SPORTURI  »  FORMULA 1  »  FERRARI

UPDATE E OFICIAL: Lewis Hamilton pleacă de la Mercedes și trece la Ferrari! A explicat în premieră decizia-șoc

FOTO: Fotomontaj F1
FOTO: Fotomontaj F1

Articol de - Publicat joi, 01 februarie 2024 21:13 / Actualizat joi, 01 februarie 2024 21:25

Este oficial, Lewis Hamilton (39 de ani) va schimba echipa la finalul lui 2024, atunci când îi va expira contractul cu Mercedes ♦ Multiplul campion mondial din Formula 1 va conduce pentru Scuderia Ferrari alături de Charles Leclerc (26), monegascul care și-a prelungit de curând înțelegerea cu constructorul din Maranello.

UPDATE 21:20 » Lewis Hamilton va concura pentru Ferrari

La scurt timp după anunțul despărțirii dintre Hamilton și Mercedes, a venit și anunțul așteptat toată ziua: Din 2025, Hamilton va concura pentru Ferrari. 

„Scuderia Ferrari se bucură să anunțe că Lewis Hamilton va se va alătura echipei începând cu 2025”, au anunțat italienii.

Anunțul a fost făcut și pe contul de Instagram al Formulei 1. 

E OFICIAL: Lewis Hamilton pleacă de la Mercedes și trece la Ferrari! A explicat în premieră decizia-șoc

UPDATE ora 21:00. Din 2025, Lewis Hamilton pleacă de la Mercedes

În această seară a venit anunțul oficial. „Mercedes F1 Team și Lewis Hamilton se vor despărți la finalul sezonului 2024. Lewis a activat o clauză de reziliere prevăzută în contractul pe care l-am anunțat anul trecut”, a transmis echipa alături de care Hamilton a cucerit 6 titluri mondiale. 

Valoarea Ferrari a EXPLODAT după transferul lui Lewis Hamilton » Acțiunile au atins astăzi un maxim istoric
HAMILTON, LA FERRARI
Valoarea Ferrari a EXPLODAT după transferul lui Lewis Hamilton » Acțiunile au atins astăzi un maxim istoric

Lewis Hamilton și-a explicat decizia:  

Am petrecut 11 ani uimitori la această echipă și sunt atât de mândru de ce am realizat împreună. Mercedes a făcut parte din viața mea de când aveam 13 ani. Aici am crescut, așa că să plec a fost una dintre cele mai dificile decizii pe care le-am luat vreodată. Dar simt că este momentul potrivit să fac acest pas și sunt entuziasmat de o nouă provocare.

Voi fi mereu recunoscător pentru sprijinul incredibil din partea familiei Mercedes, în special lui Toto pentru prietenia lui și felul în care a condus echipa și vreau să terminăm cu bine colaborarea. Sunt 100% angajat să livrez cea mai bună performanță posibilă în acest sezon și să transform acest ultim an cu «Săgețile Argintii» unul de neuitat.

UPDATE ora 13:00. Sky Sports anunță: „Hamilton a semnat cu Ferrari”

După informațiile apărute în Italia, englezii de la Sky Sports anunță că Hamilton a semnat deja cu Ferrari. El va pleca de la Mercedes la finalul sezonului și va face echipă cu Leclerc la Ferrari.

Știrea inițială:

În această dimineață, jurnaliștii italieni au lansat un scenariu fabulos. Scuderia Ferrari, cea mai titrată echipă din istoria Formulei 1, cu 16 titluri la constructori și 244 de victorii, ar lucra în culise la „transferul” lui Lewis Hamilton, septuplul campion mondial legat de Mercedes pentru încă un sezon, până la finalul lui 2024.

De curând, Scuderia Ferrari a anunțat prelungirea înțelegerii cu Charles Leclerc, însă negocierile cu celălalt pilot al echipei, Carlos Sainz junior, s-au împotmolit. Motivul, conform publicației Formu1a Uno, ar fi „senzaționala încercare de a-l aduce la Ferrari pe Lewis Hamilton din 2025, lângă Charles Leclerc”.

Ralf Schumacher: „Ferrari, campioană? Leclerc și Sainz fac greșeli prostești”
SCUDERIA FERRARI
Ralf Schumacher: „Ferrari, campioană? Leclerc și Sainz fac greșeli prostești”

Scenariu „bombă” din Italia: Ferrari îl vrea pe Lewis Hamilton lângă Charles Leclerc!

Hamilton mai are contract un an cu Mercedes, în 2024, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Astfel, înainte de sezonul 2025 Ferrari l-ar putea aduce pe britanic fără nicio compensație.

În spatele planului ar fi Fred Vasseur, directorul Scuderiei Ferrari, și John Elkann, președintele executiv al Ferrari.

Vasseur a colaborat cu Hamilton în Formula 3 și GP2, actuala Formula 2, înainte ca britanicul să debuteze în Formula 1 alături de McLaren. La volanul monoposturilor ART, echipa pe care Vasseur o conducea la acea vreme, Hamilton a câștigat titluri consecutive în 2005 și 2006.

Fred Vasseur: „Vorbesc cu Lewis Hamilton la fiecare cursă”

În vara lui 2023, Vasseur mărturisea că a rămas în relații strânse cu Hamilton: „Vorbim la fiecare Mare Premiu, a concurat pentru mine acum 20 de ani și suntem în continuare apropiați”.

Lewis Hamilton este unul dintre cei mai mari piloți din istorie, de 7 ori campion mondial și câștigător a 103 curse, primul la acest capitol în istoria competiției, peste Michael Schumacher (91) și Max Verstappen (54).

Ferrari ar fi a treia echipă din cariera de Formula 1 a lui Hamilton, după McLaren (2007-2012) și Mercedes (2013-prezent). Șase titluri mondiale le-a câștigat alături de Mercedes, unul cu McLaren, în chiar al doilea lui sezon în Formula 1, în 2008.

Pentru Carlos Sainz junior, pilotul care ar urma să fie „sacrificat” pentru aducerea lui Hamilton, 2024 va fi al patrulea sezon la Ferrari. Reprezentând Scuderia din Maranello, ibericul a câștigat două curse și a obținut 16 podiumuri.

Rezumatul VIDEO al MP din Abu Dhabi, ultima cursă de Formula 1 din 2023

Tot din Formula 1:

Omul care a lucrat cu Michael Schumacher e sigur: „Niciun om în istorie nu a primit îngrijiri ca el”
actualitate
Omul care a lucrat cu Michael Schumacher e sigur: „Niciun om în istorie nu a primit îngrijiri ca el”
Un nou circuit în Formula 1 în Europa » Intră în calendar din 2025
CIRCUIT
Un nou circuit în Formula 1 în Europa » Intră în calendar din 2025

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
adrian.7
adrian.7  •  02 Februarie 2024, 14:18

Sunt curios...Pero și Romina or fi participat la negocieri? O să apară jurnaliști care o să-i întrebe pupincuristic cum arată Hamilton

paolo13
paolo13  •  02 Februarie 2024, 04:20
Postat de rocky3 pe 01 Februarie 2024, 23:35

Credeam ca e un mare campion, dar nu e decât un alt mercenar gata de înrolat în armata celui ce plătește mai gras!

Gresesti, are bani sa va îngroape clubul în dolari!

Hitech
Hitech  •  02 Februarie 2024, 00:13
Postat de rav410wrc pe 01 Februarie 2024, 23:32

Rezultatele lui LH la Ferrari vor fi mult sub cele ale lui Vettel, atunci cand acesta din urma, a venit in cadrul Scuderiei, din postura de cvadruplu campion mondial !!

Cine va ieși campioană europeană și câte goluri va primi România la C.E. ne poți spune te rog, văd că ești un fel de babă cu vârcolaci!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează