SPORTURI  »  ALTELE  »  INEDIT

Zăpadă adusă cu căruţe » Organizatorii unui concurs de atelaje canine au apelat la soluţii extreme

Articol de GSP - Publicat luni, 13 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2014 20:33

Faţă de iernile trecute, cînd a nins abundent în luna ianuarie, pentru primul concurs de atelaje canine al sezonului, desfăşurat în week-end-ul trecut la Snowpark Ciumani, judeţul Harghita, s-a apelat la soluţii extreme.

Zăpada cu care au fost acoperite traseele a fost adusă cu căruţe de pe versanţii nordici ai Munţilor Gurghiu, de la altitudini de 1.700 de metri. Competiţia nu a putut fi amînată deoarece este inclusă în calendarul internaţional şi îşi anunţaseră participarea 22 de echipaje din Ungaria, Bulgaria şi Slovacia.

"Iarna aceasta total neobişnuită ne-a creat mari probleme şi aproape ne-a distrus planurile, întrucît zăpada lipsea de pe traseele de concurs. Am adus peste 50 de căruţe de zăpadă", a declarat Kiss Attila, repezentant al organizatorilor şi concurent.

"Şi pentru, mine şi pentru cîini a fost foarte dificil din cauză că erau multe pietre pe traseu, unele porţiuni erau îngheţate, dar sînt bucuros că am reuşit să terminăm cursa, iar cîinii sînt fericiţi că au putut să alerge pe zăpadă, căci în Bulgaria nu avem", a declarat concurentul Ivelin Todorov.

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează