SPORTURI  »  TENIS  »  DISPARIȚIE

Simona Halep reacționează în cazul dispariției lui Shuai Peng » Mesajul postat pe Twitter

Simona Halep și Shuai Peng
Foto: Imago
Simona Halep și Shuai Peng Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 noiembrie 2021 15:59 / Actualizat vineri, 19 noiembrie 2021 16:27

Simona Halep (30 de ani, #20 WTA) a reacționat pe Twitter în cazul jucătoarei de tenis Shuai Peng (35), dispărută după acuzațiile de viol la adresa unui înalt oficial chinez.

  • CONTEXT: Shuai Peng l-a acuzat pe fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli de abuz sexual. Postarea a fost ulterior ștearsă, iar Shuai Peng este de atunci de negăsit.

Simona s-a alăturat mai multor jucători de tenis care o sprijină pe Peng și a trimis un mesaj de susținere pentru jucătoarea din China.

„Peng Shuai, vreau să știi că noi, colegele tale, suntem alături de tine! Mă gândesc la tine și sper că ești bine!”, a transmis Simona pe Twitter

Simona a întâlnit-o o singură dată în carieră pe Shuai Peng, la Wimbledom 2017, unde s-a impus în două seturi, 6-4, 7-6.

Serena Williams se declară „devastată și șocată” de situația lui Shuai Peng

În acest caz a intervenit și Serena Williams. Ea a scris pe Twitter: „sunt devastată și șocată să aud veștile despre Shuai Peng”. Americanca a adăugat că „sper că e în siguranță și va fi găsită cât de curând posibil. Situația trebuie investigată, nu putem să stăm tăcuți. Sunt alături de ea și de familia ei în această perioadă incredibil de dificilă”. 

Alături de mesaj, Serena a atașat o poză cu Shuai Peng, cu mesajul „#WHEREISPENGSHUAI”. În traducere, „unde este Peng Shuai?” 

Poza și mesaje care întreabă unde se află Shuai Peng au fost distribuite de foarte multe personalități, printre care Patrick Mouratoglou, Shelby Rogers, Nico Mahut, Billie Jean King, Gerard Pique, Novak Djokovic, Alize Cornet, dar și de numeroase canale media.

Mesajul pe care Shuai Peng l-ar fi transmis din China

Miercuri seara, Shuai Peng ar fi transmis primul mesaj de la dispariție, prin intermediul presei din China, ca răspuns la presiunea pusă de șefii WTA. 

„Salutări tuturor, aici Shuai Peng. În legătură cu ultimele informații publicate pe site-ul WTA trebuie să precizez că nu au fost confirmate sau verificate și au fost publicate fără acceptul meu. Informațiile publicate acolo, incluzând acuzațiile de agresiune sexuală, nu sunt adevărate. Nu am dispărut, nici nu sunt în pericol. Doar m-am odihnit acasă, totul este în regulă.

Vă mulțumesc că v-ați făcut griji. Dacă WTA va publica alte știri despre mine, îi rog să le verifice întâi. Ca jucătoare profesionistă de tenis, vreau să promovez sportul din China. Sper să progreseze în următorii ani. Vă mulțumesc încă o dată pentru atenția acordată”, se arată în mesajul pe care Peng l-ar fi transmis către WTA.

Steve Simon, directorul WTA, a contestat public veridicitatea mesajului: „Comunicatul emis de presa de stat din China nu face altceva decât să îmi crească îngrijorarea cu privire la siguranța lui Shuai Peng. Îmi este greu să cred că ea a scris acel email pe care l-am primit”.

Citește alte știri din tenis:

Simona Halep participă la un nou eveniment în 2021, chiar înaintea Crăciunului! Nume mari vor fi prezente

Horia Tecău s-a retras din circuitul ATP cu o victorie: „Un moment pe care nu ești pregătit niciodată să-l trăiești, chiar dacă te gândești la el”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
7even
7even  •  19 Noiembrie 2021, 16:48

"Draga" Serena dar despre femeile albe,violate si batute cu salbaticie de cei cu o culoare a pielii mai inchisa ca nuanta,nimic?Nici un cuvintel?Sau alea nu conteaza,nu?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close