SPORTURI  »  HANDBAL  »  SCM RM. VÂLCEA - BBM BIETIGHEIM 34-27

SCM Rm. Vâlcea - BBM Bietigheim 34-27 // Kristina Liscevic, „vrăjită” de ce a găsit la Vâlcea: „Suporterii fac peste tot atmosferă, dar nu ca aici”

Articol de - Publicat vineri, 04 octombrie 2019 21:41

SCM Rm. Vâlcea - BBM Bietigheim 34-27 // Kristina Liscevic, sârboaica de la SCM Râmnicu Vâlcea, e extaziată de atmosfera de la Rm. Vâlcea. 

Aceasta spune că peste tot suporterii își încurajează echipa, susțin jucătoarele, dar nu cum o fac românii. 

Kristina Liscevic a venit în această vară la Rm. Vâlcea. Sârboaica a evoluat în multe campionate puternice. A jucat finala Cupei EHF sezonul trecut cu Esbjerg, acum ani buni a evoluat la Vâlcea cu Metz, campioana Franței, dar spune că se simte cu adevărat handbalistă când joacă într-o asemenea atmosferă. 

- Kristina, vă așteptați la o asemenea diferență la final? 
- Nu ne așteptam la o asemenea diferență, dar ne așteptam la cele două puncte, am luptat pentru puncte. Am avut o puternică susținere, au fost momente bune, am avut și momente dificile, dar am luptat. Este important că nu am cedat niciun moment. 

- Cum ți s-a părut Bietigheim? 
- O echipă foarte puternică. O formație atipică școlii germane, care joacă în mare viteză. Ne așteptam să fie mai puternice în apărare, dar cred că nouă ne-a ieșit foarte bine jocul în atac.  

- Ai jucat în această sală cu Metz. Care a fost diferența, acum? 
- Ooo, cu mulți ani înainte. Nici nu-mi mai amintesc bine. Acum a fost diferit, cu siguranță, pentru că acum nu mai eram în postura de adversară. Cu Metz am pierdut, și înfrângerile nu prea se țin minte. Acum a fost victorie, și e altceva. Totdeauna e bine când câștigi.  

- Ce zici de atmosferă? 
- Este mai mult decât fantastic. Peste tot suporterii fac atmosferă, sunt senzaționali, își încurajează echipa, dar nu ca aici! Când joci aici, cu acești oameni minunați în spate, parcă e mult mai ușor să câștigi.  

- A trebuit să alergați foarte mult în această seară. 
- Da, am alergat în atac, am alergat în apărare, dar știam la ce să ne așteptăm. Nu s-a jucat niciun moment la ralanti. 

- Crezi că e posibil să vă calificați în Main Round, pare o grupă foarte grea? 
- Pentru asta muncim, la asta ne gândim în fiecare moment. Toată lumea e fericită că am câștigat și toată lumea aici se gândește cum să ne calificăm mai departe. Suntem foarte unite și luptăm una pentru cealaltă. 

- Puteți bate Brest și Bietigheim la Vâlcea? 
- Totul e posibil în sport, mingea e rotundă. Dar trebuie să muncim și să pregătim foarte bine meciurile.  

Ce începe rău se termină și mai rău! 

Jucătoarele de la Bietigheim au avut un sejur de coșmar la Rm. Vâlcea. Cinci dintre ele au descoperit pe aeroport, la București, că nu le-au sosit bagajele. Degeaba au așteptat, bagajele nu s-au găsit în timp util. "Tricouri aveam de schimb, le-am inscripționat doar, dar nu aveam restul de echipament. A trebuit să mergem cu fetele în oraș să le cumpărăm încălțări", a declarat unul dintre oficialii nemți. Și problemele nu s-au terminat aici. 

Nemțoaicele s-au antrenat cu o seară înaintea meciului în Sala Sporturilor "Traian": Oficialii le-au dat la final cheia vestiarului pentru a nu mai depinde de nimeni. Numai că responsabilul cu cheia a uitat-o la hotel. Cum afară ploua cu găleata, iar în Rm. Vâlcea traficul era foarte intens la acea oră, jucătoarele au așteptat la ușă circa 20 minute. Și, la final, cireașa pe tort, înfrângerea la scor în fața campioanei României. 

Șase ani de așteptare  

Pe 17 martie 2013 Vâlcea trăise live ultimul meci în Liga Campionilor. Oltchim a învins atunci cu 23-20 pe Krim Ljubljana și s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor. Semifinala cu Gyor nu s-a mai jucat însă la Rm. Vâlcea, oficialii echipei alegând să joace la București, în Sala Polivalentă, pentru a obține mai mulți bani din încasări. 

Într-un sezon cu mari probleme financiare, Oltchim a ratat calificarea în ultimul act, iar la finalul sezonului Oltchim s-a desființat. Azi, după 6 ani, mirajul Ligii a fost din nou la Vâlcea, iar atmosfera a fost ca întotdeauna. Vâlcea a revenit în Europa în același fel în care dispăruse, printr-o victorie. 

Au jucat pentru o zi liberă 

Antrenorul Florentin Pera a dezvăluit la final că le-a promis fetelor, în cazul în care vor câștiga disputa cu Bietigheim la cel puțin 5 goluri diferență, o zi liberă în plus. "Marți jucăm la Craiova, avem un meci foarte greu, și nu ne permitem nicio zi de pauză. Îmi propusesem să le chem pe fete sâmbătă, la recuperare. Dar acum nu am ce face, trebuie să mă țin de promisiune", a declarat Pera. 

Vezi și: 

SCM Rm. Vâlcea - BBM Bietigheim 34-27 // VIDEO + FOTO Pe teren și în tribune, ca în vremurile bune! Vâlcea obține o victorie entuziasmantă la revenirea în Liga Campionilor

Citește și:
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Conference League
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
L-a distrus în direct pe Coelho: „Nu poți să faci așa ceva în prelungiri!”
Conference League
L-a distrus în direct pe Coelho: „Nu poți să faci așa ceva în prelungiri!”
Ce scriu grecii, după finalul ireal din AEK Atena - Universitatea Craiova: „Cadou minunat!”
Conference League
Ce scriu grecii, după finalul ireal din AEK Atena - Universitatea Craiova: „Cadou minunat!”
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Superliga
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Profit.ro
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (2)
446194735563038
Cony Nick  •  05 Octombrie 2019, 01:32

Felicitarii echipei, antrenoriilor, a celorlatii care se ocupa de recuperarea sportivelor si a clubului.

840249752763604
Claudiu Mosoiu  •  04 Octombrie 2019, 22:23

Felicitari, Valcea a demonstrat, din nou, ca are mare potential. Atat antrenorul cat si fetele, in principal, au o cariera frumoasa in fata.............trebuie doar munca si seriozitate.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează