SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Irina Bara și Mihaela Buzărnescu, la un meci de tabloul principal de la Roland Garros » Marius Copil, eliminat în calificări

Irina Bara
Foto: Imago
Irina Bara Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 mai 2022 19:29 / Actualizat joi, 19 mai 2022 13:01

Irina Bara (27 de ani, 114 WTA) și Mihaela Buzărnescu (34 de ani, 118 WTA) au trecut în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros, după ce ambele au obținut victorii miercuri. Cele două sunt la un pas de accederea pe tabloul principal.

  • Simona Halep (19 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Elena-Gabriela Ruse (52 WTA), Irina-Camelia Begu (62 WTA) şi Ana Bogdan (91 WTA) vor reprezenta România pe tabloul principal de la Roland Garros
  • Irina Bara și Mihaela Buzărnescu li se pot alătura dacă vor triumfa și în ultimul tur al calificărilor
  • Jaqueline Cristian, locul 69 WTA, a spus pas turneului din cauza unei accidentări.

Irina Bara a avut o misiune foarte dificilă în fața franțuzoaicei Selena Janicijevic (19 ani, 344 WTA), dar a reușit să câștige, scor 5-7, 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat 3 ore și 4 minute.

Primul jucător semnat de Dinamo pentru sezonul viitor » Anunțul conducerii
dinamo
Primul jucător semnat de Dinamo pentru sezonul viitor » Anunțul conducerii

Pentru Mihaela Buzărnescu, lucrurile au fost mult mai ușoare. Sportiva noastră a obținut fără prea mari probleme victoria, trecând în două seturi, scor 6-3, 6-3, de elvețianca Susan Bandecchi (23 de ani, 190 WTA). Duelul a durat o oră și 30 de minute.

Marius Copil, eliminat în calificări la Roland Garros

Pe tabloul masculin însă, situația a fost diferită. Marius Copil (31 de ani, 246 ATP) a fost învins fără drept de apel, scor 2-6, 3-6, de italianul Giulio Zeppieri (20 de ani, 215 ATP). Românul nu a avut nicio oportunitate de break, iar deznodământul întâlnirii a fost tranșat în numai o oră de joc.

Roland Garros, al doilea turneu major al sezonului după Australian Open, este programat în perioada 22 mai - 5 iunie. 

Citește și alte știri despre tenis:

„Totul trebuie să se lege, încerc să urmez planul” » Simona Halep, interviu înainte de Roland Garros: „Colaborarea cu Mouratoglou m-a surprins”

Sorana Cîrstea, înfrângere neașteptată în primul tur la Strasbourg » Diferență de peste 300 de locuri în clasamentul WTA

Citește și:
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
Cupa Romaniei
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
Aryna Sabalenka, ședință foto nonconformistă! A lăsat terenul de tenis pentru alt decor
Tenis
Aryna Sabalenka, ședință foto nonconformistă! A lăsat terenul de tenis pentru alt decor
A semnat cu Dinamo! Nicolescu a anunțat transferul » E pariul lui Nuno Campos
Superliga
A semnat cu Dinamo! Nicolescu a anunțat transferul » E pariul lui Nuno Campos
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Stiri extrasport
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (1)
347655969058390
Ion Popescu  •  19 Mai 2022, 20:18

Dupa trei victorii Bara a ajuns pe tabloul principal. Poate maine se califica si Buzarnescu. Succes !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close