SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON 2018

Cheaguri de sânge la plămâni + hematom abdominal după naștere » Acum e în finală la Wimbledon: "E o nebunie! Nu merit să fiu aici"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 iulie 2018 10:46

Serena Williams (181 WTA) s-a calificat în cea de-a 10-a finală a carierei la Wimbledon, urmând să o înfrunte sâmbătă pe Angelique Kerber (10 WTA) pentru un al optulea titlu pe iarba londoneză. 

Americanca de 36 de ani e încă uimită de rezultatul obținut la Wimbledon, mai ales că vine după problemele de sănătate pe care le-a întâmpinat după naștere. 

"Este o nebunie! Nu ştiu prea bine ce simt. Nu mă gândeam că lucrurile vor decurge atât de bine la doar al patrulea meu turneu după revenirea pe terenurile de tenis. Am avut o naştere foarte dificilă şi am suferit mai multe operaţii ulterior.

După naştere, nici măcar nu puteam merge până la cutia de scrisori, deci nu este chiar un lucru normal să fiu în finală la Wimbledon. Savurez toate momentele petrecute aici", a spus Serena în fața jurnaliștilor de la Wimbledon. 

Antreprenorul american Alexis Ohanian (35 de ani), soțul Serenei Williams (36 de ani), a vorbit la rândul lui despre momentele dificile trăite de aceasta imediat după ce a născut (detalii, aici). 

Din cauza unor probleme mai vechi, Serena a simțit că are dificultăți de respirație imediat după naștere. Medicii i-au descoperit cheaguri de sânge la plămâni, apoi operația de cezariană s-a deschis din cauza acceselor de tuse, iar doctorii i-au descoperit americancei un hematom în zona abdomenului.

Citește și:
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
GSP special
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cine transmite la TV Vitebsk - Craiova, primul meci al campioanei în preliminariile Champions League
Liga Campionilor
Cine transmite la TV Vitebsk - Craiova, primul meci al campioanei în preliminariile Champions League
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (8)
merace
merace  •  13 Iulie 2018, 21:49

De acord ca nu merita. I s-a dat loc de favorita 25 ca favoare, apoi s-a bucurat de un traseu atat de usor, cu 2 jucatoare venite din calificari in primele 5 meciuri, si abia in semifinala a intalnit prima favorita... Daca Serena castiga acest titlu, va fi doar ca o mare realizare a organizarii abuzive in favoarea ei.

485809194904413
Costel Tudor  •  13 Iulie 2018, 17:03

Agenția Antidoping este o RUSINE ! Cum este posibil ca o sportiva care refuza testul antidoping , sa fie lăsată sa participe la turneu ???

steaua1986forever
steaua1986forever  •  13 Iulie 2018, 13:32
Postat de vladutz13 pe 13 Iulie 2018, 12:42

De fapt nu spune absolut nimic. Era dreptul ei sa refuze controlul, din orice motiv avea. Daca nu ai citit articolul este cea mai testata jucatoare din circuit in 2018.

Ca spune ea treaba asta? Pai in momentul asta nici rusii nu reconosc ca timp de 80 de ani au avut o intreaga industrie de medalii obtinute cu acul in vena....Nici Armstrong nu spune ca a fost rau ce a facut, el e doar suparat ca si altii faceau si nu au fost prinsi, dar de ce sa fie doar el pedepsit? Si cand o sa fie negru pe alb ca Serena a folosit in cariera anumite "lucruri" o sa spuna "da, dar si altii". E clar ca dupa o nastere la varsta asta nu ai cum sa revii imediat la performanta, numai *** functionali isi imagineaza ca revenirea ei este "naturala".

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează