Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul, Cristi Preda (foto) - Publicat vineri, 22 august 2008 00:00
Marian Oprea a încercat să sară cît mai bine din prima, dar i-au ieşit doar 17,22 metri, suficienţi pentru locul 5
90.000 de oameni îl aplaudă pe Dayron Robles, omul care i-a furat idolului lor, Liu Xiang, recordul mondial la 110 metri garduri. Sute de flash-uri sclipesc în tribună, pocnesc pe rînd, ca floricelele în cuptorul cu microunde.
90.000 de oameni oftează şi ţipă cînd ambele ştafete americance, şi cea feminină, şi cea masculină, sînt descalificate în serii. E o seară cu pistă umedă, cu aer mai curat decît de obicei şi cu emoţii risipite peste tot.
90.000 de oameni au ovaţionat uimiţi reuşitele de peste 70 de metri de la aruncarea suliţei feminin. La vremea aceea, ploua tare şi zona de elan era ştearsă cu prosoape care se îmbibau imediat de apă.
90.000 de oameni. Sub tribuna a doua, un om îşi consumă frustrarea crudă, fără s-o mai digere. E Marian Oprea, vicecampionul olimpic de la Atena, tipul care acum patru ani, la doar 22 ai săi, avea nonşalanţa să-şi atîrne argintul de gît de la a doua săritură.
Un om. Chinuit de o afecţiune la genunchiul stîng, care l-a ţinut departe de groapa de sărituri multă vreme.
Un om. A ştiut că va fi o finală tare. Şi-a dat seama după cum s-a sărit în calificări. A anticipat că i-ar trebui în jur de 17,50 metri pentru o medalie.
Un om între 90.000. A pus totul pe prima încercare, sperînd că va fi cea ideală. Pragul l-a prins, desprinderea n-a fost însă cea dorită, 17,22 metri, prea puţin pentru podium. Marian ştie asta prea bine, în jur adversarii se întrec să înşire pe aţă mărgelele imediat peste 17,50. Portughezul Evora, britanicul Idowu, Sands din Bahamas, cubanezul Girat. Iar el depăşeşte, depăşeşte, depăşeşte.
Un om care crede că "nu sînt eu omul care să ducă şase sărituri la vîrf". Dar le încearcă. Abia ultima mai are prag, însă e modestă. În tribună, antrenoarea Doina Anton îşi acoperă faţa cu mîinile. S-a sfîrşit. Cîştigă Evora, portughezii din autobuz probabil că ţopăie acum de fericire.
Un om care a luat locul 5. Dar care n-a încetat nici o clipă să încerce şi să creadă.
Marian Oprea a încercat să sară cît mai bine din prima, dar i-au ieşit doar 17,22 metri, suficienţi pentru locul 5
90.000 de oameni îl aplaudă pe Dayron Robles, omul care i-a furat idolului lor, Liu Xiang, recordul mondial la 110 metri garduri. Sute de flash-uri sclipesc în tribună, pocnesc pe rînd, ca floricelele în cuptorul cu microunde.
90.000 de oameni oftează şi ţipă cînd ambele ştafete americance, şi cea feminină, şi cea masculină, sînt descalificate în serii. E o seară cu pistă umedă, cu aer mai curat decît de obicei şi cu emoţii risipite peste tot.
90.000 de oameni au ovaţionat uimiţi reuşitele de peste 70 de metri de la aruncarea suliţei feminin. La vremea aceea, ploua tare şi zona de elan era ştearsă cu prosoape care se îmbibau imediat de apă.
90.000 de oameni. Sub tribuna a doua, un om îşi consumă frustrarea crudă, fără s-o mai digere. E Marian Oprea, vicecampionul olimpic de la Atena, tipul care acum patru ani, la doar 22 ai săi, avea nonşalanţa să-şi atîrne argintul de gît de la a doua săritură.
Un om. Chinuit de o afecţiune la genunchiul stîng, care l-a ţinut departe de groapa de sărituri multă vreme.
Un om. A ştiut că va fi o finală tare. Şi-a dat seama după cum s-a sărit în calificări. A anticipat că i-ar trebui în jur de 17,50 metri pentru o medalie.
Un om între 90.000. A pus totul pe prima încercare, sperînd că va fi cea ideală. Pragul l-a prins, desprinderea n-a fost însă cea dorită, 17,22 metri, prea puţin pentru podium. Marian ştie asta prea bine, în jur adversarii se întrec să înşire pe aţă mărgelele imediat peste 17,50. Portughezul Evora, britanicul Idowu, Sands din Bahamas, cubanezul Girat. Iar el depăşeşte, depăşeşte, depăşeşte.
Un om care crede că "nu sînt eu omul care să ducă şase sărituri la vîrf". Dar le încearcă. Abia ultima mai are prag, însă e modestă. În tribună, antrenoarea Doina Anton îşi acoperă faţa cu mîinile. S-a sfîrşit. Cîştigă Evora, portughezii din autobuz probabil că ţopăie acum de fericire.
Un om care a luat locul 5. Dar care n-a încetat nici o clipă să încerce şi să creadă.
"E greu la vîrsta mea!"
Suliţaşa Felicia Ţilea e la Beijing la a patra participare olimpică din carieră. La aproape 41 de ani, pe care-i va împlini pe 29 septembrie, Ţilea era foarte fericită, chiar dacă s-a clasat pe ultimul loc în finală. "Pentru mine obiectivul a fost să mă calific între primele douăsprezece. La vîrsta mea, e greu să mai fac două concursuri de valoare înaltă, unul după altul. Aşa s-a întîmplat mereu în ultimul timp, în calificări arunc bine, apoi în finală nu mai pot", a declarat Ţilea. Nu se gîndeşte la retragere. "Cred că doi ani, mai pot rezista. Organismul mă ajută", a încheiat Felicia, care se antrenează şi trăieşte în Spania.
)
)
)
)
)
)
)
)
