Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 06 august 2012 00:00 / Actualizat luni, 06 august 2012 10:10
Toate televiziunile vor cîteva vorbe de la campioana olimpică de la sărituri. De la cea care încă e campioana olimpică la sol şi poate deveni din nou. Ea, Sandra Izbaşa, zîmbeşte. Pare un copil fericit care are de gît o jucărie deosebită, cam mare şi cam grea, dar atît de dorită!
Octavian Belu se retrage în lateral şi o lasă pe Sandra să răspundă la întrebări. Ea face însă un gest spontan, minunat, de o generozitate ce te lasă perplex. Îşi scoate medalia şi i-o pune la gît antrenorului. Val de emoţie.
"În atîţia ani, e prima dată cînd un sportiv îmi aşază medalia lui la gît", mărturiseşte Belu. Nu e obişnuit, ar vrea să i-o înapoieze fetei cît mai repede, dar ea îi spune s-o mai ţină. Aşa e Sandra. Surprinzătoare. Un copil fericit. De fapt, o tînără fericită care acum patru ani nu ştia cum va evolua viaţa ei. Nici cariera.
Iar acum iat-o aici, la 22 de ani, cu un noi titlu olimpic cucerit. Cîte gimnaste române au mai reuşit asta de-a lungul anilor? Doar două: Nadia Comăneci (1976-1980) şi Simona Amînar (1996-2000). De duminică, Izbaşa li se alătură.
- Sandra, cum ai trăit această finală?
- A fost dificil, la finală cu iei contact cu aparatul decît atunci cînd intri în concurs. Dar am arătat că acela care e pregătit face surpriza.
- Ai ştiut cum s-a desfăşurat concursul?
- Nu. Eu nu mă uit niciodată la nimeni, caut să mă concentrez doar pe ce fac eu.
- Asta înseamnă că n-ai ştiut imediat că eşti campioană olimpică!
- Nu, am aşteptat nota şi apoi să se afişeze clasamentul. Abia atunci am aflat.
- Ai revenit la acest aparat după ce o vreme nu l-ai mai făcut.
- Da, de doi ani îl pregătesc din nou. Şi vreau să le mulţumesc antrenorilor, doamnei Bitang şi domnului Belu, că au insistat, că mi-au explicat şi m-au convins. Fără ei, n-aş fi aici, cu medalia.
- Ce aşteptai tu de la sărituri?
- Mi-am dorit să am două execuţii cît mai curate.
- Iar pentru sol?
- Va fi greu şi acolo şi îmi doresc acelaşi lucru: să am o execuţie cît mai bună. Aşa cum fac acasă.
- O întrebare un pic patetică acum: cum te simţi pe podium cînd eşti pe locul unu în comparaţie cu treapta de argint sau bronz?
- Cînd ţi se cîntă imnul... Nu poţi explica în cuvinte cum te simţi atunci. E imnul ţării tale, e cel mai frumos.
- Şi, întorcîndu-te în timp, acum patru ani te vedeai peste alţi patru aici, concurînd?
- Nu. Chiar mă întrebau mulţi dacă mă vor revedea la Londra şi eu eram aproape sigură că nu. Dar sînt aici şi să vedem ce mai urmează.
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
