SPORTURI  »  BOX  »  CAMPIONATELE EUROPENE

Luminiţa Turcin şi Cristina Stancu şi-au asigurat medalii la Campionatele Europene de la Bucureşti

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Articol de GSP - Publicat marti, 03 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 03 iunie 2014 19:02

Pugilistele române Cristiana Stancu (cat. 69 kg) şi Luminiţa Turcin (+81 kg) s-au calificat luni în semifinale şi şi-au asigurat medalii la Campionatele Europene de box feminin de la Bucureşti.

Cristiana Stancu (69 kg) a învins-o în sferturi pe franţuzoaica Erika Guerrier, în timp ce Luminiţa Turcin (+81 kg), campioană europeană în 2009, a trecut în sferturi de Anastasia Cernokolenko (Ucraina). Ambele au asigurat bronzul. În semifinale, Cristiana Stancu o va înfrunta pe azera Elena Vîstropova, pe 6 iunie, iar Turcin va boxa cu italianca Flavia Severin, în aceeaşi zi.

Steluţa Duţă (cat. 48 kg), dublă campioană europeană, în 2006 şi 2007, şi vicecampioană mondială, a dispus în optimile de finală de belarusa Volga Luşcik şi s-a calificat în sferturi. Următorul meci va fi cu rusoaica Svetlana Gnevanova, pe 4 iunie.

Simona Sitar (64 kg) s-a calificat şi ea în sferturile de finală, după ce a învins-o în optimi pe daneza Camilla Jensen Skov, iar următoarea adversară va fi sârboaica Lidija Marjanovic, pe 4 iunie.

La categoria 75 kg, Ana Pătraşcu a fost învinsă în sferturi de azera Leila Javadova.

Obiectivul declarat al sportivelor antrenate de Adrian Lăcătuş, Constantin Gălbenuşe, Dumitru Feraru şi Mihaela Lăcătuş este cucerirea a trei medalii, câte una din fiecare culoare.

Rezultatele înregistrate luni: 
cat. 48 kg — optimi
Anne Marie Stark (Germania) b. p. (3-0) Jovanka Radulovic (Serbia) 
Elin Ronnlung (Suedia) b. TKO r.2 Aurica Ivanceco (R. Moldova) 
Steluţa Duţă (România) b. p. (3-0) Volga Luşcik (Belarus) 
Svetlana Gnevanova (Rusia) b. p. (2-0) Valeria Calabrese (Italia) 
Natalia Kniaz (Ucraina) b. p. (3-0) Elodie Bermudez (Franţa) 
Sevda Asenova (Bulgaria) b. p. (3-0) Sandra Brodacka (Polonia) 
Ayse Gagrir (Turcia) b. p. (3-0) Aziza Abasova (Azerbaidjan) 
Virginia Barankai (Ungaria) b. p. (3-0) Mateja Rajteric (Slovenia) 
cat. 64 kg — optimi
Natsha Jonas (Marea Britanie) b. p. (3-0) Anais Kistler (Elveţia) 
Valentin Alberti (Italia) b. p. (2-0) Elgan Fam (EUBC) 
Lidija Marjanovic (Serbia) b. WO (neprezentare) Marija Kosi (Croaţia) 
Simona Sitar (România) b. p. (3-0) Camilla Jensen Skov (Danemarca) 
Martina Schmoranzova (Cehia) b. p. (3-0) Aldel Khuri (Israel) 
Anastasia Beliakova (Rusia) b. p. (3-0) Cindy Rogger (Germania) 
Bianka Nagy (Ungaria) b. p. (2-1) Patricia Berghult (Suedia) 
Kinga Siwa (Polonia) b. p. (3-0) Wendy Couvercelle (Franţa) 
cat. 69 kg — sferturi
Clare Grace (Irlanda) b. p. (2-0) Guluzar Kara (Turcia) 
Stacey Copeland (Anglia) b. p. (2-1) Irina Poteeva (Rusia) 
Elena Vîstropova (Azerbaidjan) b. p. (3-0) Natalia Hollinska (Polonia) 
Cristiana Stancu (România) b. p. (2-1) Erika Guerrier (Franţa)

cat. 75 kg — sferturi
Sarah Scheurich (Germania) b. p. (2-1) Katerina Şambir (Ucraina) 
Leila Javadova (Azerbaidjan) b. p. (3-0) Ana Pătraşcu (România) 
Timea Nagy (Ungaria) b. p. (3-0) Serengul Bayrak (Turcia) 
Mireille Fontin Nouchka (Olanda) b. p. (2-0) Iaroslava Iakuşina (Rusia)

cat. +81 kg — sferturi
Luminiţa Turcin (România) b. p. (2-1) Anastasia Cernokolenko (Ucraina) 
Flavia Severin (Italia) b. p. (3-0) Danijela Vernic (Croaţia) 
Emine Bozduman (Turcia) b. p. (3-0) Irina Sineţkaia (Rusia) 
Maria Kovacs (Ungaria) b. p. (3-0) Cristina Rimkute (Lituania)

Sursa: AGERPRES


Playtech: CE TRAGEDIE! Matilda Pascal Cojocărița, în doliu. Vestea cutremurătoare a zilei


Comentarii (1)
solomon_i
solomon_i  •  03 Iunie 2014, 19:50

As dori sa le felicit dar...acest sport nu este pentru femei...!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează