SPORTURI  »  AUTO  »  ACCIDENTUL LUI MIRCEA VRĂJITORU

3.500 de kilometri pentru viaţă » Motociclistul Mircea Vrăjitoru, accidentat grav într-o cursă acum o lună, a fost adus în România

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 octombrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 19 octombrie 2012 21:14

Aflat în comă de 26 de zile, după accidentul grav din SuperStock 600 de la Portimao, tînărul de 19 ani a fost adus la Timişoara cu o maşină de la Faro (Portugalia)


Speranţele erau mici la începutul săptămînii. "Este în comă de gradul patru spre cinci", suna verdictul crunt al medicilor portughezi. Gradul cinci spre şase însemnînd moartea creierului! Situaţia a evoluat însă nesperat de bine. Miercuri, în urma unui control, s-a confirmat că Mircea este într-o comă între gradele 2 şi 3, "8 pe scara Glasgow".

Netransportabil cu avionul
S-a decis, astfel, ca Mircea să fie transportat, în tăcere deplină, spre România. "Nu l-au putut aduce cu avionul din cauza presiunii, aşa că au apelat la o maşină", a explicat Daniel Olariu, secretarul general al FR de Motociclism. Mircea şi familia acestuia au ajuns în Banat vineri dimineaţă, în jurul orei 4 dimineaţa. Pe parcursul zilei de ieri, tînărul a fost supus altor controale. "Doctorii vor să vadă dacă se impune o operaţie. Iar dacă aceasta este necesară, dacă băiatul este operabil", a conchis oficialul FRM.

Citește și:
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Superliga
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Tenis
Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Superliga
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (5)
vr46
vr46  •  20 Octombrie 2012, 18:09

Doamne ajuta-l ! :)

rexrapidistul
rexrapidistul  •  20 Octombrie 2012, 09:29

Cred si-i doresc insanatosire grabnica, acest baiat pe carwe-l cunoastem multi numai dupa activitatea lui sportiva, merita sa se bucure de viata!

pallmall
pallmall  •  20 Octombrie 2012, 08:51

Isi revine , e un baiat puternic si ambitios ! sanatate !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează