SPORTURI  »  TENIS  »  SUPERLATIVELE GSP 2019

Simona Halep are 3 meciuri între cele mai tari înfruntări ale DECENIULUI! + Care spune că a fost cea mai dureroasă înfrângere a carierei

Articol de , - Publicat joi, 19 decembrie 2019 06:46

Simona Halep (28 de ani, 4 WTA), câștigătoare la Wimbledon 2019, a răspuns provocării GSP de a alege meciurile în care a jucat cel mai bun tenis al său.

Fostul lider mondial a jucat în circuitul WTA peste 700 de meciuri, unele excepționale, unele bune, unele rele, unele nemulțumitoare. Toate alcătuiesc cariera Simonei Halep, una care anul acesta a strălucit greție triumfului de la Wimbledon. 

La începutul lunii, jurnalistul american Steve Tignor de la Tennis Magazine a făcut un top al celor mai bune zece meciuri feminine ale decadei. Iar în trei dintre ele Simona Halep este una dintre protagoniste. Debutul fostului lider mondial în turneele de Mare Șlem a avut loc chiar la începutul acestei perioade, la Roland Garros în 2010.

De atunci a parcurs un drum lung, cu momente din toate categorille de stări emoționale. În opinia lui Tignor, cele două finale pierdute de Simona Halep la Roland Garros în 2014 și 2017 sunt pe locurile 4 și 5, iar semifinala câștigată la Australian Open în 2018 este pe locul 6.

În interviul acordat Gazetei Sporturilor la Dubai, Simona Halep a făcut topul său personal al celor mai bune partide dintre 2010 și 2020: „Sunt mai multe, aș putea spune că finala din 2014 de la Roland Garros, cu Șarapova, pentru mine a fost un meci incredibil. Meciul cu Kerber din semifinala de la Australian Open 2018 a fost excepțional, uzură fizică mult mai mare, meciul din finală cu Serena de la Wimbledon a fost cel mai bun și finala de la Australian Open 2018 trebuie să fie în acest top. Sunt destul de multe, dar acestea ar fi cu încărcătura emoțională cea mai mare", a explicat Simona.

Ea a primit anul acesta pentru a cincea oară distincția de Sportivul anului în ancheta GSP. Iată cum s-au desfășurat cele mai bune meciuri din cariera celei care a adunat 64 de săptămâni în postura de lider mondial.

Roland Garros 2014

Simona Halep are 3 meciuri între cele mai tari înfruntări ale DECENIULUI! + Care spune că a fost cea mai dureroasă înfrângere a carierei


Meciul incredibil

Partida dintre Simona Halep și Maria Șarapova din 2014 a fost considerată la momentul respectiv una dintre cele mai bune ca nivel de joc. Românca disputa atunci prima finală de Mare Șlem a carierei și reușea să o facă memorabilă, chiar dacă a pierdut-o.

Duelul dintre cele două jucătoare a durat trei ore și s-a încheiat în favoarea rusoaicei cu 6–4, 6–7 (5), 6–4. În setul al treilea s-a mers cap la cap, însă românca a clipit la 4-4 și așa s-a scris povestea acelui meci. „A fost cea mai grea finală de Grand Slam pe care am jucat-o", spunea atunci rusoaica aflată la al cincilea trofeu de Mare Șlem.

5 finale de Mare Șlema jucat Simona Halep în carieră, ea câștigând două la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019

Roland Garros 2017

Simona Halep are 3 meciuri între cele mai tari înfruntări ale DECENIULUI! + Care spune că a fost cea mai dureroasă înfrângere a carierei


Cea mai dureroasă înfrângere

Finala de la Roland Garros din 2017 rămâne cel mai mare ghimpe din cariera Simonei Halep. Românca era favorită clară în disputa cu Jelena Ostapenko, 20 de ani și locul 47 mondial la momentul înfruntării.

A câștigat cu 6-4 primul set, a condus cu 3-0 în setul al doilea și cu 3-1 în al treilea, fiind până la urmă învinsă cu 4–6, 6–4, 6–3. Și acum, în 2019, când vine vorba despre cea mai dureroasă înfrângere a carierei, Simona spune: „Clar, cea cu Ostapenko".

8-10a fost raportul dintre loviturile direct câștigătoare și greșelile neforțate pentru Simona Halep în meciul cu Ostapenko, în timp ce adversara sa a avut un raport e 54-54

Australian Open 2018: Halep-Kerber, victorie și uzură

Simona Halep are 3 meciuri între cele mai tari înfruntări ale DECENIULUI! + Care spune că a fost cea mai dureroasă înfrângere a carierei

Unul dintre meciurile de referință ale Simonei Halep este victoria împotriva lui Angelique Kerber, o jucătoare împotriva căreia nu-i place să evolueze, în semifinale la Australian Open 2018.

Un meci care s-a încheiat cu 6–3, 4–6, 9–7. În acea partidă românca a ajuns la 50 de lovituri direct câștigătoare, iar schimburile au fost lungi și istovitoare. Fiecare dintre cele două combatante a anulat mingi de meci, iar la final, Simona, în rochița ei roșie fără logo, a fost cea care a zâmbit.

2 victoriia adunat Simona Halep în fața lui Angelique Kerber în 2018, în semifinale la Australian Open și la Roland Garros în „sferturi"

Wozniacki-Halep, de la finală direct pe patul de spital

Simona Halep are 3 meciuri între cele mai tari înfruntări ale DECENIULUI! + Care spune că a fost cea mai dureroasă înfrângere a carierei


Simona Halep a avut într-adevăr un Australian Open de poveste. Din păcate, basmul nu s-a încheiat cu trofeul cel mare în brațe. După partidele lungi cu Lauren Davis și Angelique Kerber, a avut parte de un alt maraton în finală, cu Caroline Wonziacki.

Daneza s-a impus în cele din urmă cu 7–6( 2), 3–6, 6–4. Halep a revenit în decisiv de la 1-3 și 3-4, însă nu a mai găsit energia necesară pentru a trece prima linia de sosire. După acea finală, ea a ajuns la spital, din cauza efortului depus în cele două săptămâni.

2 ore și 49 de minutea durat finala dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki

Halep-Serena, Wimbledon 2019: „Nu mi-a fost teamă"

Simona Halep are 3 meciuri între cele mai tari înfruntări ale DECENIULUI! + Care spune că a fost cea mai dureroasă înfrângere a carierei

Din ierarhia Simonei nu avea cum să lipsească finala de la Wimbledon. Nu se încadrează la categoria meciuri spectaculoase, ci dominate total pentru că pe teren a existat o singură jucătoare, care în 56 de minute a reușit să treacă de marea Serena Williams cu 6-2, 6-2, comițând doar trei greșeli neforțate.

N-am avut nimic altceva în cap decât că trebuie să joc și să-mi iau șansa. Am fost ca soldații în armată, punct ochit, punct lovit, nu mi-a fost teamă de nimic. Nu au fost așteptări foarte mari, știam că pot să joc la un nivel înalt ca să câștig contra ei. Meciurile pe care le-am jucat în trecut m-au ajutat foarte mult, am fost de multe ori aproape, dar n-am reușit să câștig. Nu mi-a fost teamă de absolut nimic la meciul acela", a spus Simona Halep pentru Gazeta Sporturilor.

3 greșeli neforțatea comis Simona Halep în finala turneului de la Wimbledon, un record absolut

Meciurile decadei în viziunea lui Steve Tignor

1. US Open 2015, semifinaleRoberta Vinci-Serena Williams 2–6, 6–4, 6–4
2. Wimbledon 2015, sferturi de finalăSerena Williams-Victoria Azarenka 3–6, 6–2, 6–3
3. Wimbledon 2014, turul 3Petra Kvitova-Venus Williams 5–7, 7–6 (2), 7–5
4. Roland Garros 2017, finalăJelena Ostapenko-Simona Halep  4–6, 6–4, 6–3
5. Roland Garros 2014Maria Șarapova-Simona Halep 6–4, 6–7 (5), 6–4
6. Australian Open 2018Simona Halep-Angelique Kerber  6–3, 4–6, 9–7
7. WTA Finals 2012, grupeVictoria Azarenka-Angelique Kerber 6–7 (11), 7–6 (2), 6–4
8. Australian Open 2011, „optimi"Francesca Schiavone-Svetlana Kuznețova 6–4, 1-6, 16-14
9.  Australian Open 2019, finalaNaomi Osaka-Petra Kvitova 7–6 (2), 5–7, 6–4
10. Fed Cup 2014, finalaPetra Kvitova-Angelique Kerber 7-6 (5), 4-6, 6-4

VEZI ȘI:

Simona Halep, interviu de excepție pentru GSP » Momentul debusolant din final de an: „Darren l-a întrebat, iar răspunsul m-a uimit total” 

VIDEO Simona Halep, sportivul anului în Superlativele GSP 2019. Care a fost cea mai dureroasă înfrângere în 2019: „Atunci, deodată, am simțit că mi s-a tăiat puțin filmul”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
267890
267890  •  20 Decembrie 2019, 11:32

Halep 3 greseli nefortate la Wimbledon iar Serena unu sau doi asi. Meciul asta n-ar mai trebui amintit. E cea mai mare cacealma din istoria tenisului. Halep nu trebuia decat sa repuna in teren mingile pe care Serena i le punea pe racheta.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează