Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul, Cristi Preda (foto) - Publicat vineri, 01 august 2008 00:00
Capitala Chinei şi gazda Jocurilor Olimpice ce încep peste o săptămînă e un oraş al contrastului, cu zgîrie-nori şi struguri vînduţi direct în stradă
7 zile mai sînt pînă la JO
De la etajul 30, Beijingul e un ameţitor puzzle tridimensional. Ciocuri de blocuri înalte, munţi de sticlă şi plăci lucioase, învelişul metalic întortocheat al stadionului "Cuib de pasăre", reclame în mişcare sînt cele care se înfig primele în retină. Nici o clădire nu seamănă cu Casa Poporului a noastră ca întindere şi ca stil de construcţie, dar o întrec majoritatea în înălţime şi masivitate. Aici liniile sînt drepte, precum zgîrie-norii americani. Aici podurile suspendate fac Grantul să se simtă orfan, iar cele cinci inele de trafic îţi dau posibilitatea să ieşi oricînd sau să intri în oraş. Clădirile tradiţionale există şi ele. Cele care sînt deja monumente, dar şi restaurantele cu chip de pagodă.
Fără teneşii chinezeşti
E prima impresie, atunci cînd tai Beijingul de-a curmezişul aşezat pe bancheta unui taxi. Impresia de oraş cu alură occidentală, dezvoltat înspre nori şi nu spre nivelul solului tare. Impresia care riscă să pună şi eticheta definitivă. Dar nu e doar aşa.
Răceala riguroasă a centrului modern se topeşte cum îi depăşeşti un pic perimetrul. E de ajuns să traversezi două străzi şi intri în lumea mică, pitorească şi colorată a Beijingului de zi cu zi. Lumea în care magazinele mărunte sînt lipite unele de altele. Aici se vînd încălţări, imediat e o tarabă cu mîncare tradiţională, ale cărei arome pişcă un pic nările. În vitrine şi înăuntru nu se mai găsesc tenişii chinezeşti care făceau furori în România înainte de '89, cei cu faţa de pînză bleumarin şi talpa subţire, din cauciuc verde. Acum totul e mai zdravăn, mai solid şi seamănă cu ceva. Cu Adidas, cu Nike, cu Reebok, chiar dacă nu se numesc aşa şi nici cu o literă schimbată.
Bazar
Direct pe trotuar se vînd fructe, struguri, piersici şi pepeni, cîntăriţi în ligheane micuţe. Se vinde un soi de peşte mărunt, lăsat să ia contact nemijlocit cu aerul. Se vînd haine ieftine, tot soiul de dulciuri şi chipsuri, sucuri şi ţigări. Multe ţigări. Cartuşe întregi aşezate ordonat în rafturi, ocupînd trei sferturi dintr-un magazinaş de de toate.
Oamenii sînt însă cei care însufleţesc locul. Îşi strigă preţurile în gura mare, doar pentru a le negocia la sînge puţin mai tîrziu, te invită să le calci pragul. Cei care merg pe trotuar îşi poartă copiii dezbrăcaţi la piele în braţe, se opresc să guste o boabă de strugure, îşi scot mesele din case şi le aşază pe trotuar, apoi mănîncă exact acolo, sub ochii trecătorilor care sînt, oricum, obişnuiţi cu asta.
Reguli de circulaţie suspendate
Pe carosabil se foiesc maşini de toate soiurile. Japoneze, germane, franţuzeşti. Unele sînt foarte noi, nici unele nu sînt foarte vechi. Anul de fabricaţie pare să nu coboare sub 1994-1995. Şoferii sînt însă senzaţionali. Au propriile reguli, pe care le aplică după dispoziţie. Întoarcerile în viteză, benzile tăiate de-a dreptul, trecerile de pietoni ignorate sînt doar cîteva exemple. Amabili însă şi în stare să te ducă de la un capăt la altul al Beijingului doar dacă le arăţi harta, să te aştepte cuminţi trei ore ca să faci drumul înapoi, să-ţi ia pentru asta doar triplul unei curse de la Otopeni pînă-n Berceni.
E a doua impresie. Una ceva mai elaborată. Dar ca să ajungi să cunoşti Beijingul îţi trebuie mult mai mult decît atît. O viaţă probabil. Ce păcat însă că nu se mai găsesc tenişi albaştri şi penare colorate, cu magnet şi faţă moale, de burete. Sau gume parfumate cu aromă de ananas. Aceea era China copilăriei multora dintre noi.
Capitala Chinei şi gazda Jocurilor Olimpice ce încep peste o săptămînă e un oraş al contrastului, cu zgîrie-nori şi struguri vînduţi direct în stradă
7 zile mai sînt pînă la JO
De la etajul 30, Beijingul e un ameţitor puzzle tridimensional. Ciocuri de blocuri înalte, munţi de sticlă şi plăci lucioase, învelişul metalic întortocheat al stadionului "Cuib de pasăre", reclame în mişcare sînt cele care se înfig primele în retină. Nici o clădire nu seamănă cu Casa Poporului a noastră ca întindere şi ca stil de construcţie, dar o întrec majoritatea în înălţime şi masivitate. Aici liniile sînt drepte, precum zgîrie-norii americani. Aici podurile suspendate fac Grantul să se simtă orfan, iar cele cinci inele de trafic îţi dau posibilitatea să ieşi oricînd sau să intri în oraş. Clădirile tradiţionale există şi ele. Cele care sînt deja monumente, dar şi restaurantele cu chip de pagodă.
Fără teneşii chinezeşti
E prima impresie, atunci cînd tai Beijingul de-a curmezişul aşezat pe bancheta unui taxi. Impresia de oraş cu alură occidentală, dezvoltat înspre nori şi nu spre nivelul solului tare. Impresia care riscă să pună şi eticheta definitivă. Dar nu e doar aşa.
Răceala riguroasă a centrului modern se topeşte cum îi depăşeşti un pic perimetrul. E de ajuns să traversezi două străzi şi intri în lumea mică, pitorească şi colorată a Beijingului de zi cu zi. Lumea în care magazinele mărunte sînt lipite unele de altele. Aici se vînd încălţări, imediat e o tarabă cu mîncare tradiţională, ale cărei arome pişcă un pic nările. În vitrine şi înăuntru nu se mai găsesc tenişii chinezeşti care făceau furori în România înainte de '89, cei cu faţa de pînză bleumarin şi talpa subţire, din cauciuc verde. Acum totul e mai zdravăn, mai solid şi seamănă cu ceva. Cu Adidas, cu Nike, cu Reebok, chiar dacă nu se numesc aşa şi nici cu o literă schimbată.
Bazar
Direct pe trotuar se vînd fructe, struguri, piersici şi pepeni, cîntăriţi în ligheane micuţe. Se vinde un soi de peşte mărunt, lăsat să ia contact nemijlocit cu aerul. Se vînd haine ieftine, tot soiul de dulciuri şi chipsuri, sucuri şi ţigări. Multe ţigări. Cartuşe întregi aşezate ordonat în rafturi, ocupînd trei sferturi dintr-un magazinaş de de toate.
Oamenii sînt însă cei care însufleţesc locul. Îşi strigă preţurile în gura mare, doar pentru a le negocia la sînge puţin mai tîrziu, te invită să le calci pragul. Cei care merg pe trotuar îşi poartă copiii dezbrăcaţi la piele în braţe, se opresc să guste o boabă de strugure, îşi scot mesele din case şi le aşază pe trotuar, apoi mănîncă exact acolo, sub ochii trecătorilor care sînt, oricum, obişnuiţi cu asta.
Reguli de circulaţie suspendate
Pe carosabil se foiesc maşini de toate soiurile. Japoneze, germane, franţuzeşti. Unele sînt foarte noi, nici unele nu sînt foarte vechi. Anul de fabricaţie pare să nu coboare sub 1994-1995. Şoferii sînt însă senzaţionali. Au propriile reguli, pe care le aplică după dispoziţie. Întoarcerile în viteză, benzile tăiate de-a dreptul, trecerile de pietoni ignorate sînt doar cîteva exemple. Amabili însă şi în stare să te ducă de la un capăt la altul al Beijingului doar dacă le arăţi harta, să te aştepte cuminţi trei ore ca să faci drumul înapoi, să-ţi ia pentru asta doar triplul unei curse de la Otopeni pînă-n Berceni.
E a doua impresie. Una ceva mai elaborată. Dar ca să ajungi să cunoşti Beijingul îţi trebuie mult mai mult decît atît. O viaţă probabil. Ce păcat însă că nu se mai găsesc tenişi albaştri şi penare colorate, cu magnet şi faţă moale, de burete. Sau gume parfumate cu aromă de ananas. Aceea era China copilăriei multora dintre noi.
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
