Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 02 iunie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 01 iunie 2014 22:18
Mare parte din cei 460.000 de spectatori anuali vin la Porte d'Auteuil cu mîncare la pachet, în tenişi şi cu rucsacuri comode în spate.
În complexul Roland Garros, singurele femei machiate sînt hostessele care stau la porţile Arenei " Philippe-Chatrier" şi o fotografă germană al cărei ruj roşu contrastează puternic cu obiectivele masive pe care le cară. Poate or mai fi şi altele, dar sînt excepţii. Aici, şicul francez sau internaţional se exprimă în lucruri mărunte, de genul o eşarfă asortată cu şosetele ori o brăţară care, în mod bizar, se poriveşte foarte bine cu un tricou sport.
Pregătiţi de excursie
Lumea care vine la tenis pentru tenis nu o face pe tocuri sau în costum. Spectatorii căliţi ştiu că o zi petrecută la Porte d'Auteuil are nevoie de confort. De aceea se scot din dulapuri hanoracele comode, jeanşii, nu neapărat cei mai noi, adidaşii şi tenişii, puloverele simple, cu en coeur, şi rucsacurile în care încap de toate: şepci, ochelari de soare, umbrele, hărţi, ziare, cremă de protecţie solară, şerveţele. Şi provizii de mîncare.
E greu să rezişti o zi întreagă la Roland Garros dacă ai un anumit buget. O sticlă de 500 ml de apă plată Vittel e 3,01 euro, în timp ce una luată de la automatele din staţiile de metrou e 1,80, iar alta cumpărată de la supermarket e 0,80.
Un suc de fructe? 3,11 euro. Un pahar, mai bine zis. Un sandviş cu şuncă şi caşcaval? 4,60 euro. O caserolă cu bucăţele de pepene galben? 2,22 euro. Pentru o zi, se adună. De aceea, oamenii fac deseori o oprire la Carrefour-ul de pe Avenue Gordon Bennett înainte de a intra în complex.
Ies de acolo cu pungi transparente în care se disting sticlele cu apă sau suc, sandvişurile, batoanele de ciocolată. Sau, pur şi simplu, totul se poate pregăti de acasă.
Prînz pe Terenul 2
Cei care au bilete pentru terenurile neprincipale, adică fără "Philippe-Chatrier" şi "Suzanne Lenglen" sau chiar fără Terenul 1, cel rotund, îşi stabilesc altfel priorităţile. Trec, aproape obligatoriu, prin Piaţa Muschetarilor, privesc un pic ce se transmite pe cele două ecrane uriaşe, apoi îşi aleg traseul.
Mulţi ajung pe Terenurile 2 şi 3, printre cele mai vechi şi mai frumoase din complex. Separate de o pasarelă de piatră, cele două arene cu capacităţi de aproximativ 1.500 de locuri au acea senzaţie de intimitate, de interacţiune cu jucătorii pe care o dau doar terenurile mici. Eşti ca la o piesă de teatru, foarte aproape de actori.
La peluze sînt bănci, nu scaune, şi lumea se înghesuie, ocupînd uneori şi scările, ca la meciul Simonei Halep din turul al 3-lea. În faţa mea, o doamnă cochetă, cu nişte cercei imenşi de argint în urechi, îşi ia dejunul pe genunchi.
Începe cu o salată de morcov mîncată cu furculiţă de metal, desfăşurată dintr-un serveţel cadrilat. Continuă cu o plăcintă cu şuncă, apoi cu un măr curăţat de coajă cu un cuţit din acelaşi set de tacîmuri. În încheiere, o bucăţică de brînză, unsă pe un colţ de pîine, şi cîteva guri de cafea de la termos. La final, scutură cu naturaleţe firimiturile şi priveşte tenisul cu stomacul plin, mult mai liniştită.
Alături, doi domni italieni încep cu cireşe cumpărate de la Carrefour şi continuă cu un soi de tobă, mîncată simplu, cu mîna. Aroma de usturoi coboară peste rînduri, dar nu strîmbă nimeni din nas.
Zile pline
Cînd s-a încheiat meciul sau s-au plictisit sau au înţepenit, spectatorii de terenuri secundare îşi încarcă bagajul în rucsac şi pornesc mai departe. În faţă la "Suzanne Lenglen", unde sînt alte două ecrane imense, e cinema în aer liber.
Abia poţi să-ţi faci loc cu coatele prin mulţimea care urmăreşte meciurile de pe alee, în picioare. Apoi, vor găsi un alt meci, un alt teren cu tribune mici, aproape de jucători.
Iar seara vor porni spre casă, obosiţi, cu caserolele goale în rucsac, comentînd ce-au văzut. Pentru mulţi, finalele se urmăresc doar la televizor, pe viu e tenisul colorat al primelor runde.
Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”
