SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROSTOV DON-CSM BUCUREȘTI, AZI, 18:00 DIGI, DOLCE, GSP.RO

De la ruși vin punctele! CSM București are nevoie de un meci bun cu Rostov Don pentru a evita jocul rezultatelor

Isabelle Gullden, golgeterul Ligii Campionilor în sezonul trecut, e principala marcatoare și acum pentru CSM, cu 16 reușite
Isabelle Gullden, golgeterul Ligii Campionilor în sezonul trecut, e principala marcatoare și acum pentru CSM, cu 16 reușite

Articol de - Publicat vineri, 11 noiembrie 2016 00:00

Campioana Europei are nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate ca să nu stea la mâna rezultatelor pentru calificarea în grupele principale.

CSM București e pe marginea prăpastiei. După succesul cu Rostov Don de la București, 24-21, în prima etapă din grupă, campioana Europei a suferit trei înfrângeri consecutive, iar calificarea e în pericol!

Pentru a nu sta la mâna rezultatelor, bucureștencele au nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate în meciul de azi, din Rusia, cu Rostov Don. Vicecampioana Rusiei trece printr-o situație asemănătoare, având și ea tot o victorie în patru meciuri!

"Încearcă să ne redea încrederea!"

Pentru a produce un șoc la echipă, CSM l-a demis pe danezul Jakob Vestergaard, iar în locul său a fost adus Aurelian Roșca, ultima oară la HCM Baia Mare. Roșca cunoaște foarte bine echipa din Rostov, jucând și anul trecut de două ori contra ei, ambele meciuri pierdute însă de Baia Mare.

"Formaţia rusă este o echipă foarte bună, mult îmbunătăţită faţă de anul trecut, care acum are însă mari probleme de omogenizare. Are nişte jucătoare-cheie, partida este deschisă oricărui rezultat, dar noi credem în şansa noastră", a declarat Roșca.

Jucătoarele privesc cu ochi buni schimbarea antrenorului. "Ne-a arătat că are încredere în noi. Totodată, încearcă să ne redea încrederea. Ne-a spus că noi suntem campioanele Europei și celelalte echipe trebuie să se teamă", a subliniat extrema Carmen Martin.

Un meci cât o finală

Și pentru CSM, și pentru Rostov disputa de azi va fi practic meciul sezonului. Ambele echipe au obiectiv calificarea în Final Four-ul de la Budapesta, din luna mai. Un rezultat negativ reprezintă un dezastru pentru fiecare grupare.

"Rostov are nevoie de victorie, la fel ca și noi! E o finală jucată mai devreme. Sper ca prin evoluția noastră să obținem puncte în Rusia. Cred că apărarea ar putea fi cheia partidei", a declarat muntenegreanca Majda Mehmedovici.

Le-au eliminat sezonul trecut

CSM București a eliminat Rostov Don sezonul trecut, în "sferturi", printr-o dublă victorie, ajungând apoi să câștige Liga Campionilor. Campioana României a câștigat la limită, pe teren propriu, 26-25, reușind însă să se impună și în deplasare: 29-28. A fost singura înfrângere suferită de echipa rusă după 13 victorii și un rezultat de egalitate!

Nume mari, joc slab

Rostov Don a pierdut și tiltul în Rusia sezonul trecut după care, în vară, a avut o campanie de transferuri agresivă. La Rostov a ajuns Ana Paula Rodrigues, fostă la CSM, pentru care Rostov a plătit 50.000 de euro celor de la Odense (Dan), dar și Anna Viahireva, cea mai în vogă handbalistă rusă a momentului.

Franțuzoaica Siraba Dembele și spaniola Alexandrina Barbosa au întregit careul de vedete. În ciuda acestor transferuri, antrenorul Jan Leslie nu a găsit deloc o formulă de joc, evoluțiile rusoaicelor fiind mai degrabă modeste.

Drum obositor

CSM București a plecat miercuri seara spre Rostov. Campioana României a zburat de la București la Istanbul, apoi la Moscova și de acolo la Rostov. Handbalistele au ajuns abia la ora 4:00 dimineața la destinație, aseară având programat un antrenament la ora jocului.

La întoarcere, româncele vor pleca la ora 4:00 dimineața de la Rostov și vor ajunge sâmbătă după-amiaza la Cluj. Duminică, ele vor juca la Bistrița meciul de campionat cu CSM, ora 14:30.

"Trebuie să lăsăm la o parte toate lucrurile negative de până acum și să dăm totul în prezent. E o finală și trebuie să o abordăm ca atare"
Isabelle Gullden, centru CSM București

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  11 Noiembrie 2016, 14:54

24 la 21 obtinut in partida tur, este un scor care va poate adormi vigilenta si credinta. Trebuie sa luptati fetelor, orice victorie se consfinteste dupa fluierul de final de meci al arbitrului. Avem incredere in voi si nu uitati ca sunteti campioanele noastre si ale Europei. Va iubim!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează