SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Hypo-Oltchim. Arbitrează lituanienii cu care echipele româneşti nu au pierdut niciodată!

Articol de - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00

Oltchim se teme de arbitrajul de la Viena, avînd în vedere puterea managerului Gunnar Prokop în cadrul Federaţeiei Europene de Handbal.

"Prokop a intrat pe teren la meciul cu Metz, a fost suspendat 5 ani şi amendat cu 45.000 de euro, dar pedeapsa i s-a redus la doar un an. Aihan Omer a fost suspendat pe declaraţiile unor arbitri tot pentru 5 ani, dar la recurs nu a obţinut nici o micşorare a pedepsei. De aici trebuie să ne dăm seama de puterea lui Prokop", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.


Partida de la Viena, de sîmbătă, va fi arbitrată de doi lituanieni: Vaidas Mazeika şi Mindaugas Gatelis. "Sînt doi băieţi tineri în care eu totusi am încredere. Sper să avem parte de un arbitraj corect", a notat Gavrilescu.
Mazeika şi Gatelis au condus de două ori Oltchimul în cariera lor, de fiecare dată vîlcencele cîştigînd. Ambele partide au avut loc în turneul de calificare pentru Liga Campionilor în 2007, la Rm. Vîlcea, Oltchim învingînd atunci cu 35-20 pe Madeira (Portugalia) şi cu 39-13 de BNTU Minsk (Belarus).


Şi Hypo a fost arbitrată de cuplul lituanian o dată, în 2009. A învins la Viena cu 38-28 pe Podravka Koprivnica. Mazeika şi Gatelis au arbitrat la Campionatele Mondiale din 2007 şi 2009, la feminin, dar şi la Mondialul masculin din 2009. Au fost deasemenea, prezenţi la Jocurile Olimpice de la Beijing. Nici "naţionalele" României nu au pierdut cu ei la centru. La feminin, 39-21 cu Tunisia şi 31-29 cu China la CM 2007 din Franţa, iar la masculin, România a învins Rusia 42-38 la Mondialul din Croaţia.


Şi Jolidon Cluj a avut noroc cu lituanienii. În "sferturile" Cupei Cupelor, în sezonul 2007-2008, ardelencele au învins pe teren propriu cu 33-27 pe Podravka Koprivnica.

Citește și:
Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”
Superliga
Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”
Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea
Superliga
Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea
Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș
Superliga
Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș
Marius Croitoru, întrebat de ce și-a înjurat jucătorii la meciul cu Voluntari: „Nu suntem la...”
Superliga
Marius Croitoru, întrebat de ce și-a înjurat jucătorii la meciul cu Voluntari: „Nu suntem la...”
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (7)
 •  06 Februarie 2010, 17:13

Oltchim pierde azi. Nu la diferenta mare, dar pierde.

 •  06 Februarie 2010, 15:22

ptr toti retardatii care ma contesta:sa mi-o vedeti in ciorba,....si tu baiazid nu mai sooge stiu tu ce ca nu-i frumos,...

stel1stu
stel1stu  •  06 Februarie 2010, 14:22

radu voina = ZERO

Vezi toate comentariile (7)
Comentează