Articol de GSP - Publicat marti, 21 decembrie 2010 00:00 / Actualizat marti, 22 februarie 2011 01:59
Radu Voina a fost invitatul special al Gazetei Sporturilor, unde a interacţionat cu cititorii ediţiei online, pe chatul gsp.ro.
Antrenorul "naţionalei" de handbal feminin a României, medaliată cu bronz acum două zile la Campionatul European din Danemarca, s-a referit la eventuala premiere din partea preşedintelui Traian Băsescu, a comentat posibilitatea de a nu mai pregăti echipa naţională şi a recunoscut lipsa de valoare a jucătoarelor tinere care vin din urmă.
Iată cele mai interesante afirmaţii:
1. România nu este dependentă de Cristina Neagu, dar sigur că greul l-a dus ea la acest Campionat European. Nimeni nu este de neinlocuit, dar totuşi este important cu cine faci acea înlocuire.
2. Este foarte bine că se vorbeste foarte mult despre Cristina şi trebuie ca performanţa să fie arătată tuturor, dar departe de a fi o stare de invidie în rîndul colegelor ei. Există un grup solidar şi fetele sînt unite, nici vorbă de invidie.
3. Reconstrucţia echipei nu a început de ieri, ci mai demult. Nu e ca la o casă, punem cărămizi şi gata... Trebuie făcută uşor-uşor, fără a perturba activitatea.
Sigur, este simplu de spus 'jucătoare tinere', însă diferenţa de valoare faţă de cele care formează acum lotul este destul de mare. Pentru a cuceri medalii la competiţii oficiale trebuie să vină din spate jucătoare de mare valoare, ceea ce ne lipseşte, sînt departe de valoarea titularelor.
4. Nu putem merge la Traian Băsescu, dacă nu sîntem chemaţi. Dacă ne cheamă, ar fi o onoare să mergem, în ciuda declaraţiilor care au apărut, cum că noi nu am onora eventuala chemare pentru distincţii. Eu nu am spus niciodată aşa ceva, iar pînă acum nu ne-a invitat nimeni.
5. Să dea Dumnezeu să mai obţinem medalii la nivel de echipe, dar eu sînt sceptic, nu ne va fi deloc uşor.
6. Dacă îmi reproşez ceva? Am încercat la Campionatul European să fac ceea ce credeam eu că este bine. Cu siguranţă, deciziile nu au fost mereu cele mai bune, am făcut şi greşeli, ca orice om. Dar a-mi reproşa ceva acum, nu mai ajută la nimic.
Oricum, este uşor să se comenteze din faţa televizorului, cu un pahar de vin în mînă, sa spunem, şi alta este să joci acolo.
7. Dacă mai continuu? Este o întrebare grea. Am ajuns la o vîrstă (n.r. 60 de ani) la care nu mă mai pot lansa foarte departe, vom vedea ce ne aduce viitorul. Dacă îmi doresc să merg mai departe la echipa naţională? Deocamdată, nu ştiu exact.
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
