SPORTURI  »  HANDBAL  »  SPECIAL GSP

INTERVIU » Iulia Curea, „secund” la CSM București, despre trecerea de la cariera de jucătoare la cea de antrenoare: „Vreau să fiu profesorul pe care să nu-l prindă elevii cu lecția nefăcută!”

Iulia Curea, tehnicianul secund de la CSM București, vorbește de trecerea din teren pe banca tehnică, foto: Imago +8   FOTO
Iulia Curea, tehnicianul secund de la CSM București, vorbește de trecerea din teren pe banca tehnică, foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 01 martie 2021 09:45 / Actualizat luni, 01 martie 2021 12:10

Iulia Curea, tehnicianul secund de la CSM București, vorbește de trecerea din teren pe banca tehnică. „Ca antrenor ești singur, ca jucătoare ești cu grupul. E infinit mai greu să conduci echipa”, spune Iulia.

La începutul sezonului, Iulia Curea a lăsat deoparte cariera de jucătoare și a trecut pe banca tehnică. Adrian Vasile, „principalul” de la CSM București, îi propusese să îl ajute. La 38 de ani, fosta extremă stânga se afla în fața unui nou reper în viață. Ce să facă? „Nu am zis din prima: «Da, dați-mi să semnez!» Am cerut timp de gândire. Nu fac asta pentru bani. Am analizat, am vorbit cu Adi Vasile, de la el a plecat totul, el mi-a explicat ce vrea de la mine. Viața jucătorilor e frumoasă, ne mai stresăm și noi, dar ca antrenor e infinit mai greu”, spune Iulia Curea.

„Antrenorul e singur, cu unu-doi oameni lângă el, ca jucător ești cu tot grupul. Acum îi înțeleg pe antrenori, încerc să le explic și jucătoarelor. Mă întreabă fetele, cum e în partea celalaltă? Îmi place ceea ce fac, dar recunosc că e foarte greu”, explică Iulia.

Când Adi Vasile s-a îmbolnăvit de coronavirus, Iulia Curea a trebuit să treacă în postura de „principal”. Toată responsabilitatea era pe umerii săi. Și în ce meci a debutat, chiar în derby-ul cu rivala din Rm. Vâlcea. „Am avut emoții, dar unele constructive. Am făcut totul să nu dezamăgesc. Chiar și pe Adi, pentru că el a avut încredere în mine. Dar nu aș accepta niciodată, în acest moment să fiu antrenor principal. Nu mă simt total pregătită, nu vreau să sar peste etape în carieră. Vreau să fiu profesorul ăla pe care să nu-l prindă elevii cu lecția nefăcută”, declară Curea.

A lucrat cu mulți tehnicieni, de la Gheorghe Tadici, Radu Voina, Aurelian Roșca, până la Jakob Vestergaard, Mette Klit, Kim Rasmussen, Dragan Djukici. De la fiecare a avut câte ceva de învățat.

+4 FOTO

- Cum trebuie să fie antrenorul în România? Zbir sau maleabil? 
- Nu există un prototip, nu există antrenorul ideal! În România nu poți să dai foarte mare libertate. Fără disciplină nu ajungi sus. Sportivul nu trebuie să știe de frică, ci de respect, de rușine, să aibă rușine. Iar tu, ca antrenor, să știi să te impui.

- Și cum se câștigă respectul, din punctul tău de vedere? 
- Depinde de caracter, dar trebuie să știi să impui disciplină. Respectul se câștigă cu atitudinea bună. Și să fii pregătit, profesorul care iese la tablă să știe lecția! 

Iulia Curea, „principal” și în Liga Campionilor?

SCM Rm. Vâlcea și CSM București se vor întâlni pe 6 și 13 martie, în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Este pentru prima dată când cele două mari rivale vor juca una împotriva alteia, în Europa. „Eu nu am dorit să picăm între noi. Mai bine aveam adversari din străinătate, ca să avem șanse să ajungă ambele echipe în sferturi. Dar așa a fost să fie”, a declarat Iulia. 

Până atunci, Iulia Curea ar putea să ocupe și în dubla manșă funcția de „principal”. Totul depinde de Adi Vasile, de starea lui de sănătate. Selecționerul României va ieși din carantină ăână atunci, dar trebuie să aibă test negativ la virusul SARS CoV-2 înainte de meciuri. 

Ca jucătoare, am fost un om drept, am știut să spun lucrurilor pe nume, dar nu într-un mod agresiv. Nu am urmărit să mă placă toată lumea, dar să fiu responsabilă și să-mi asumi ceea ce fac. Energică, realistă, curajoasă.

Înainte de a naște, eram mult mai emotivă decât acum, în momentul de față. Am fost o persoană emotivă, plângeam după meciuri, dar acasă, în pernă, nu doream să arăt în public.

Mi-aș fi dorit foarte mult să joc un turneu final acasă. Ar fi ceva unic și de acum încolo, dar nu cred că se va întâmpla prea curând. 
- Iulia Curea

Meciurile de suflet ale Iuliei Curea sunt cele în care s-a întors rezultatul 

„Nu mă uit la meciurile mele din trecut”, mărturisește Iulia. „Cred că am câteva pe la Vâlcea, într-o geantă prăfuită. Mi-aș fi dorit să le văd acum”. Care dintre ele sunt însă partidele de suflet? „Am un meci în cap, la Vâlcea, când am jucat cu Gyor, ne conduceau la pauză cu cinci goluri parcă. În repriza a doua am jucat foarte-foarte bine”, e primul care îi vine în minte.

„Mai este unul la CSM, cu Midtjylland acasă. Era Kim Rasmussen antrenor. Ne conduceau pe final, am intrat și am jucat foarte bine. Era anul în care apoi am câștigat Liga. Atunci eram, practic, a treia extremă, după Fisker și Da Silva. După acel meci, i-am câștigat încrederea. Și nu s-a mai pus problema să fiu a treia pe post”, povestește ea. „Îmi zicea că dacă sunt străine la echipă, trebuie să le folosească. Că eu sunt acasă și că nu mă deranjează. Am văzut că antrenorii au chestia asta”.

Soțul a făcut-o mai puternică 

„Șapte ani la Vâlcea am fost singură”, își amintește extrema. „Handbalul mi-a adus soțul. Am devenit mai puternică prin prisma lui. Niciodată nu m-a cocoloșit. El e foarte puternic mental. Niciodată nu m-a menajat. Dacă eu greșeam, a fost realist”, detaliază ea. „Am rămas șocată la început. Prin ochii fiecăruia, el nu e vinovat. M-a întărit foarte mult. Liniștea de acasă, din familie, o iei cu tine la locul de muncă”. 

Iulia Curea are o singură teamă 

Iulia se descrie drept o persoană curajoasă, dar care, cu timpul, a căpătat și o doză bună de responsabilitate. „Nu mi-e frică decât de moarte”, spunea ea apăsat. „Sunt o persoană cu multă adrenalină. Îmi place să merg în parcurile de distracții, să mă dau în toate. Înainte de a muri Andreea Nica, îmi doream să mă dau cu parașuta”, reamintește ea de cazul portarului de la Unirea Slobozia, care și-a pierdut viața, la doar 27 de ani, în 2015 într-un tragic accident pe Aerodromul Clinceni. „Apoi mi-am dat seama că am o responsabilitate”, conchide Curea.

Iulia Curea: „M-am urcat în tren când a trebuit!”

Iulia Curea de la cariera de portar la extremă stânga, de la o echipă retrogradată la tricoul de „galactică” la Oltchim. Cum a pierdut medalia la Europene cu naționala din cauza unei injecții!

Iulia Curea a decis la finalul sezonului trecut, la 38 de ani, să pună capăt carierei de jucătoare. Una începută la 12 ani, în poartă, la CSȘ Bacău. „Pentru că nimeni nu dorea să stea în poartă, m-am dus eu. Eram mică şi slabă, dar nu-mi era frică de mingile trimise de adversare”, rememorează Iulia. La un trial pentru loturile naționale, a fost văzută de Aurelian Roșca, care l-a sfătuit pe antrenorul ei de atunci, Eugen Manoliu, să o joace extremă. „Și extremă am ajuns”, spune râzând Iulia.

A mers la Piatra Neamț, a jucat în prima divizie, dar când echipa nemțeană a retrogradat, a fost descoperită de fostul antrenor al naţionalei, Gheorghe Tadici. „Am făcut pasul spre marea performanță. Dacă atunci nu plecam, nu știu dacă mai ajungeam aici. Veneam practic de la o echipă retrogradată la cea mai bună echipă din România, la acea oră. Toată lumea poate s-a întrebat ce caut eu de la Piatra Neamț la Vâlcea? Aveam oferte de la multe echipe din țară, dar am ales unde era mai greu, să zic așa. Și nu am făcut-o pentru bani, aveam 23 de ani și am venit pe puțini bani. M-am gândit doar că o să am șansa să joc la o echipă mare, șansa mea să fac ceva”, povestește Iulia. 

Nu i-a fost frică nici de concurență. „Dacă te duci la o echipă cu gândul că nu ai șansă să joci, nu ai ce căuta. Oricărui jucător îi trebuie meciuri în picioare. Trebuie să-ți asumi provocarea, joci 60 de minute la o echipă slabă sau mai puțin la o echipă bună! La momentul acela, mi-a fost teamă un pic de antrenorul Gheorghe Tadici. El venise după mine, eram în lotul B al României, și mi-a prezentat proiectul de la Vâlcea”, adaugă extrema stânga.

A jucat 7 ani la Vâlcea, până când Oltchim s-a desființat în 2013. Apoi, Iulia s-a urcat într-un alt tren, tot unul de viteză, la CSM București. Alte succese, alte momente importante trăite. Totul culminând cu Liga Campionilor câștigată în 2016.

- Iulia, te-ai împăcat cu gândul că nu o să mai fii jucătoare, că nu o să mai faci ceea ce ai făcut neîntrerupt 30 de ani? 
- E greu de spus, nu sută la sută. Mă gândesc că a venit pandemia și m-am resemnat. Știam că vreau să mă las de anul trecut. Acum am apucat-o pe un alt drum și e mai simplu. Am rămas cu fetele, cu deplasările alături de echipă. Am început viața de antrenor.

- Cum ai caracteriza cariera ta de jucătoare?
- Frumoasă, cu rezultatele la care am visat. Au fost multe satisfacții, realizări, o carieră împlinită. 

- Lucrurile bune sau lucrurile rele ies în evidență. Care îți vin primele în minte? 
- În general, lucrurile bune. Nici nu are rost în momentul în care te lași să te gândești la lucrurile rele. Doar dacă stai de vorbă cu cineva, să-i povestești din experiențele tale, ca el să nu mai facă aceleași greșeli pe care le-ai făcut tu. Dar eu, dacă trag linie, le uit pe cele rele.

- Care au fost momentele memorabile din cariera ta? 
- Faptul că am ajuns la Vâlcea, ăsta a fost trenul în care m-am urcat. Dacă atunci nu semnam, poate nu ajungeam aici. Când ne-am calificat în finala Ligii Campionilor cu Oltchim. Nu ai cum să uiți acele momente. Erau sentimente pe care le trăiam pentru prima dată. E o emoție pe care nu o poți compara cu altceva. Pe primul loc ar fi însă când am câștigat Liga Campionilor cu CSM București. Nu știu dacă mai speram să trăiesc un astfel de moment. După Vâlcea, echipa s-a desființat și atunci mă gândeam că o să ajung să joc la un nivel mai slab.

- Ai ales momentul acela să faci un copil tocmai pentru că echipa, Oltchim, se preconiza că o să se desființeze? 
- Nu, s-a întâmplat, pur și simplu. În 2012, când se auzeau zvonurile că s-ar putea ca echipa să se desființeze, atunci mi-am spus așa. Din luna decembrie, îmi aduc aminte bine, renunț la anticoncepționale și ce-o fi o fi. Dacă Dumnezeu și soarta decideau într-un fel, acceptam orice. Dacă e să se întâmple... Am negociat până în ultimul moment, nu știam că sunt gravidă. Eram la Oradea cu echipa națională. Când m-am întors acasă, eram însărcinată în două luni și eu nu știam, doar bănuiam. Negociam cu Brașovul, nu m-au crezut când le-am spus, au zis că mint și că vreau să merg în altă parte. Așa a fost destinul meu. 

Iulia Curea: „Injecția care mi-a luat medalia!”

- Poți face un Top 3 momente dezamăgitoare? Cele mai mari insuccese. 
- Am un moment cu echipa națională, în 2010. Eram în lot, înainte de Europeanul din 2010. M-am îmbolnăvit atunci, am făcut o amigdalită cu flegmon, în octombrie. M-am tratat, echipa a plecat în Franța în cantonament, eu am rămas acasă. Radu Voina era antrenor, mi-a zis să stau acasă ca să-mi revin și când se întorc, merg și eu din nou la lot. Mi s-a spus atunci că doctorul de la Oltchim, Dumnezeu să-l ierte!, că a murit, mi-a făcut o injecție și dacă mergeam, era doping. Nu știu dacă e adevărat, cert este că am pierdut o medalie și e regretul meu.

- Și alte două? 
- Un alt regret, că nu am câștigat cu Oltchim Liga Campionilor. Nu e un gust amar, e un regret că nu am știut cum să gestionăm emoțiile, Viborg era un nume, ne-am speriat. Și altul la CSM București, când nu ne-am calificat în Final Four.

- În teren, extremele depind de celelalte jucătoare. Aveai o preferință să joci cu o anumită jucătoare pe interul stânga, ca să primești pase? 
- Normal că-ți dorești cu jucătoarea care știi că poate să-ți dea mai multe pase. Sunt interi care joacă doar cu spatele la extreme. O extremă e ușor de judecat, poți să joci 30 de minute, să alergi de-ți sar ochii, dar să nu primești mingea. În minutul 20, dacă ai primit mingea, trebuie să dai gol, că altfel rămâi cu imaginea aia: «A avut una și a ratat-o!». Așa e fișa postului, nu trebuie să facem o tragedie, am înțeles-o destul de târziu. Ziceam că eu am ratat una și alta la 9 metri rata 3-4. Dar așa e, am înțeles mai târziu.

Iulia Curea: „România a avut extreme de nivelul Norvegiei și Danemarcei!”

- Depindea și de portar, de tipul de portar pe care-l aveai în față? 
- Nu aveam teamă, eram tânără și nu aveam experiență. Îmi aduc aminte când am jucat cu Cecilie Leganger. Și la Luminița Huțupan la antrenamente, parcă se umplea poarta când ieșea.

- Ce ai apreciat cel mai mult la Luminița Huțupan? 
- Lumi era senzațională la contraatac, ne punea mingea în mână. Știam că dacă alergam pe contraatac, aveam mingea de la ea. Trebuie să te pregătești, să iei informații despre portari. Fiecare jucătoare are o aruncare preferată, un colț preferat, o aruncare.

- Ce jucătoare de pe postul de extremă ți-au plăcut de-a lungul anilor? 
- Cristina Vărzaru mi-a plăcut, Alice Ardean Elisei, Ramona Farcău era la fel de bună și pe stânga, și pe dreapta. Chiar consider că am avut extreme bune de-a lungul timpului. La nivelul norvegiencelor, al danezelor.

- Cea mai bună prietenă din handbal? 
- Nu fac top cu prietenele, dar am cât să le număr pe o mână. Nu le pun într-o ordine, dar le am în suflet pe toate.

- Din străinele cu care ai jucat, cu cine ai rămas în legătură? 
- Cu Maria Jovanovici la Vâlcea, prietenă am rămas și cu Maysa Pessoa. Mai vorbesc cu Fernanda Da Silva. Și cu Bella Gullden am rămas în relații foarte bune.

- Ca jucător, cum te recuperezi după o noapte pierdută? 
- Contează vârsta la care le pierzi. Poți să pierzi la 21 sau la 23 și aproape nu simți, dar după 30 de ani e foarte greu. Nu poți să fii la fel la antrenamente. Viața sportivă nu există dacă pierzi prea multe nopți.

În afară de pregătirea fizică, pe primul loc în sport acum e mentalul, cât de puternic ești. Asta vine doar cu antrenament în meciurile oficiale. În meciuri grele. În ultima secundă. Unghiurile mici, siguranța cu care te duci să dai gol, ai încredere dacă marchezi. Te duci din unghiuri mici, îți asumi ca extremă.

Este un vis împlinit ca sportiv și dacă ajungi să ți se cânte o dată imnul național. Meciurile echipei naționale nu se compară cu cele de la echipe de club.

Unitatea echipei bate orice. Și atitudinea, dorința, energia bat orice tactică. Este imposibil ca fetele să fie toate prietene în afara terenului, dar în teren, când dai totul, e cel mai important.

În general, în vestiar eu eram în gașca veselă. Dar cu trecerea timpului, la CSM, am migrat ușor-ușor de partea serioaselor. Mă băgau cele tinere la bătrâne.

Eu nu am fost omul banilor, dar nevoia financiară este prezentă, sportivii nu au alt venit. Situația financiară dificilă strică atmosfera în echipă pe plan îndelungat.
- Iulia Curea

- Cu echipa națională, ce repere ai?
- Nu am niciun rezultat notabil. Am debutat în 2009 la Campionatul Mondial, apoi am mers la CM 2011 Brazilia, CE 2012 Serbia, după care am rămas gravidă.

- A fost un regret că nu s-a mai contat pe tine după ce ai născut? 
- Dacă tot am început să joc, după o perioadă, normal că îți dorești, pentru că vrei să joci handbal la cel mai înalt nivel. Mi-am dat seama că nu se mai întâmplă nimic și în sufletul meu m-am împăcat, m-am dedicat echipei de club și familiei. M-am resemnat.

- Care era sentimentul când ajungeai la echipa națională? 
- Sentimentul că joci pentru echipa națională nu poate să fie decât de mândrie, ești onorat, doar gândul că mergi la echipa națională este visul suprem. Îți cântă imnul. E un vis împlinit și dacă apuci să mergi doar o singură dată! În acel mediu, la echipa națională, nimic nu se compară cu meciurile de la echipa de club. E ceva unic și-l simți doar dacă ești acolo.

- Fetița ta, Daria a apucat să te vadă jucând handbal. Ce-ți spunea? 
- Când pierdeam, veneam acasă și mă certa. Mereu întreba de ce nu dau eu mai multe goluri. Când veneam învingătoare, pupici, felicitări, dar tot nu ai dat multe goluri... Acum mi-a zis că eu sunt antrenor junior, așa a înțeles ea termenul de antrenor secund.

Trei ani colegă de cameră cu Neagu

- Ce e străin e mai bun. Ai simțit această judecată ca jucătoare? 
- Da, de mai multe ori. Cred că în orice domeniu li se dă mai multă încredere străinilor. Îi respectăm mai mult decât pe ai noștri. Nu sunt o jucătoare care să fi jucat în străinătate, dar când mergi acasă, trebuie să joci, să demonstrezi că meriți să fii titulară. Nu îți dau credit de la început.

- Ai un regret că nu ai apucat să joci afară? 
- Nu, dar cred că ar fi fost o experiență interesantă. Nici nu am avut o ofertă pentru că mereu semnam la echipele unde eram. La Vâlcea, am stat 7 ani, după ce am născut, cine mai pleacă? Era greu să pleci de la Vâlcea. Așa a fost să fie.

- Cu cine ai fost colegă de cameră? 
- Cu Cristina Neagu trei ani. La Vâlcea stăteam cu Ionela Stanca.

- Cine se trezea prima? 
- Cu Ionela, ea întotdeauna. Eu nu sunt matinală. Cu Cristina, dacă aveam micul dejun la 9, la 9 fără un sfert ne trezeam. Seara, pe mine mă lua somnul. Îmi zicea, „ai îmbătrânit, ai copil mic, vii în cantonament să dormi!”. Dacă o lua pe ea somnul, e genul care nu suportă să-i faci gălăgie.

- Ți-a luat ceva handbalul? 
- Sunt sacrificii. Nu mai ai copilăria aceea liberă, ai sărit peste anumite evenimente, dar la final, când tragi linie, sportul mi-a oferit mult mai multe. Aș lua-o de la început. Acum aș gestiona însă altfel multe momente din carieră. Cu experiența, cu anii, îți canalizezi astfel energia.

Iulia Curea dincolo de teren

- În viața de zi cu zi, cum era Iulia? 
- În prima parte a carierei, când nu eram căsătorită, focusată pe handbal. Antrenament, acasă, mă odihneam mereu după-amiaza. Cred că aveam timp liber, dar nu știam cum să-l gestionăm. Persoană deschisă, cu energie pozitivă, nu-mi plăcea să stau singură.

- În afară de handbal, ce-ți plăcea să faci? 
- Îmi plăcea să merg la filme la cinema. Când eram la Vâlcea, veneam la București, de multe ori. Cel mai mult filmele cu supereroi și cele de groază. (râde) Acum studiez adversarii. 

- Gătești? 
- Gătesc de nevoie, nu e o plăcere. Dacă aș putea, nu aș găti niciodată! 

93 de selecțiia adunat Iulia Curea în naționala României, pentru care a marcat 226 de goluri

11 sezoane de Liga Campionilora jucat Iulia Curea în carieră: 6 la Oltchim și 5 la CSM București. A marcat 204 goluri

Citește și alte știri din handbal:

Federația lui Dedu continuă politica pumnului în gură! Ce s-a întâmplat cu Gheorghe Tadici

Sporting Lisabona-Dinamo 31-32 » Dinamo a învins la Lisabona, dar degeaba. Calificarea e ratată!

Playtech: ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt


Comentarii (4)
juv3ntin
juv3ntin  •  02 Martie 2021, 00:33

bai marian. "focusată pe handbal" focusat nu e cuvant in limba romana. da-o-n pisici.

844831225687843
Petre Stoian  •  01 Martie 2021, 14:50

Daca nu vrea sa arda etapele de ce nu a inceput ca antrenoare la o echipa de junioare ?

1165169533513579
Toros Aurelianus  •  01 Martie 2021, 13:06

Iulia Curea si pe fundal se vede un ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează