porţia de schi se reduce la 3 tururi. Sportivii merg mai adunaţi. Parcă se strîng unii-n alţii ca să se apere de vînt. În depărtare, sînt doar nişte siluete vag colorate, care mişună pe un traseu incert. Omul cu GPS

Sîmbătă. Ivan Patzaichin schiază şi el. Nu-i pierde din ochi nici o clipă. Băieţii împing tare în beţe, dar e ca la atletism. Cei mai lenţi aproape că sînt prinşi din urmă. Mironcic, pentru că are GPS, a pornit pe alt traseu. Spre Babele. Nu risca nimic. Nu se putea pierde şi nici nu putea să dezerteze de la efort. La sfîrşit i-au măsurat distanţa şi timpul direct pe GPS.

Duminică. Florin Mironcic face alergare, dar cu beţe. E în adidaşi şi trage tare prin nămeţii compacţi. Urmele lăsate sînt adînci, mici gropi în care canoistul se afundă pînă deasupra genunchilor. Loredan Popa renunţă la ochelari, îi pasează rapid doctorului. "Mi se aburesc!", explică el în plin efort.

Patzaichin intervine

Sîmbătă. Simiocencu şi Popa mai schimbă trena, dar tot primii sînt. Puştiul Liviu Dumitrescu, 19 ani, cel mai nou venit în lot, schiază ţan- ţoş. E cu cîţiva metri în faţa lui Cătălin Costache. Patzaichin îl muştruluieşte.

- Cătăline, nu ţi-e ruşine?

- De ce?

- Păi, e ăsta micu’ în faţa ta?

- ?!?

- Abia a pus schiurile în picioare!

- Ba nu, a mai făcut!

Cursa se apropie de finiş. Primii ajung Simiocencu şi Loredan Popa, colegi în canoea de patru. 11,8 kilometri în o oră şi 27 de minute. În jur de 22 de minute pe tur. "Hai, fugiţi să beţi un ceai!", îi îndeamnă antrenorul. E 11:30 şi abia s-a scurs prima porţie de efort.

Mai sînt 25 de zile!

Duminică. Primul a terminat Loredan Popa, cu un avans faţă de ceilalţi. Cagula lui Flocea e acoperită de zăpadă îngheţată. "A căzut în cap!", povesteşte Ciprian Popa. "De fapt, la primul tur am căzut cu toţii", recunoaşte el. Are obrajii înroşiţi. "Nu pot să-mi pun nimic pe faţă. Nu mai pot să respir. Noi, canoiştii, avem în general probleme cu respiratul pe nas". Dar nu pare obosit. "A fost normal, bine". Ninsoarea măruntă cade în continuare. Astupă şleaurile făcute de schiuri. E aproape de necrezut că pe acolo au trecut sportivii în duelul lor cu kilometrii. Şi că azi şi mîine, şi încă alte 25 de zile vor face la fel. Pînă cînd îi vor îmblînzi.

+4 FOTO

Calvarul parcurs cu 32 km/h

Zi de zi, canoiştii lucrează pe simulatoare, înghiţind cîte 8 kilometri într-un sfert de oră

La 5 după-amiaza se strîng din nou. În sală. Cei 10 canoişti se împart în două grupuri. Fac în paralel antrenament la simulator şi forţă. Cinci bănci, suporturile pentru genunchi, cozi de pagae, corzi întinse şi aparatele care înregistrează distanţ a şi timpul. "Opt mii de metri pe care ar trebui să- i faceţi în 15 minute", anunţă Ivan Patzaichin. Îşi iau avînt şi încep. Sapă adînc în apa imaginară. Dumitrescu, Mironcic, Chirilă, Flocea şi Cuculici în prima serie.

Pe la 6.000 de metri apare transpiraţ ia. O peliculă subţire pe umerii masivi ai lui Mironcic. Dîre pe tricoul gri al lui Chirilă. Antrenorul le mai corectează mişcările. "Poţi să ieşi şi ultimul, dar să faci corect", îi spune lui Flocea. "Mai rar şi mai lung", strigă la Cuculici. Un sfert de oră de luptă cu pagaea şi aerul. Uneori sînt atît de sincronizaţi încît pare o cursă cu cinci învingători.

Urmează la rînd Loredan Popa, Simiocencu, Simion, Ciprian Popa şi Costache. Acelaşi ritual. Ceilalţi trec la forţă, după cîteva minute de relaxare. Întro oră, totul e gata. A fost prima zi. Aperitivul. De azi încep lucrurile serioase.

Canoiştii sînt foarte atenţi, disciplinaţi şi curaţi. Sînt un grup unit. De Crăciun, au ieşit pe lac în costume roşii. N-ai să vezi dezordine în camerele lor. Îşi fac paturile, îşi spală lucrurile şi consumă mult Cocolino! Pentru profesia mea, asta spune multe

DIANA ENE, psihologul lotului

Playtech: Anamaria Prodan, mesaj nimicitor pentru Reghe: “Dacă m-aş fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează