Articol de GSP - Publicat marti, 12 august 2014 00:00 / Actualizat marti, 12 august 2014 15:02
Simona Halep începe seria nord-americană în această noapte, nu înainte de 03:30, împotriva lui Kristen Flipkens, partidă transmisă de Dolcesport. Meciul va avea loc în cadrul turneului de la Cincinnati, acolo unde românca este favorita numărul 2.
Nu va fi însă un turneu uşor pentru Simona Halep. Dacă va trece de Flipkens, chiar Venus Williams, finalista de la Montreal, ar putea fi adversara sa. Mai mult, în sferturi poate reedita duelul din finala de la Roland Garros împotriva Mariei Şarapova.
Partida cu Flipkens nu va începe mai devreme de 03:30. Înaintea Simonei este programat meciul Djokovici - Simon, de la 02:00.