SPORTURI  »  HANDBAL  »  DECLARAŢIE

"Oltchimul este echipa mea favorită"

Articol de GSP - Publicat luni, 10 martie 2008 00:00

Herbert Muller, antrenor Nurberg, a făcut o analiză a meciului dintre Lada şi Gyor, eliminînd posibilitatea blatului, ]n direct la sportro.
"Partida dintre Lada şi Gyor a fost foarte palpitantă, la sfîrşitul meciului am fost cu sufletul la gură. Am ţinut cu Gyorul, dar nu a putut să cîştige. Îmi pare rău că punctul pierdut de Oltchim la noi este exact cel care le lipseşte, dar 5 puncte pierdute în deplasare este mult".

Deşi se simte bine la Nurnberg, Muller recunoaşte simpatia pentru Oltchim: "Oltchimul este echipa mea favorită. Eram sigur că va ajunge în finală. Vom încerca să încurcăm Lada, dar pentru noi este mai important campionatul. Nu merg în Togliatti cu echipa a doua sau cu rezervele. Vom juca şi pentru Oltchim în ultima etapă. Dacă li s-ar fi dat încredere jucătoarelor, Oltchimul as fi ajuns în semifinale".

"Mă simt foarte bine în Nurnberg. Neînţelegerea dintre mine şi Tadici are o poveste lungă şi a pornit de la transferul unei jucătoare. Am încercat să fac un transfer şi după ce vorbisem cu jucătoarea, l-am sunat pe Tadici iar comportamentul lui a fost josnic. Am o viaţă foarte frumoasă aici", a continuat Muller.

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Campionate
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Campionate
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Nsimba a vorbit deschis despre situația lui la Craiova: „Contractul meu? Așa stau lucrurile”
Cupa Romaniei
Nsimba a vorbit deschis despre situația lui la Craiova: „Contractul meu? Așa stau lucrurile”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (9)
 •  11 Martie 2008, 21:15

DACA OLTCHIM ERA ECHIPA TA DE SUFLET,FAVORITA NU LUPTAI CA UN LEU CU ECHIPA TA SA SCOTI UN EGAL.DUPA RAZBOI,MULTI VITEJI SE ARATA!PACAT CA NU AI CARACTER.CREZI CA ECHIPA TA VA MISCA IN FRONT IN RUSIA?CREZI CA JOCI IN AUSTRIA?PACAT CA NU AI CARACTER SI CA TE JIGNESTI CU TADICI UN ROMAN,OM DEOSEBIT.

 •  11 Martie 2008, 13:54

LASA-NE BA MASCARICIULE CU SFATURILE,ITI OFERI DEGEABA SERVICIILE,CE-I DAI TU INDICATII LUI TADICI,CARE TE-A FACUT PE UNDE TE-A PRINS,IAR CAND AI FACUT UN EGAL NOROCOS IN ULTIMA SECUNDA,FACEATI HORA BUCURIEI,DE PARCA ATI CASTIGAT CAMP.MONDIAL?ESTI O "SCURSURA"CARE TE BAGI DOAR TU IN SEAMA FARA VALOARE LA HANDBAL,CIUCA BATAILOR LA SCOR SI ACASA SI IN DEPLASARE!MARS MIZERIE DE OM!!!!!

 •  11 Martie 2008, 09:01

Domn profesor, dupa ce ati patit la Valcea credeam ca nu veti mai scoate un cuvintel macar o luna de zile

Vezi toate comentariile (9)
Comentează