SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Un alt fel de a conduce » Alișer Usmanov, președintele Federației Internaționale de Scrimă, a donat 80 de milioane de dolari!

Articol de - Publicat duminica, 08 decembrie 2019 09:00

Alișer Usmanov, președintele Federației Internaționale de Scrimă, a donat 80 de milioane de dolari pe parcursul a trei cicluri olimpice către forul al cărui șef este din 2008.

Magnatul rus are în 2019, conform Forbes, o avere de 13 miliarde de dolari din care face numeroase donații către Federația Internațională de Scrimă (FIE). De ce un miliardar și-a dorit un asemenea post? "Am simțit nevoia să fac ceva atunci când am văzut că scrima și-a pierdut spectatorii. Am încercat la început din postura de persoană neimplicată în fenomen, dar apoi mi-am dat seama că aș putea să ajut mai mult dacă devin președintele FIE", a spus Usmanov pentru Forbes. El conduce forul internațional din 2008.

Usmanov a făcut cunoștință cu scrima la 13 ani, în Tașkent. Văzuse filmul Cei trei muschetari, dar s-a îndrăgostit cu adevărat de acest sport atunci când a intrat în sală și a ascultat armele lovindu-se. Mergea la antrenamente pe jos pentru că sala era doar la două stații de autobuz de el. Până la douăzeci de ani viața lui a însemnat scrimă, chiar dacă medicii i-au interzis să practice acest sport din cauza miopiei. Le-a spus părinților că nu se va lăsa pentru că și campionul olimpic Mark Rakita avea probleme și tot a continuat să stea pe planșă. Usmanov însă s-a oprit la douăzeci de ani, iar cel mai însemnat premiu a fost câștigarea Campionatului Național uzbek la individual de două ori. Tot din această perioadă o știe și pe soția sa, Irina Viner, antrenoare de gimnastică ritmică, cu care s-a căsătorit în 1992.

A făcut închisoare

A urmat apoi calea pe care o are orice om normal, a mers la facultate. Însă la 27 de ani a fost condamnat la închisoare pentru fraudă. A executat șase din cei opt ani de închisoare, iar în 2000 Curtea Supremă de Justiție din Uzbekistan a anulat acele acuzații considerându-le injuste. După ieșirea din închisoare a început ascensiunea miliardarului de astăzi. Ca într-o poveste de la Hollywood, unde totul e minunat și eroul obține mereu ce-și dorește.

Primii bani i-a făcut în urma unei întâmplări. Era țintuit la pat într-un hotel, iar colegul său de cameră era un inginer care lucra la o companie petrochimică. Usmanov a luat să citească o carte pe care omul o lăsase în urmă și a aflat că dintr-o tonă de polimer ar putea face între 30.000 și 36.000 de mii de pungi de plastic. O tonă costa 437 de ruble, în timp ce o pungă era vândută cu o rublă. A împrumutat bani pentru a plăti chiria unei fabrici, unde se lucra noaptea, și a scos pe piață pungi de plastic cu 60 de copeici.

De aici a pornit Usmanov să adune bani, a trecut pe la Gazprom, apoi a devenit coproprietar la Metalloinvest, care se ocupă cu extragerea și vinderea metalelor. Are acțiuni la diverse companii, dar este implicat și în jocurile de pe piața bursieră. În 2009 a cumpărat 2 la sută din acțiunile de la Facebook și le-a vândut în 2013 cu 525 de milioane de dolari, profitând de creșterea acestora cu 57 la sută din 2009.

Patron media

În urmă cu treisprezece ani, a intrat și pe piața media rusă. A cumpărat cotidianul rus Kommersant şi jumătate din acțiunile de la televiziunea sportivă 7TV. În portofoliul său se mai află site-urile livejournal.com și gazeta.ru. Pe lângă acestea este și coproprietar al MegaFon, al doilea operator de telefonie mobilă în Rusia, și al Mail.ru, cea mai mare companie de internet în lumea care vorbește rusa. A fost acuzat de multe ori de legături dubioase cu președintele Putin. "Sunt mândru că-l cunosc pe Putin și faptul că toată lumea nu-l place nu este problema lui Putin. Nu cred că lumea l-a iubit prea mult pe Truman după Nagasaki", a spus el pentru Forbes.

Realizarea pentru Tokyo

Pe lângă scrimă, lui Usmanov îi place și fotbalul, așa că a investit la Arsenal. Pentru că atunci când nu se bucură de moșia sa de 30 de acri din Moscova, din suburbia Rublioka, acolo unde are o proprietate și Vladimir Putin, Usmanov stă la Londra. De când a devenit președinte al FIE, a încercat să facă din scrimă un sport cât mai vizibil, iar bugetul federației internaționale a crescut de la an la an: în 2013 era de 7 milioane de dolari, iar în 2020 este preconizat a ajunge la 21,5. FIE a plătit în ultimii ani bani către televiziuni paneuropene pentru a transmite știri și competiții de scrimă. Spre exemplu, contractul anual cu Eurosport era de 2 milioane de dolari. O altă realizare a rusului a fost că a obținut ca scrima să aibă toate armele în probele pe echipe la JO 2020, până acum una dintre ele lipsea.

Anul trecut pe plus

Federația internațională a avut la finalul lunii trecute congresul anual, unde s-a anunțat că anul 2018 a fost încheiat cu un plus de 2 milioane de dolari la buget. Site-ul insidethegames.biz informează că acest lucru a fost posibil și pentru că donațiile președintelui s-au ridicat într-un an în care s-au sărbătorit 105 ani de existență a FIE la 11, 4 milioane de dolari. Din cei 21,5 milioane de dolari preconizați pentru anul viitor, 5 vor veni din donațiile lui Usmanov și 15,1 din veniturile generate de Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar surplusul ar putea ajunge la 11 milioane, susține același site.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close