SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA ROMÂNIEI

Surpriză de proporții în Cupa României la handbal! Au învins-o pe Rapid și merg în Final Four

SCM Craiova merge în Final Four-ul Cupei, Rapid ratează orice șansă de Europa // foto: Facebook
SCM Craiova merge în Final Four-ul Cupei, Rapid ratează orice șansă de Europa // foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 22 aprilie 2026 20:21 / Actualizat miercuri, 22 aprilie 2026 21:15

SCM Craiova a produs o surpriză de proporții în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin. Elevele lui Costică Buceschi s-au impus cu scorul 30-28 în fața celor de la Rapid și au avansat în Final Four-ul competiției, unde vor întâlni Gloria Bistrița.

SCM Craiova, echipă care are un sezon intern extrem de modest, fiind pe locul 10 în acest moment, prima poziție care nu duce la barajul pentru salvare, a produs surpriza în Cupa României, unde a eliminat-o pe Rapid, echipă cu pretenții, care a jucat în cupele europene în această stagiune.

Prima repriză a jocului de la București s-a încheiat la egalitate, scor 17-17. Și la începutul părții a doua cele două echipe au mers umăr la umăr până spre final, când oltencele s-au desprins, impunându-se la două goluri diferență.

SCM Craiova merge în Final Four-ul Cupei, Rapid ratează orice șansă de Europa

Pentru Rapid, acesta a fost primul meci după plecarea antrenorului Laurent Bezeau (57 de ani), cel care a încheiat în mod amiabil colaborarea cu giuleștencele, după o serie de rezultate nefaste în campionat. Acesta mai avea contract până în 2027 cu Rapid.

Rapid își punea mari speranțe în Cupa României, deoarece era singura rută care mai ducea spre Europa, unul dintre obiectivele echipei.

Anul trecut, Rapid a terminat pe locul 5 și la începutul acestei stagiuni a jucat în EHF European League, a doua competiție din punct de vedere valoric de pe continent, unde a ratat dramatic calificarea în Final Four. 

Acum, după 19 etape, Rapid este pe locul 8, poziție care nu duce în cupele europene. Singura variantă ar fi fost să câștige Cupa României, dar după eșecul cu SCM Craiova a ratat șansa calificării în Final Four.

Gloria Bistrița s-a calificat și ea în Final Four

Tot miercuri seara s-a jucat și ultimul sfert de finală din Cupa României, unde liderul la zi din „Liga Florilor”, Gloria Bistrița, a trecut clar de Corona Brașov, scor 35-22.

Bistrițencele nu au avut deloc emoții și au dominat de la un cap la altul jocul. 17-8 a fost scorul după primele 30 de minute, iar gazdele au continuat să își mărească ecartul în partea doua.

Urmează Final Four-ul de la Baia Mare

Final 4-ul Cupei României la handbal feminin va avea loc la Baia Mare, în 9-10 mai.

  • SCM Râmnicu Vâlcea - CS Minaur Baia Mare

  • SCM Craiova -Gloria Bistrița

Câștigătoarea Cupei României își va sigura prezența în EHF European League în sezonul 2026-2027.

În 2025, CSM București și-a adjudecat Cupa României după ce a învins-o pe Gloria Bistrița cu 34-30.

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat: „Un ultim AHOE!... pentru tine, Poe!”
Liga 4
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat: „Un ultim AHOE!... pentru tine, Poe!”
„BOMBA” ZILEI! Ofertă neașteptată pentru Mirel Rădoi: „Discuțiile sunt avansate”
Campionate
„BOMBA” ZILEI! Ofertă neașteptată pentru Mirel Rădoi: „Discuțiile sunt avansate”
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
blackseacoast
blackseacoast  •  22 Aprilie 2026, 21:32

Vărzaru, Vărzaru...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează